Oficial Media

Știri din Târgoviște, Dâmbovița, România.

ANAF pune tunurile pe meditații, dar închide ochii la marea evaziune fiscală din România

Meditațiile….
După ce am aflat că îmi cheltui banii la cârciumă și că sunt cel mai mare corupt din România, am aflat că sunt și cel mai mare evazionist.
Și spune asta chiar ministrul meu care încarcă la greu tunurile pe care ANAF-ul le-a pus pe profesori.

Meditațiile-preocuparea de căpătâi a ANAF

Cred că este mai mult de-o lună de când în fiecare zi, ANAF-ul ba cu un comunicat, ba cu un ghid, ba cu un interviu (prin gura șefului) ne bate la cap cu impozitarea veniturilor din meditații.
In goana dumnealui după voturi, ministrul meu îmi spune în fiecare zi că este imoral să fac meditații.
Apropo…. Poate dacă aș fi plătit corespunzător, nu ar trebui să rup din timpul meu liber (pe care aș putea să îl dedic familiei mele) și nu aș recurge la acest mijloc de a-mi suplimenta veniturile.
Și apoi, președintele meu este liber și ferice după ce a declarat în fața unui popor întreg (fraier popor, între noi fie vorba) că din meditații și-a tras 6(șase) case. Să înțeleg dragă ANAF – ule că a plătit impozit pe bani, nu?
Poate ne arată o chitanță, factură ceva, așa ca exemplu demn de urmat.
En fin… Vise, maică…

De ce și cine vrea meditații?

O cetățeană, o tanti, un părinte expert ne numește “hoți” care formează “hoți” pentru că nu platim impozit pe meditații. Calm down, deontologilor… Eu nu dau meditații, deci… Ha, ha…
Oameni buni, niciun profesor nu fură acești bani. Muncește pentru ei în timpul său liber. Oferă niște servicii pentru care este normal să fie plătit. Muncește nu numai acele două ore sau o oră cât lucrează cu elevul. Pentru ora /ședința respectivă muncește alte câteva ore. La asta v-ați gândit vreodată?
Profesorii fac meditații pentru că părinții îi solicită să facă asta. Unii pentru că vor ca și copiii lor să performeze, alții pentru că ei consideră că orele de curs nu sunt suficiente, alții pentru că fițe, alții ca să mai scape de grija copiilor câteva ore, iar alții ca să aibă de ce își da ochii peste cap și să se plângă ce de bani dau ei pentru copii și cât se sacrifică.
Oare de ce vinovați pentru meditații sunt numai profesorii?
Cineva spunea că dacă nu merg la meditații cu ei, unii profesori îi lasă pe copii corigenți. Altcineva, că intenționat profesorii nu predau lecția în clasă ca să atragă copiii spre meditații. Probabil că sunt și astfel de profesori. Dar numărul lor este infinit mai mic decât al celor care își fac treaba. Nici numărul profesorilor care fac meditații nu este semnificativ. De regulă, meditații se fac la materiile de bază. Nu am auzit de meditații la educație civică sau desen sau sport sau….

Servicii plătite „la negru”

Să ne înțelegem, sunt absolut de acord să se impoziteze toate veniturile. Dar nu am auzit nimic de acțiuni de impozitare a șpăgii la medici, care se, da pentru servicii deja plătite de contribuabil prin asigurările de sănătate. Nici la asistentele care fac o injecție la domiciliu cu 200 de lei. Nici la manichiuristele, coafezele și cosmeticienele care lucrează la domiciliu. Știi dragă ANAF-ule cât ia un instalator ca să îți schimbe un rezervor la vasul de toaletă? 200 de lei pentru care lucrează 20 de minute. Un zugrav ia 3000 de euro pentru un apartament, iar un electrician 1500 de euro pentru instalația electrică tot dintr-un apartament. Ceva impozite colectate de la ei?
Dar de la samsarii și zarzavagii din piețe cât ai colectat?
Apropo! (iar) De la lăutarii de pe la nunți și botezuri și de la maneliști cam cât s-a colectat?
Și mai ales câți patroni care plătesc angajații legal pe 4 ore și le dau bani la negru pe 8 ore ai sancționat?
Ai recuperat prejudiciile de la cei care au furat milioane de euro din banii statului?
Dacă da, atunci vino și la profesori.

Impozitarea meditațiilor, titlu de glorie

Nu fiți ipocriți!!! Vă doare în cot de bugetul statului. Aruncați profesorii în față doar pentru că aceștia își vor deschide PFA-uri. Ei vor plăti impozite pe banii aceia pentru că sunt corecți și conștiincioși. Iar tu, ANAF-ule, te vei lăuda cu rezultatele excepționale în colectarea de impozite și taxe.
Cât despre părinții care atacă profesorii pe această temă….
Banii dați pe meditații pentru imaginea socială nu vă face părinți mai buni.
Nu vă mai trimiteți copiii la meditații. Puneți-i să învețe singuri, să exerseze, să caute informații din cât mai multe surse, trimiteți-i la orele de pregătire din școli. (Apropo, colegii stau în școală în afara programului pentru aceste ore la care vin 2-3 elevi în cel mai fericit caz). Încurajați-i să pună întrebări când nu înțeleg ceva.
Nu mai aruncați cu noroi în oamenii care mai țin cât de cât școala pe linia de plutire.
Altfel, încet-încet, profesorii buni (adică cei căutați pentru meditații) vor pleca din sistem și, din păcate, nu are cine să le ia locul. Deja criza de profesori pe anumite specialități își spune cuvântul.
Nu vă luați după prostiile debitate de “O voce pentru educație”. Legea educației pe care o pregătesc ei este doar în interesul școlilor private la care vor putea merge doar copiii celor cu bani, în timp ce școala de masă va scoate doar forță de muncă ieftină și roboței votanți ușor de manipulat.
Distribuie acest articol Oficial Media
Share