Alertă în județul Dâmbovița: Urs întâlnit în mai multe localități în decurs de o zi

Alertă în județul Dâmbovița: Urs întâlnit în mai multe localități în decurs de o zi. În această dimineață, în jurul orei 06:40, locuitorii comunei Moțăieni, sat Cucuteni, au raportat prezența unui urs în apropierea zonei rezidențiale. La fața locului au intervenit un echipaj SMURD din cadrul Detașamentului de Pompieri Pucioasa, împreună cu un echipaj al Inspectoratului de Jandarmi Județean Dâmbovița. Pentru protecția populației, autoritățile au transmis un mesaj de avertizare prin sistemul Ro-Alert.

Situația a fost similară și în data de 2 mai, în orașul Pucioasa și comuna Cobia, conform comunicatelor ISU Dâmbovița:

  • În jurul orei 18:30, un urs a fost semnalat în orașul Pucioasa. La intervenție au participat pompierii din cadrul Detașamentului Pucioasa, un echipaj SMURD și jandarmi, iar populația a fost avertizată prin Ro-Alert.
  • În jurul orei 21:25, prezența unui urs a fost raportată în comuna Cobia. Intervenția a fost realizată de Detașamentul de Pompieri Găești cu sprijinul unui echipaj SMURD și al jandarmilor. Și în acest caz, localnicii au fost informați prin sistemul Ro-Alert.

Autoritățile recomandă populației să nu se apropie de animale sălbatice și să respecte indicațiile transmise prin sistemul de avertizare pentru a evita orice risc.

Recomandările autorităților în caz de prezența unui urs în apropierea localităților

  1. Păstrați distanța și nu provocați ursul
    • Nu încercați să vă apropiați sau să hrăniți animalul.
    • Evitați zgomotele puternice sau gesturile bruște.
  2. Intrați în locuințe sau vehicule
    • Dacă ursul se află în apropiere de case, intrați imediat în casă și închideți ușile și ferestrele.
  3. Atenție la copii și animale de companie
    • Țineți copiii și animalele în siguranță în interior.
  4. Respectați mesajele transmise prin Ro-Alert
    • Aceste mesaje oferă instrucțiuni clare despre zonele de evitat și măsurile de protecție.
  5. Nu încercați să alungați ursul singuri
    • Intervenția este responsabilitatea pompierilor și jandarmilor, care sunt instruiți să gestioneze situația în siguranță.
  6. Apelați imediat 112
    • Dacă ursul se apropie de oameni sau locuințe, anunțați autoritățile pentru a interveni rapid.
  7. Evitați panica și zgomotele puternice
    • Ursul se poate simți amenințat și poate reacționa agresiv.
Oana Grigore

”Oamenii ar vrea ca binele să li se întâmple, să li se ofere de-a gata, fără ca ei sa facă ceva pentru el. Ori așa ceva nu se poate! Nimic nu se face fără noi, fără participarea noastră. Starea de bine apare abia după ce am experimentat starea de rău. Abia după ce am văzut ce nu ne place, ce ne doare, ce ne face să suferim, abia atunci înțelegem că nu mai vrem și începem să ne căutam binele. Insă binele îl găsim doar în legatura noastră cu creatorul, cu Dumnezeu.” http://oficialmedia.com/de-ce-au-oamenii-nevoie-de-repere/

Distribuie acest articol Oficial Media

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *