Autoritatea Electorală Permanentă aduce la cunoștința opiniei publice și celor interesați, că perioada electorală a alegerilor locale din acest an va începe cel mai târziu în 29 iulie, iar în 2 august va fi constituit Biroul Electoral Central, dacă data alegerilor locale va fi stabilită de Parlament la 27 septembrie.
Campania electorală va începe în data de 28 august și se va încheia în ziua de sâmbătă care precede data alegerilor – adică 26 septembrie, ora 7,00, precizează AEP.
„Având în vedere adoptarea de către Senatul României a propunerii legislative privind stabilirea datei alegerilor pentru autoritățile administrației publice locale din anul 2020 prin care se propune data de duminică, 27 septembrie 2020, ca dată a alegerilor pentru autoritățile administrației publice locale din anul 2020, Autoritatea Electorală Permanentă informează că perioada electorală aferentă alegerilor locale din acest an va începe cel mai târziu la data de 29 iulie 2020, urmând ca la data de 2 august 2020 să fie constituit Biroul Electoral Central”, a precizat AEP într-un comunicat remis presei.
Birourile electorale de circumscripție vor fi constituite pe 8 august, dată de la care vor putea fi înregistrate alianțele electorale și vor putea fi depuse candidaturile. Alianțele electorale se vor înregistra până cel mai târziu la data de 11 august la biroul electoral de circumscripție județeană sau la biroul electoral de circumscripție al municipiului București.
AEP atrage atenția că Legea nr. 84/2020 prevede reducerea la jumătate a numărului minim de susținători necesar pentru depunerea candidaturilor, iar partidele politice, alianțele politice, alianțele electorale, organizațiile cetățenilor aparținând minorităților naționale și candidații independenți vor prezenta câte o singură listă de susținători pentru candidaturile la consiliul local și funcția de primar din aceeași circumscripție electorală, respectiv pentru candidaturile la consiliul județean și președintele consiliului județean din aceeași circumscripție electorală. Modelul orientativ al listei susținătorilor care va fi folosit la alegerile locale din acest an a fost publicat marți pe pagina web a Autorității Electorale Permanente. Perioada de depunere a candidaturilor se va încheia la data de 18 august, birourile electorale de circumscripție urmând să constate rămânerea definitivă a acestora în 24 august. Senatul a adoptat marți propunerea legislativă privind stabilirea datei alegerilor locale la 27 septembrie 2020.
https://www.roaep.ro/legislatie/wp-content/uploads/2020/07/HAEP-Metodologie-candidaturi-locale-.pdf

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Mario a fost ucis și îngropat de colegii săi din invidie! Crimă produsă cu bestialitate de 3 minori cu vârste de 13 și 15 ani
Compania Pfizer îi cere României 564 de milioane de euro pentru cele 29 de milioane de doze de vaccin pe care nu le-a mai cumpărat
”Iertați-mă, părinte, n-am putut veni azi la Biserică. Am plătit 6 milioane pe pastile.” Drama bătrânilor din România
Apel umanitar de la preotul Damaschin: „Copiii noștri îngheață în case iar noi rămânem fără lemne!”
Un cetățean indian a salvat o fetiță de 5 ani din lacul înghețat din Parcul Romanescu, Craiova
Aurelian Cotinescu: Pensiile magistraților amânate de CCR. România poate pierde 230 de milioane de euro din PNRR.
SPIRITUALITATE
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Ce să eviți în ultima zi a anului
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Urogynecological Physiotherapy – What It Is and Who It Helps
Inteligența Artificială și reforma sistemului de sănătate, în dezbatere la CCIA Timiș
Cabinele de sauna cu infrarosu: beneficii, functionare si de ce sunt tot mai populare
Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a publicat lista serviciilor de care beneficiază de la 1 ianuarie 2026 persoanele înscrise în programele naționale de sănătate
19 dureri cronice care sunt legate de stările emoționale
LipoCurcumin – când biodisponibilitatea schimbă complet valoarea biologică a curcuminei
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Curs Coafor Acreditat în TÂRGOVIȘTE. Înscrie-te acum și devino Hairstylist profesionist!
Color the Village ajunge în Macedonia!
Hora Unirii în Straja și Pasul Vâlcan