Ambasadorul Statelor Unite ale Americii în România, Hans Klemm, a ajuns astăzi în județul Dâmbovița, în cadrul unei vizite oficiale de două zile, fiind întâmpinat la sediul instituției noastre de către președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Alexandru Oprea, vicepreședinții Claudia Gilia și Alin Manole, Ministrul Apărării Naționale, Adrian Țuțuianu, ÎPS Nifon, Arhiepiscopul și Mitropolitul Târgoviștei, prefectul județului, Antonel Jîjîie, primarul municipiului Târgoviște, Daniel Cristian Stan, potrivit unui comunicat de presă.

Programul domnului ambasador a debutat cu o întâlnire de lucru, desfășurată în Sala Unirii a Consiliului Județean Dâmbovița, la care au participat parlamentarii dâmbovițeni Titus Corlățean, Iancu Caracota, Carmen Holban, Oana Vlăducă, Corneliu Ștefan, Cezar Preda și Dumitru Lupescu, vicarul eparhial, preot Ionuț Ghibanu, președintele Camerei de Comerț și Industrie Dâmbovița, Gelu Rusescu, rectorul Universității Valahia din Târgoviște, Călin Oros, inspectorul școlar general al Inspectoratului Școlar Județean Dâmbovița, Sorin Ion, consilieri județeni, primari.
Din partea Ambasadei Statelor Unite ale Americii au fost prezenți: Joshua Burke, atașatul comercial al Ambasadei SUA în România, col. Steven Klingman, șeful Biroului de cooperare în domeniul apărării, Joseph Fitzgerald, expert politico-militar și Monica Eremia, reprezentant al Departamentului Comercial.
Întâlnirea a fost deschisă de președintele Consiliului Județean Dâmbovița cu o prezentare detaliată a județului Dâmbovița, care a abordat toate aspectele de interes ale dezvoltării regionale, fiind vizate, cu precădere, atât potențialul economic al județului și industria de apărare, cât și domeniile turistic, educațional și cultural. Au fost prezentate atât informații generale despre județ, cât și date referitoare la activitatea societăților comerciale dâmbovițene reprezentative pentru industria de apărare, investițiile în infrastructura de transport, turistică, apă și canal, precum și proiectele derulate din fonduri europene.
Alexandru Oprea, președintele CJD: „Cooperarea româno-americană trebuie consolidată în domeniile economic și militar, iar orice elemente care pot contribui la acest fapt trebuie să fie valorificate. Sper să putem aduce investitori americani interesați și să dezvoltăm, astfel, județul Dâmbovița. Îi mulțumim Excelenței Sale, domnului ambasador Hans Klemm pentru vizită! Sper să fie un început al schimburilor economice româno-americane.”
Principalele puncte ale discuției au vizat, astfel, identificarea oportunităților de consolidare a parteneriatelor româno-americane, menite să aducă dezvoltare și prosperitate ambelor părți, îndeosebi în domeniul economic.
Intervenții privind acest subiect au avut atât reprezentanții administrației publice locale, cât și Ministrul Apărării Naționale, Adrian Țuțuianu, care a subliniat importanța și interesul României pentru consolidarea parteneriatului româno – american.

În cadrul discuțiilor, ministrul apărării naționale a evidențiat importanța prezenței și creșterii nivelului investițiilor americane, dezvoltarea unui program de înfrățire între unitățile administrativ-teritoriale din România și SUA, dar și dezvoltarea relațiilor de cooperare în domeniile turistic, cultural și științific, subliniind potențialul Universității Valahia din Târgoviște.
De asemenea, ministrul Adrian Țuțuianu a subliniat nevoia de corectare a legislației române privind regimul conflictului de interese și al incompatibilităților, precum și necesitatea punerii de acord a codurilor penale și civile cu deciziile Curții Constituționale. Totodată, a menționat importanța instituirii unor mecanisme de corelare a funcționării sistemului judiciar, astfel încât, să se asigure respectarea drepturilor și libertăților cetățenești.
Adrian Țuțuianu, ministrul Apărării Naționale: „Dezvoltarea economică este cea mai bună garanție de securitate. Avem nevoie de locuri de muncă, de dezvoltarea industriei pe termen lung, iar industria de apărare poate fi motorul care să asigure acest lucru”.
Excelența Sa Hans Klemm și-a arătat deschiderea și interesul pentru a cunoaște elementele de reprezentativitate și identificare a județului Dâmbovița, vizita urmând a continua, în cursul zilei de astăzi, cu deplasări la Expoziția „Metamorfozele unui loc la memoriei”, amenajată în incinta fostei unități militare de la gară, Muzeul Comunismului din Târgoviște, Curtea Domnească din Târgoviște, Uzina Mecanica Mija și la Uzina Automecanica Moreni. În cadrul unei scurte declarații de presă, ambasadorul american a evidențiat faptul că există interes pentru consolidarea parteneriatului strategic dintre România și SUA, fiind vizată în acest sens dezvoltarea schimburilor comerciale, a investițiilor directe, dar și a unei bune înțelegeri a comunităților celor două părți:
Ambasadorul Statelor Unite ale Americii, Hans Klemm:
„Vreau să vă mulțumesc tuturor pentru primirea călduroasă pe care ne-ați arătat-o astăzi, aici, la Târgoviște. Vizita în Județul Dâmbovița – a mea și a echipei mele de la Ambasada SUA – are 3 mari obiective: unul este acela de a cunoaște conducerea județului, a societății civile – și le sunt recunoscător tuturor oficialilor pentru că sunt cu noi, astăzi. Suntem onorați să ne aflăm astăzi, la dumneavoastră. Al doilea obiectiv al vizitei este acela de a afla mai multe despre Județul Dâmbovița, despre Târgoviște – despre istoria, tradițiile, economia și potențialul județului. Domnul președinte, domnul ministru, domnul primar au spus că există un potențial ridicat pentru parteneriate economice importante între firme americane și firme din Dâmbovița. Una dintre principalele mele sarcini este aceea de a sprijini intensificarea schimburilor comerciale de bunuri și servicii între cele două țări, a investițiilor, și, de aceea, voi încerca, pe parcursul următoarelor 2 zile, să constat care sunt posibilitățile de cooperare economică. Al treilea motiv care a dus la concretizarea acestei vizite este invitația care mi-a fost făcută de domnul Țuțuianu, ministrul apărării naționale, cu o lună în urmă (…)Considerăm binevenită inițiativa României de a-și spori investițiile în industria de apărare până la 2% din PIB; odată cu sporirea acestor investiții, noi considerăm că există un important potențial de a crea parteneriate și relații de cooperare între firme românești și americane cu obiect de activitate în acest domeniu.”
Interesat de perspectivele turistice ale județului Dâmbovița, Excelența Sa Hans Klemm va efectua o vizită și în zona montană a județului, pe agenda oficială fiind inclusă, în acest sens, și Peștera Ialomiței.
Urmare a vizitei Excelenței Sale Hans Klemm, Ambasadorul SUA în România, în județul Dâmbovița, posibilitățile întreprinderii unor proiecte comune, menite a încuraja dezvoltarea regională, capătă fundament.



EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Aurelian Cotinescu: Ce prevede reforma pensiilor magistraților
Aurelian Cotinescu: Plajele nu sunt de vânzare, sunt ale oamenilor
Cum să îți construiești un fond de urgență eficient? Pași și sfaturi practice
Proiecte de reducere a populației lumii – Află cum s-ar putea realiza
Trump se teme de scurgerea de informatii – spioni la nivel inalt
Șapte lucruri pe care nu le știi despre păstrarea unui război – Visul afaceriștilor
SPIRITUALITATE
Calugarul Simeon de pe muntele Athos, sfaturi pentru pacea sufletului
Sfântul Gherasim, tămăduitor de boli și suferințe
Cine sunt îngerii întrupați și care este scopul lor
Lev Tolstoi: Iubirea se dezvoltă prin suferință și auto-cunoaștere
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Importanța formei de administrare pentru absorbția eficientă a vitaminelor
Etapele unui implant dentar – la ce să te aștepți și ce ar trebui să știi?
Sănătatea mintală nu mai poate fi separată de mediul digital iar hiperconectivitatea a devenit o nouă condiție socială
Aurelian Cotinescu – Computer tomograf (CT) și RMN în cadrul Spitalului Orășenesc Găești
CAMPANIA ”VIAȚĂ PENTRU MAREA FAMILIE DE PACIENȚI” ȘI STILUL DE VIAȚĂ SĂNĂTOS
Tema acestui an este : Sănătatea mintală în situații de urgență umanitară
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Frânare, tracțiune, direcție: trei motive să nu amâni schimbul de iarnă la anvelope
Locuiești în București? Spală-ți mașina rapid și ieftin la o spălătorie self-service
Între lumină și umbră: cum se sărbătorește noaptea Tuturor Sfinților în lume cunoscută ca Halloween