În perioada 11-13 iunie 2024, la Brașov, are loc Forumului Regional al Apei Dunăre – Europa de Est (pe scurt, EXPOAPA), organizat de Asociația Română a Apei. Directorul Aquatim, dr. ing. Ilie Vlaicu, participă la eveniment în calitate de Președinte A.R.A., alături de o delegație formată din cei mai buni specialiști ai companiei noastre.
Cu invitați valoroși, specialiști în domeniul apei, manageri, proiectanți, cercetători și operatori de servicii de alimentare cu apă și de canalizare din țară și străinătate, EXPOAPA își propune facilitarea schimbului de idei și soluții aplicative, într-un cadru oportun pentru consolidarea colaborărilor și parteneriatelor. 91 de firme de profil din țară și din străinătate expun cele mai noi tehnologii în domeniu, pe o suprafață de circa 4000 mp (spațiu interior și exterior).
Agenda evenimentului include seminarii și conferințe dedicate subiectelor de interes major pentru sectorul apei: finanțarea sustenabilă din tarif a costurilor apei potabile și apei uzate, tendințele actuale în gestionarea pierderilor de apă, digitalizarea operatorilor de apă. Subiectul principal de discuție, însă, va fi cu siguranță viitorul industriei apei în România, prezentându-se soluții integrate de finanțare pentru operatorii regionali și administrația publică, pentru a asigura sustenabilitatea pe termen lung: „Industria apei are un potențial enorm pentru a deveni proiectul de țară pe care îl dorește ARA. În jurul serviciilor de apă și canalizare se poate structura o întreagă rețea care să susțină și alte domenii conexe – construcții, echipamente specializate, servicii de proiectare, consultanță etc. Este nevoie de multă muncă și de o strategie comună, bazată pe o strânsă colaborare între reprezentanții instituțiilor publice centrale, operatorii regionali de apă, instituțiile financiare care pot asigura finanțarea proiectelor majore și autoritățile locale, conștiente de oportunitățile la nivel local. Trebuie să acționăm. Viitorul este acum!” – dr. ing. Ilie Vlaicu.
Jurnalist, scriitor, editor, terapeut

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Consumul de creier uman și boala Kuru: istorie și știință
Avocatul Poporului: Ni se cere să suportăm costul unei zile de boală, deși contribuim lunar la sistemul de asigurări sociale
Șoc în Franța! 10 bărbați au drogat și violat un băiat de 5 ani adus chiar de tatăl său la o petrecere de gay
Mălăieș are 11 joburi, nici el nu știe unde mai lucrează. Românii fac foamea și frigul în casă
Lista oamenilor influenți din dosarele Epstein. De la Elon Musk la fostul prinț Andrew
Strigăt de ajutor pentru Adelin Sabin – o luptă contracronometru pentru viață
SPIRITUALITATE
Parohia din Bărbăteni- Lupeni inclusă într-un proiect național al BOR
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
”Prin comunicare și dialog, pot fi identificate soluții concrete pentru îmbunătățirea sistemului de sănătate„
Una din cinci persoane din UE se află expuse riscului de sărăcie sau excluziune socială
Grija pentru mobilitatea ta – cum îți susții articulațiile pentru o viață activă și echilibrată
Consumul de creier uman și boala Kuru: istorie și știință
Servicii dermatologie Pitesti – abordare medicala moderna pentru sanatatea pielii
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
În „Anul Iancu de Hunedoara”, imaginea marelui erou domină centrul oraşului
Oamenii de știință regândesc modul în care interacționează vulcanii și faliile Pământului