Oficial Media

Echipa unui ziar nu este formata doar din redactori, ci mai ales din cititorii săi!

” Am pledat ca Valea Jiului să fie prinsă în acest proces!

 Începe o săptămână foarte importantă în Parlamentul European, cu dezbateri, voturi și prezentări ale unor rapoarte care au semnificații majore pentru România. Urmează a fi votat Raportul privind Fondul pentru Tranziția Justă, care trebuie să asigure garanții asupra faptului că, din sumele disponibile în Cadrul Financiar Multianual 2021-2027, va contribui la rezolvarea problemelor de natură socială și economică a lucrătorilor din regiunile afectate de procesul tranziției și să ofere garanții că vor fi create locuri de muncă sustenabile, astfel încât,  impactul schimbărilor să fie unul cât mai mic.
Propunerea Parlamentului European este ca Fondul pentru Tranziție Justă să se axeze în primul rând asupra celor mai afectate regiuni, iar Statele Membre în care există astfel de regiuni să fie sprijinite în acord cu proporția nevoilor pe care le au. Acesta este un aspect de o importanță majoră pentru România, care – la fel ca toate celelalte state europene – va trebui să se asigure că administrațiile locale au acces direct la resursele Fondului pentru Tranziție Justă, distribuite în baza unor criterii nepartizane.
”Adoptarea acestui raport presupune faptul că România se va angaja într-un dialog real și continuu cu toate părțile implicate, astfel încât cele 2,1 miliarde EUR să fie investite corect și coerent, printr-o colaborare strânsă cu cele șase  județe care vor beneficia de aceste fonduri: Hunedoara, Gorj, Dolj, Galați, Prahova și Mureș. Mă bucur că, astfel, unul dintre obiectivele mele majore în calitate de Comisar European, dar și acum, ca Membră a Parlamentului European, va deveni realitate. În 2017, când am lansat “Platforma pentru Regiunile Carbonifere în Tranziție” am pledat ca Valea Jiului să fie prinsă în acest proces și să beneficieze de atenția pe care o merită,  pentru că este una dintre puținele zone miniere din Europa cu un număr semnificativ de angajați în acest domeniu de activitate. De altfel, sunt realități pe care le-am anticipat și pe care le-am menționat și cu ocazia vizitei mele la Petroșani în 2018. Vă voi ține la curent cu evoluția acestui Raport în Parlamentul European și sper ca efortul acestor ani să dea roade pentru cetățenii români din aceste regiuni, atât de greu încercați în ultimele decenii”a ținut să declare europarlamentarul CORINA CREȚU.

 

Distribuie acest articol Oficial Media
Share