Alin Ionescu, noul coordonator al Academiei Politehnica Timişoara - Oficial Media

Oficial Media

Echipa unui ziar nu este formata doar din redactori, ci mai ales din cititorii săi!

Alin Ionescu, noul coordonator al Academiei Politehnica Timişoara

Academia Politehnicii are un nou coordonator în persoana profesorului Alin Ionescu. Precum întregul club alb-violet, centrul nostru de copii şi juniori se află de asemenea într-un proces de reorganizare şi eficientizare.
„Mi s-a propus din partea clubului să preiau rolul de coordonator al Centrului de copii şi juniori. Politehnica nu se refuză niciodată şi aşa ar trebui să fie pentru toată lumea. Am acceptat mai ales pentru că sunt de mulţi ani în club, chiar de când a început ascensiunea Centrului de copii şi juniori. Eu am venit în club în anul 2016, atunci erau doar două grupe în club… Îmi doresc ca toţi poliştii să ne fie alături. Eu aşa văd lucrurile, unitatea e foarte importantă, unitatea de grup, doar aşa putem creşte împreună. Printre primele proiecte pe care mi le propun e să adunăm copii valoroşi, să-i îndrumăm către fotbalul de mare performanţă”, a declarat Alin Ionescu.
Alin Ionescu s-a născut pe 9 iulie 1980, la Timişoara. A început fotbalul la FC Politehnica Timişoara şi apoi a fost junior la LPS Banatul, coleg de generaţie cu Dan Alexa şi Cristian Dancia. A activat în Liga 3 la Obilici Sânmartinu Sârbesc şi Ştiinţa Timişoara, echipa Politehnicii din anii 2000. După o accidentare s-a îndreptat către antrenorat tot în cadrul clubului Universităţii Politehnica, ulterior a mai activat ca antrenor şi a îndeplinit totodată rolul de şef al Centrului de copii şi juniori al clubului CFR Timişoara. Deţine licenţa UEFA A şi e totodată profesor de educaţie fizică şi sport la Liceul Teoretic „Nikolaus Lenau” din Timișoara. Noul coordonator al Academiei Politehnica a pregătit înainte generaţia 2004 din cadrul clubului şi acum e totodată antrenorul celei mai tinere grupe a Centrului, cea de puşti născuţi în anul 2016!
„Obiectivul fiecărui club ar trebui să fie acela de a creşte jucători valoroşi din pepiniera proprie pentru echipa de seniori a clubului şi nu numai. Să-i creştem şi să-i urcăm cât mai mult. E îmbucurător că, totuşi, din pepiniera noastră, sunt câţiva jucători care chiar au făcut pasul spre echipa mare, care au şi confirmat. Ne dorim să vină cât mai mulţi din urmă. Valoare avem, dar trebuie să avem şi răbdare cu ei, pentru că nu au experienţă, sunt dispuşi la greşeli şi trebuie sprijiniţi”, Alin Ionescu, antrenor coordonator Academia Politehnica Timișoara Alin Ionescu, noul coordonator al Academiei Politehnica Timişoara

Distribuie acest articol Oficial Media
Share