Alexandru Iorga, președintele PSD Găești, a fost prezent astăzi în cadrul unei conferințe de presă unde a transmis mai multe mesaje în calitatea sa de candidat la Primăria Găești pentru alegerile locale din 2024. Acesta susține că principalul motiv pentru care a ales să intre în politică, alături de echipa PSD, este faptul că vede în orașul Găești un potențial de creștere pe toate planurile iar modul de conducere din prezent nu este unul favorabil.
”Găeștiul pare acum că funcționează pe modul supraviețuire. Practic, administrația gestionează permanent urgențe, nu are un plan pus la punct pe fiecare domeniu, ci doar acoperă lipsuri și completează găuri”, a precizat Alexandru Iorga.
Tânărul politician, avocat de profesie, susține că vrea să aducă în politica și administrația găeșteană, dialog, bun simț, calitate și responsabilitate.
”Nimeni nu poate reuși de unul singur sau alături doar de familia sa. PSD Găești și-a deschis porțile pentru toți cei care își doresc o schimbare profundă și autentică în toate domeniile vieții locale. Îi aștept lângă mine pe găeștenii care au un cuvânt de spus, care își doresc un alt mod de a face politică și care prin munca lor demonstrează că le pasă”, a mai adăugat Alexandru Iorga.
Declarații pe larg din conferința de presă:
”După multă vreme, au fost întreprinse acțiuni și au fost luate decizii care ne-au plasat pe primul loc în topul preferințelor electoratului găeștean.
PSD Găești a reușit să atragă în echipa sa cei mai valoroși oameni ai comunității locale, care contribuie la conturarea unei platforme realiste pentru oraș.
* Totodată, am reușit să realizăm întâlniri cu găeștenii în fiecare cartier, obținând de la aceștia un feed-back încurajator în perspectiva alegerilor de anul viitor.
* Sunt onorat și recunoscător membrilor PSD Găești, care m-au ales președinte al organizației locale și alături de care am redat încrederea găeștenilor în liderii politici locali.
Găeștiul este un oraș cu mare potențial de creștere pe toate planurile și acesta este principalul motiv pentru care am ales să intru în politică, alături de echipa PSD.
* Cred, de asemenea, că ultimii ani au fost marcați, în administrația găeșteană, de decizii proaste, care în loc să aducă bunăstare și dezvoltare, au adus incoerență, proiecte făcute pe genunchi, cu utilitate publică îndoielnică și de proastă calitate.
* Consider, în același timp, că administrația trebuie să fie o muncă de echipă, în care să fie luate în calcul părerile fiecărui cetățean.
* Vreau să aduc în politica și administrația găeșteană dialog, bun simț, calitate și responsabilitate.
* 2024 este un an care va schimba echipa aflată acum la conducerea orașului Găești și este, în același timp, anul în care găeștenilor li se va reda orașul din mâinile unei conduceri care îl acaparează cu incompetența sa.
* De la disciplina în trafic, continuând cu servicii de sănătate destinate oamenilor, educație și infrastructură moderne, toate se află pe lista priorităților noastre.
* Din 2024, după ce PSD va câștiga alegerile locale la Găești, vom începe să punem în practică o nouă viziune, bazată pe soluții inteligente.
* Găeștiul pare acum că funcționează pe modul supraviețuire. Practic, administrația gestionează permanent urgențe, nu are un plan pus la punct pe fiecare domeniu, ci doar acoperă lipsuri și completează găuri.

O astfel de strategie nu poate fi decât falimentară pe termen mediu și lung.
* Scopul meu este nu doar să supraviețuim, ci să creăm un oraș plin de oportunități pentru oameni și mediul de afaceri, începând de la locuri de muncă bine plătite, până la petrecerea timpului liber și calitatea vieții fiecărui găeștean.
* Ceea ce ne preocupă acum este crearea unei echipe care să aducă plus-valoare orașului.
Nimeni nu poate reuși de unul singur sau alături doar de familia sa. PSD Găești și-a deschis porțile pentru toți cei care își doresc o schimbare profundă și autentică în toate domeniile vieții locale. Îi aștept lângă mine pe găeștenii care au un cuvânt de spus, care își doresc un alt mod de a face politică și care prin munca lor demonstrează că le pasă.
* Îi asigur inclusiv pe funcționarii Primăriei Găești că, alături de mine, își vor atinge potențialul profesional și că absolut nimic din ceea ce li se spune în această perioadă nu este adevărat. Nu vin la conducerea Primăriei ca să ma răzbun pe cineva, ci ca să construiesc alături de oameni.”
”Oamenii ar vrea ca binele să li se întâmple, să li se ofere de-a gata, fără ca ei sa facă ceva pentru el. Ori așa ceva nu se poate! Nimic nu se face fără noi, fără participarea noastră. Starea de bine apare abia după ce am experimentat starea de rău. Abia după ce am văzut ce nu ne place, ce ne doare, ce ne face să suferim, abia atunci înțelegem că nu mai vrem și începem să ne căutam binele. Insă binele îl găsim doar în legatura noastră cu creatorul, cu Dumnezeu.” http://oficialmedia.com/de-ce-au-oamenii-nevoie-de-repere/

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Mașinile utilizate pot fi vândute doar după ce au primit Cartea de Identitate a Vehiculului, eliberată de Registrul Auto Român
Bă, Rogobete, și pe Isus l-ați răstignit, că nu s-a supus autorității voastre!
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a sesizat Parchetul pentru a bloca organizarea unei conferințe care vorbea de efectele adverse ale vaccinului Covid-19
România se va confrunta cu un adevărat tsunami legat de pensii în doar câțiva ani
Un cuplu din Gorj și-a vândut bebelușul de 3 săptămâni pentru o mașină
Aurelian Cotinescu: Ce prevede reforma pensiilor magistraților
SPIRITUALITATE
Oamenii intuitivi, cei care simt mai mult, au o conexiune profundă cu energia și emoțiile celorlalți
Canonizarea Sfântului Ardealului Arsenie Boca pe 28 noiembrie la PRISLOP
Cea mai puternică erupție solară din 2025. Cum ne va afecta pentru următoarele zile
Calităţile profesionale, inteligenţa şi talentul nu sunt cele mai importante lucruri la un om
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Terapia de substituție hormonală aprobată de FDA. ”După 20 de ani de frică și confuzie, știința învinge, în sfârșit”
Intervenție timpurie pentru reducerea mortalității și morbidității infantile
Un sistem medical mai bun se bazează pe încredere și colaborare
CBD pentru seniori: Beneficii și precauții
Este eficientă o consultație dermatologică online pentru acnee severă?
Menopauza: etape, simptome și metode naturale de susținere a organismului
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Oamenii intuitivi, cei care simt mai mult, au o conexiune profundă cu energia și emoțiile celorlalți
2026, Anul Calului de Foc, o apariție rară. Destinul nu mai poate fi amânat
Corneliu Ștefan reafirmă sprijinul pentru Alexandru Iorga în cursa pentru Primăria Găești