În prima zi a Noului An, luni, 1 ianuarie 2024, târgoviștenii au participat în număr mare la Sfânta Liturghie, săvârșită de Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Nifon, împreună cu un sobor de preoți și diaconi, în Catedrala istorică a orașului, cu prilejul sărbătorii Tăierii împrejur cea după Trup a Domnului și a Sf. Ier. Vasile cel Mare.
Conform rânduielii liturgice a Bisericii noastre, Înaltpreasfinția Sa a citit rugăciunea de binecuvântare pentru începutul Noului An, invocând ajutorul și ocrotirea Părintelui ceresc pentru toți fiii și fiicele din Eparhia noastră, precum și cerând darul păcii pentru întreaga noastră lume.
Mitropolitul Nifon a săvârșit, apoi, în pridvorul sfântului locaș, slujba de pomenire pentru Arhiepiscopul Vasile Costin, predecesorul său.
În cuvântul său, Înaltul Ierarh a aprofundat înțelesul timpului din perspectiva mântuirii, subliniind faptul că începutul Noului An ne îndeamnă să ne întărim credința în Cel ce stăpânește vremurile și anii și ne călăuzește, cu înțelepciune, spre mântuirea noastră, a tuturor. De aceea, trebuie să avem mereu în vedere sfințirea timpului vieții noastre, marele dar pe care ni L-a dăruit Dumnezeu, mai ales prin intermediul lucrării mântuitoare a Bisericii, pentru că, în sfântul locaș, întotdeauna, timpul se întâlnește cu veșnicia, așa cum, de altfel, s-a întâlnit în Întruparea Fiului lui Dumnezeu. Timpul ne este dat pentru a câștiga veșnicia, pentru a ne răscumpăra existența și pentru a aprofunda iubirea de Dumnezeu prin comuniunea cu aproapele, devenind, cu fidelitate, reflectări ale iubirii și ale milostivirii lui Dumnezeu, ca semne de speranță, de lumină și de bucurie pentru contemporanii noștri.Taina mântuitoare și fascinantă a credinței noastre ortodoxe este aceea că timpul este sfințit prin intermediul lucrării ecleziale sacramentale al Sfintelor Taine și Ierurgii, ce fac din el un prilej pentru zidire și înnoire.
BIROUL DE PRESĂ AL ARHIEPISCOPIEI TÂRGOVIȘTEI
”Oamenii ar vrea ca binele să li se întâmple, să li se ofere de-a gata, fără ca ei sa facă ceva pentru el. Ori așa ceva nu se poate! Nimic nu se face fără noi, fără participarea noastră. Starea de bine apare abia după ce am experimentat starea de rău. Abia după ce am văzut ce nu ne place, ce ne doare, ce ne face să suferim, abia atunci înțelegem că nu mai vrem și începem să ne căutam binele. Insă binele îl găsim doar în legatura noastră cu creatorul, cu Dumnezeu.” http://oficialmedia.com/de-ce-au-oamenii-nevoie-de-repere/
DACA TI-A PLĂCUT URMĂREȘTE PAGINA NOASTRA!!
EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Primarul din Crevedia, Florin Petre, a fost arestat pentru 30 de zile sub acuzația de trafic de persoane
CNA va întrerupe emisia postului Realitatea TV. „Nu ne lăsăm intimidați, suntem alături de poporul român”
Valeriu Pănoiu: A început un nou ciclu astrologic de 10 ani
Spectacol de lumini și voie bună la aprinderea bradului de Crăciun, în Târgoviște
EXIT-POLL Alegeri parlamentare 2024. ”S-a votat emoțional, asta e viața!”
Robert Kennedy JR vine la București ca să-și lanseze cartea alături de Călin Georgescu, care i-a scris și prefața!
LIFE STYLE
Cercetătorii au observat cinci schimbări de personalitate în rândul cuplurilor căsătorite
Trenduri în Bijuterii: Cum Să Alegi Lănțișorul Perfect
Julia Roberts: ”Suntem valoroși datorită a ceea ce suntem, nu a modului în care arătăm!”
6 Semne că cineva este un VAMPIR ENERGETIC și cum să-i faci față astfel încât să nu te sece de energie
Nu vă panicați dacă vă simțiți rău în această perioadă, au loc explozii solare foarte puternice
DESTINATII
17 lucruri fascinante pe care nu le ştiaţi despre România. Cum ne-a descris Cotidianul britanic The Telegraph
Asociația Chindia Jurasic Park, bilanț și proiecte, de Ziua Internațională a Munților
DESCHIDEM sezonul de iarnă începând cu data de 07.12.2024 în STRAJA
AMA DABLAM-HIMALAYA: O lume în care bogăția se rezumă la pacea spirituală, iar agoniseala se face numai pentru necesarul zilnic
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Zâmbete în prag de sărbători pentru pacienții oncologici din Timișoara
Ziua internaţională a persoanelor cu dizabilităţi (ONU)
Campania Națională pentru Prevenția Bolilor Cardiovasculare
A fost instalat noul echipament RMN la Spitalul Județean de Urgență Târgoviște
Carmen Holban a participat la Gala Farmaciștilor dedicată profesioniștilor din domeniu
RMN pentru copiii din vestul țării
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Moș Crăciun a adus bucurie și magie pe străzile Târgoviștei
17 lucruri fascinante pe care nu le ştiaţi despre România. Cum ne-a descris Cotidianul britanic The Telegraph
Expoziție de pictură, fotografie și multimedia