Consiliul Județean Dâmbovița, prin Complexul Național Muzeal „Curtea Domnească” Târgoviște, organizează în acest an prima ediţie a Trienalei Internaționale de Sculptură „Vasile Blendea”, ce poartă numele artistului care şi-a legat viaţa şi opera de meleagurile târgoviştene.
Concursul este deschis membrilor Uniunii Artiştilor Plastici din România, Republica Moldova și țărilor vecine (Bulgaria, Serbia, Ucraina, Ungaria, Grecia și Turcia), studenţilor (ultimul an, masterat și doctorat) şi absolvenţilor academiilor de artă, care pot participa cu cel mult două lucrări de SCULPTURĂ, cu următoarele caracteristici:
- material definitiv;
- dimensiune maximă – 100 cm;
- 2 schițe ale lucrării (sau copii scanate, de calitate 600 dpi, color ale schițelor) pentru prezentarea în expoziție.
Lucrările executate în perioada 2020 – 2023 vor fi însoţite de formularul de participare la bienală, curriculum vitae cu fotografia artistului, o copie după legitimația de membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România sau al asociațiilor artistice din care fac parte, fotografiile color ale lucrărilor, adresă, număr de telefon şi e-mail. Acestea vor fi expediate corespunzător – ambalate (cutii solide din lemn sau placă aglomerată – MDF, OSB), până la 01.08.2023, data poştei / curierului.
Tema concursului este liberă, iar participarea este gratuită. Se vor acorda trei premii, două menţiuni şi premiul „Vasile Blendea”, valoarea totală a acestora fiind de 27.000 lei.
Expoziţia va fi deschisă publicului de pe 6 septembrie 2023 până la sfârșitul lunii decembrie 2023.
Relații suplimentare se pot obţine de la muzeograful Maria Neacșu, tel. 0736 394 086.
Regulamentul trienalei şi formularul de participare pot fi descărcate de la următoarea adresă:
Compartimentul Imagine, Relații Externe,
Consiliul Județean Dâmbovița
EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Analiza unui sociolog: Guvernul Bolojan și pedepsirea săracilor. De ce să te bați cu bogații, mai bine tai de la mamele minore
„Atmosfera sfârșitului unei domnii”: Gheorghe Piperea asupra moțiunii de cenzură împotriva lui von der Leyen
Furtună devastatoare în Sinaia: Vântul a smuls acoperișuri, a doborât copaci și a blocat traficul
Partidul AUR a fost amendat cu 25.000 de euro pentru nerespectarea datelor cu caracter personal
Un ciclon mediteranean ar putea lovi România și Bulgaria dupa data de 9 iulie
Sinteza zilei. Cele mai importante evenimente naționale și internaționale, 3 iulie 2025
SPIRITUALITATE
Povestea incredibilă e medicului Ioan Boilă. Cum a reușit să trateze gratuit mii de oameni încă din anii 90
Sfaturi de viață de la Dr. Ioan Boilă: „Omul nu e doar un trup bolnav, ci un suflet care suferă”
Cum poți purifica energiile din locuința ta pas cu pas?
Proverbe japoneze. Fără oameni simpli, nu există oameni mari
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Cum influențează stresul sănătatea mintală și fizică?
De ce scade producția de colagen odată cu înaintarea în vârstă și cum poți contracara acest proces
Cum te poate ajuta masajul feței și al gâtului în prevenirea bolilor neurodegenerative precum Alzheimer
Tratamente complementare și remedii naturale în sprijinul celor care luptă cu cancerul
Ziua Internaţională de Luptă Împotriva Abuzului şi Traficului Ilicit de Droguri
”O spun clar și ferm: toleranță zero pentru fraudarea concediilor medicale!”
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Deputat Aurelian Cotinescu: ”Moțiunea AUR, SOS și POT a fost doar o încercare disperată de a arunca România în incertitudine”
Investiție în educație și eficiență energetică: Grădinița nr. 3 din Târgoviște va fi redeschisă în această toamnă
Facultatea de Științe Politice, Litere și Comunicare, Universitatea „Valahia” din Târgoviște – Admitere 2025