Oficial Media

Echipa unui ziar nu este formata doar din redactori, ci mai ales din cititorii săi!

”Toate au fost decise înainte de a deveni eu premier, au fost decise în UE până în 2023”

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a anunțat, marţi, că Ministerul Sănătăţii a avut posibilitatea anul trecut să refuze achiziţia de noi doze de vaccin. Și fostul premier  Florin Cîțu, acuzat că ar fi semnat pentru achiziția în plus a dozelor de vaccin, a declarat că Ministerul Sănătății putea oricând să refuze să dea o nouă comandă.
Este adevărat că Ministerul Sănătăţii a avut, în decursul anului trecut, momente în care putea să accepte sau nu achiziţia de vaccin. Achiziţia de vaccin a fost acceptată pentru anul 2022 şi 2023 în luna mai a anului 2021”, a declarat  ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, marţi după-amiază, la  conferinţa de presă de la Spitalul Marie Curie.
Florin Cîțu a susținut că Ministerul Sănătății putea să decidă să refuze achiziția în loc să facă o nouă comandă, iar la insistențele jurnaliștilor legate de semnătura sa pe noua comandă pentu vaccinurile COVID-19, a replicat că „putem să o anchetăm pe Ursula von der Leyen, să vedem ce a avut în cap când a făcut acest contract cu toată Uniunea Europeană. Nu îmi dau seama unde este semnătura premierului, când comanda a fost făcută de Ministerul Sănătății și plata este făcută de Ministerul Finanțelor. Ministerul Sănătății putea să spună oricând că nu vrea să dea comanda, Ministerul Finanțelor că nu vrea să plătescă”, a spus Cîțu, întrebat despre contribuția sa în comanda de vaccinuri anti-COVID.
Vaccinurile care au expirat au fost comandate înainte ca vreun ministru USR să se afle la guvernare. Și că prin acordul dintre Comisia Europeană, statele membre și producătorii de vaccinuri, țările Uniunii Europene s-au obligat să comande în avans vaccinuri de la mai mulți producători, pentru ca aceștia să poată să finalizeze într-un timp record dezvoltarea și producția de vaccinuri împotriva COVID-19. Acordul pentru vaccinurile din 2022-2023 s-a făcut după informarea printr-un memorandum a întregului Guvern.
“E adevărat, putem să o anchetăm pe Ursula von der Leyen  să vedem ce a avut în cap când a făcut acest contract pentru toată Uniunea Europeană. Lucrurile acestea se pot face, bineînțeles că instituțiile statului pot face asta”, a completat fostul premier,  adăugând că toate contractele au fost făcute la nivelul conducerii UE.
El a spus că “bineînțeles, orice contract se poate schimba”, spunând că “toate au fost decise înainte de a deveni eu premier, au fost decise în UE până în 2023″.
Totodată, Cîțu a amintit că Ministerul Sănătății este la PSD de patru luni și a afirmat că ”nu înțelege de ce social-democrații nu au schimbat contractul,  dacă nu sunt de acord cu el”.
Marcel Ciolacu a criticat și el  fosta guvernare,  pentru că ar fi achiziţionat prea multe doze de vaccin împotriva COVID-19, precizând că România a cumpărat peste 100 de milioane de doze pentru 15 milioane de români care ar fi putut să se vaccineze.

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a decis să cheme procurorii pentru achiziţiile de vaccinuri din pandemie, iar anunţul a fost făcut duminică seara, la Antena 3. Preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, a declarat că ”România a cumpărat peste 100 de milioane de doze de vaccin anti-COVID-19, pentru 15 milioane de români, în timpul guvernului PNL-USR, iar cineva trebuie să explice cum şi de ce s-a făcut acest lucru. Deşi aveam peste 60 de milioane de doze în stoc, miniştrii USR au mai cumpărat încă 40 de milioane de doze, pentru anul acesta şi anul viitor, cu peste 700 de milioane de euro. Au cumpărat prima oară 65 de milioane de doze de vaccin . Au expirat acum câteva zile,  vreo două milioane de doze, le-am aruncat .În luna mai a anului trecut, ministrul USR, mi se pare, de la Sănătate, a semnat un memorandum către Guvern, a fost contrasemnat de domnul Barna, pentru că era vicepremierul cu atribuţii pe zona de sănătate şi mai sunt doi semnatari, ministrul de Finanţe şi prim-ministrul, dar toată procedura a plecat din zona de sănătate. Au mai făcut un contract de 40 de milioane doze de vaccin pentru anii 2022 şi 2023, care nu au venit încă în România”, a spus Marcel Ciolacu, duminică seara, la emisiunea Subiectiv, de la Antena 3.Marcel Ciolacu a ținut să precizeze că întregul cost al acestor 40 de milioane de doze de vaccin, este de 730 de milioane de euro, astfel că România cumpără peste 100 milioane doze de vaccin pentru 15 milioane de români.

Distribuie acest articol Oficial Media
Share