Oficial Media

Echipa unui ziar nu este formata doar din redactori, ci mai ales din cititorii săi!

”Am cerut public, de mai multe ori, demisia ministrului energiei”

Termocentrala de la Mintia a fost închisă și este pregătită pentru vânzare ”băieților deștepți din energie”.  Am scris mult despre acest subiect, iar parlamentarii social- democrați, liderii sindicali și reprezentanții Consiliului Județean Hunedoara s-au opus vehement închiderii acestei capacități de producție.

Singurul europarlamentar care reacționează, din nou,  cere explicații de la primul ministru și solicită  public demisia ministrului Energiei este Maria Grapini, care,  în conferința de presă, pe care a susținut-o la cabinetul său de europarlamentar de la Brăila, a readus în atenția opiniei publice, faptul că, în timp ce alte țări redeschid minele de cărbune, la noi în țară, se închid termocentrale.

Europarlamentarul umanist  Maria Grapini spune că România nu poate fi singură, în bătaia vântului, ci trebuie să fie într-un pachet, dar modul în care suntem tratați în UE depinde de cei care ne reprezintă, președintele în Consiliu, care să bată cu pumnul în masă,  când e vorba despre cauza României. Ea a mai spus că la fel ar trebui să facă, în Consiliul de miniștri, fiecare ministru de resort.

” Tratatul spune că mixul energetic și-l face fiecare țară în parte.  Cum să iei tu, ministrul energiei, decizia să închizi în 2019 Mintia, când UE îți dăduse termen în 2032. Și iată că,  lucrurile s-au schimbat și nu mai impunea nici în 2032, pentru că în Germania se redeschid minele, datorită conflictului din Ucraina. Acel ministru al energiei în minutul doi, trebuia schimbat. Eu am anunțat de mai multe ori că România s-a grăbit să închidă minele și termocentralele! Am vrut să fim premianții clasei și acum…suntem repetenți! Amânarea folosirii cărbunelui este o necesitate și România ar fi stat bine la acest capitol, dacă nu se grăbea! Cine răspunde de “graba” închiderii termocentralei de la Mintia?  Ce a susținut el în Consiliul de Miniștri? El trebuia să spună: Domnule,  în România nu bate vântul ca în Olanda, în România, conform tratatului, mixul energetic se face din apă, cărbune, etc. Investim să diminuăm poluarea. România e în top trei țări cu energie verde. Nu suntem la coadă. Am cerut public, de mai multe ori, demisia ministrului energiei. Dacă vine ceva rău de la UE, vina o poartă responsabilii români, care ne reprezintă acolo” a   declarat în conferința de presă,  europarlamentarul Maria Grapini.

Distribuie acest articol Oficial Media
Share