Știri din Târgoviște, Dâmbovița, România.

Alterități în desfășurare

Acrilicul, uleiul, tehnica mixtă, acuarela, obiectul tridimensional, fotografia – instrumente și tehnici antrenate, chiar de la începuturile Gernik-Art-ului, în a configura și consacra un „loc”, în a-l popula, dincolo de realitatea obiectivă (și obiectuală), cu transcripția plastică, narațiunea și discursul plurisemnificant al acesteia. Pentru a XIX-a oară așadar, mica așezare dintre Munții Almăjului și cei ai Locvei, cu o istorie centenară și o dovedită concentrare și prezervare a identității celor care au format-o – coloniști cehi ai anilor 1820-30 – a găzduit, într-o vară nu tocmai liniștită, cum a fost cea a lui 2021, „colonia” artiștilor vizuali (și vizibili), 15 la număr, organizată sub „bagheta” inițiatorului ei, Costin Brăteanu, într-atât de legat de Gârnic încât pare de-o viață om al locului. Cum, din câte povestește curatorul Costin, de acest loc se vor fi legând, până la a hotărî să-și achizioneze o „căsuță” în satul dintre munți, dar și din „coasta” Dunării, și Anna Khodorkovski, Susie Vier, curatorul însuși și Sarah Raluca Miulescu…
Păstrându-și formatul temporal, cele șapte zile „fără de odihnă”, campând în aceeași Pensiune „Gârnic-100”, ediția din acest an, cu cele aproape patruzeci de lucrări finite, pare oarecum mai puțin explozivă (cantitativ), dar tot atât de pregnantă calitativ, racordată deopotrivă la viziunea și raționamentul plasticii de tradiție, cu peisajul ori portretul, sau elemente ale acestora, preluate și reinstaurate „in situ-ul” pânzei, dar și la „vagabondajul” printre concepte și tehnici de artă contemporană/ recentă, elocvente în măsura în care reasamblează itemuri și generează interpretări inedite ale acelorași „unități de realitate” preexistente. Caligrafii vibra(n)te, cu orizonturi largi și blând-maiestoase ori fluidizări pe toate registrele referentului – în acuarelele Gabrielei Drăghici și în uleiul Gabrielei Drinceanu, caligrafii de detaliu și luminozități devoalate pe suprafețe mici, recuperând singularitatea albului – în acrilicele lui Ion Drăghici, ori meditații asupra unui timp oricând în disoluție, cu sugestia fină a unei abia dismulate nostalgii feminine (în acrilicul său), încheindu-și – previzibil ideatic, aluziv plastic – ființarea în lucrarea (nu întâmplător!) realizată în tehnică mixtă/ pânză, la Gheorghe Mosororescu. Dinamice, cooptând detaliul în planuri largi, într-un complex cromatic, ori reprezentându-l, singular, în griuri contrastante – acrilicele Annei Khodorkovski, tentate de infratema prezenței construcțiilor antropice, ori, tot sugerând prezența omului, în coordonări deopotrivă schematic-figurative și transferul acestora în elemente simbolice, sub semnul cercului / cetății, în uleiurile Liei Popescu. Pregnante, cu accente puternice pe psihologia personajelor și statutul lor în cotidianul locului, nu mai puțin însă în galeria generală a umanului, portretele în acrilic semnate de Susie Vier. Pe alte coordonate, în tehnică experimentală, ori print/hârtie, portretul traversează o altă vârstă a reprezentării, în combinații de elemente, altfel disparate, legate însă și co-semnificate prin suprapuneri decorative, la Sabina Drinceanu. Un melanj al secvențelor tematice, în încercarea de a sparge distanțele dintre confortul interior – decorativul și tensiunile inerente acestuia –, și aglomerări în spațiul exterior al locuirii, cu voluptate acoperind întreaga suprafață a pânzei, la Ileana Dragomirescu. Singulară în inventarul campaniei din 2021, sculptura Gabrielei Drinceanu reinvestește, pare-se, o temă străveche, a matricei feminine atotgenitoare, nu fără o tentă grotescă, altfel firească în epoca demitizărilor. Nu lipsite de același suport tematic, lucrările Angelei Szabo (acrilic ori tehnică mixtă/ pânză ) asamblează elementele reprezentative ale feminității într-o progresie a aceleiași demitizări, fie prin acumulare sau, dimpotrivă, prin reducția lor la simbolistica florală, ambele pigmentate, ironic, de îngrădiri sentimental-decorative. În tehnică mixtă, Sarah Raluca Miulescu reiterează virtuți ale peisajului, recompus prin „aliaje” naturale care reliefează (și în sensul de origine al cuvântului, dar și în cel al reliefului artistic) micro-spațiile dintr-un plan larg, susținut coloristic de un verde puternic-optimist, dar și de petele albe ale necunoscutului, deloc lipsit de temeri, al cartografierii. Determinări cu „geometrie fixă”, exploatând deopotrivă semnificații asociate, prin tradiție figurilor și… misterelor geometriei, dar și sugestiile cromaticii monocorde, ori ale complementarității/ disjuncției culorilor – în lucrările lui Ion Pantilie (uleiuri) și ale lui Sabin Drinceanu (tehnică mixă/ pânză). Cu geometrii „variabile”, caleidoscopice (tehnică mixtă/ pânză), reclamând deopotrivă atenția la întregul lor, dar și la detalii, lucrările lui Costin Brăteanu marchează un „teritoriu” al vibrației continuue, suficientă sieși și îndatorată exclusiv punerii în scenă a unuia și aceluiași personaj, jucând simultan toate rolurile – scenarist, scenograf, actor, regizor. Și, cu siguranță nu din întâmplare, alb/negrul fotografic al lui Horia Preja se decupează acum, prin comparație, cu o altă vigoare, ca un semnal acut al unui prezent referențial nemediat, desfășurându-se după canoane străvechi (chiar dacă instrumentarul gospodăresc e altul), pe care prezența „coloniei” artistice nu-l alterează, dar pentru care tocmai această prezență este semnul unul alter ego, idividual și colectiv, de mâine. Cum, de altfel, sistemele profunde ale alterității-în-desfășurare îmi par a fi și cele care au statornicit, artistic și existențial, acest fervent „GerniK-Art”.