Oficial Media

Știri din Târgoviște, Dâmbovița, România.

Aliații NATO și-au reconfirmat angajamentul de a intensifica sprijinul politic și practic pentru Moldova

Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană s-a aflat timp de două zile într-o vizită, unde s-a întâlnit cu președintele Republicii Moldova Maia Sandu, prim-ministrul Dorin Recean și președintele Parlamentului Igor Grosu. Dl Geoană s-a întâlnit, de asemenea, cu înalți oficiali militari și a discutat cu studenții și reprezentanții societății civile.

În întâlnirea sa cu președintele  Moldovei, secretarul general adjunct  a reafirmat angajamentul NATO de a continua consolidarea sprijinului politic și practic pentru Moldova.

Cooperarea Moldovei cu NATO îi sporește rezistența și securitatea și va ajuta Moldova pe calea spre aderarea la UE, a spus dl Geoană.

Într-o conferință de presă comună cu premierul Recean, secretarul general adjunct a evidențiat cooperarea de lungă durată dintre NATO și Moldova, în deplin respect pentru neutralitatea constituțională a acesteia. El a mulțumit Moldovei pentru sprijinul continuu acordat stabilității regionale prin contribuția sa la misiunea de menținere a păcii a NATO în Kosovo și pentru asistența pe care a oferit-o poporului ucrainean de la începutul războiului ilegal al Rusiei.

  Mircea Geoană a lăudat Moldova pentru eforturile depuse în vederea integrării în Uniunea Europeană

”Am avut o întâlnire foarte bună cu președinta  Maia Sandu, în cadrul căreia am reafirmat sprijinul internațional pentru calea europeană a Republicii Moldova și, implicit, al unui viitor mai sigur și prosper al țării. Chișinăul se confruntă cu amenințări complexe, generate de Federația Rusă, care își utilizează întreg arsenalul de tactici ale războiului hibrid. Cooperarea cu NATO, în deplin respect pentru neutralitatea Republicii Moldova, consolidează reziliența statului și securitatea statului, susținând parcursul statului către marea familie a Uniunii Europene” a subliniat Mircea Geoană.

Dl Geoană a salutat obiectivul prim-ministrului Recean de a spori interoperabilitatea forțelor armate moldovenești cu NATO.

El a reiterat sprijinul deplin al NATO pentru suveranitatea și integritatea teritorială a Moldovei, solicitând Rusiei să-și retragă forțele staționate în regiunea transnistreană, fără acordul Moldovei.

La Summit-ul de la Vilnius, Aliații NATO și-au reconfirmat angajamentul de a intensifica sprijinul politic și practic pentru Moldova. Aceasta include un pachet substanțial de sprijin pentru a ajuta la consolidarea apărării cibernetice a Moldovei, a comunicațiilor strategice, precum și a instruirii și a logisticii.

 

Distribuie acest articol Oficial Media
Share