Oficial Media

Echipa unui ziar nu este formata doar din redactori, ci mai ales din cititorii săi!

APIA a început plata ajutorului de stat în sectorul creșterii animalelor

Agenția de Plăți şi Intervenție pentru Agricultură (APIA), efectuează, prin Centrele Județene, plata ajutorului de stat în sectorul creșterii animalelor, solicitat prin cererile de plată aferente serviciilor prestate în luna martie și/sau trimestrul I al anului 2022, în funcție de opțiunea asociațiilor exprimată în cererea inițială. Suma autorizată la plată este în valoare de 17.001.773,83 de lei și se acordă de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), pentru solicitanții care au accesat această formă de ajutor de stat în conformitate cu prevederile Hotărârii de Guvern nr. 1179/2014 privind instituirea unei scheme de ajutor de stat în sectorul creșterii animalelor, cu modificările şi completările ulterioare.

 

 

”APIA va fi mereu alături de fermerii noștri. Certitudine și profesionalism sunt cele trei atribute după care  ne ghidăm misiunea noastră, care vizează efectuarea plăților către fermieri în termenele prevăzute de legislația în vigoare, în mod echitabil și transparent” a  transmis directorul executiv al APIA Hunedoara, Veronica Topor.

Distribuie acest articol Oficial Media
Share