Oficial Media

Echipa unui ziar nu este formata doar din redactori, ci mai ales din cititorii săi!

”Ar trebui să înțelegeți că nu sunteți singurii consumatori de resurse energetice rusești”

Preşedintele Dumei de Stat, parlamentul rus, Viaceslav Volodin, a declarat miercuri că Rusia va cere compensaţii Occidentului pentru sancţiunile impuse după invazia Ucrainei şi pe care oficialul rus le-a descris drept ilegale.
“Vom reveni asupra acestei chestiuni şi vom calcula pagubele pe care le-aţi produs economiei noastre. În orice caz, va trebui să plătiţi”, a ameninţat Volodin pe canalul său de Telegram.
Preşedintele parlamentului rus a descris statele europene drept parteneri în care nu se poate avea încredere, întrucât caută noi surse de aprovizionare cu gaze şi renunţă la o cooperare îndelungată cu Rusia.
Volodin susţine că Rusia este pregătită să-şi redirecţioneze exporturile energetice către alte pieţe. “Dar dacă statele voastre (europene), obişnuite să trăiască fără grijă pe cheltuiala Rusiei, sunt pregătite, aceasta numai timpul o va spune. În al doilea rând, ar trebui să înțelegeți că nu sunteți singurii consumatori de resurse energetice rusești. Țara noastră are alte modalități de a le vinde. Mai ales că sunteți parteneri răi”, a subliniat președintele Dumei de Stat. El a adăugat că țările europene și-au însușit în mod constant rezerve de gaze, au primit bani de la bugetul Federației Ruse și de la cetățenii ruși. În plus, autoritățile statelor europene subliniază că vor găsi și alți furnizori de resurse energetice, astfel că vor pune capăt cooperării pe termen lung cu Rusia.
El este convins că politicienii europeni au șansa de a demonstra responsabilitate față de cetățenii lor, de a preveni colapsul sectorului furnizării de energie și creșterea prețurilor, întrucât acțiunile lor imprudente au dus deja la o astfel de situație. „Țara noastră s-a adaptat provocărilor. Dar dacă statele voastre, obișnuite să trăiască fără griji în detrimentul Rusiei, sunt pregătite să facă față provocărilor, doar timpul ne va spune”, a conchis el.
Putin a cerut statelor “neprietenoase” faţă de Rusia, între care a inclus şi ţările UE, să plătească în ruble gazele ruseşti furnizate începând cu 1 aprilie, ameninţând că în caz contrar va sista furnizarea lor, ca ripostă la îngheţarea unor rezerve financiare ale Rusiei ce însumează circa 300 de miliarde de dolari, măsură decisă de statele occidentale în cadrul sancţiunilor impuse Rusiei după invazia asupra Ucrainei. În prezent livrările continuă, întrucât nu a venit încă scadenţa plăţilor pentru volumele de gaze livrate după 1 aprilie. Uniunea Europeană şi-a stabilit obiectivul să reducă anul acesta cu două treimi importul de gaze ruseşti, cu ţinta ca până în 2027 să nu mai fie deloc dependentă de importurile energetice din Rusia.
Statele Unite au anunţat în luna martie că vor livra Europei anul acesta o cantitate suplimentară de gaze naturale lichefiate (GNL) echivalentă cu un volum de 15 miliarde de metri cubi, cu obiectivul de a ajunge în timp la 50 de miliarde de metri cubi pe an. Dar acest volum nu va putea substitui complet importurile europene din Rusia de circa 155 de miliarde de metri cubi de gaze naturale pe an, plus că achiziţia gazelor naturale lichefiate, aduse cu nave transportatoare de gaz, este mai costisitoare decât cea a gazelor transportate prin conductele existente.
Distribuie acest articol Oficial Media
Share