Arbitrajul o oportunitate pentru mediul de afaceri a fost tema conferinței găzduite în data de 27 septembrie 2019, de către Primăria Târgoviște.
În cadrul evenimentului oameni de afaceri, reprezentanți ai instituțiilor locale, juriști și cadre didactice universitare au dezbătut facilitățile oferite de arbitrajul instituționalizat pentru mediul de business din România.
În cuvântul de deschidere, Rodica Vlaicu, președintele Asociației de Arbitraj Instituționalizat, a subliniat că arbitrajul poate să contribuie la stimularea investițiilor și asigurarea unui mediu economic dinamic și concurențial. Cea în cauză a arătat că prin apelarea la arbitraj, firmele pot să-și protejeze imaginea și să-și rezolve în timp real litigiile cu partenerii de afaceri.

Au luat cuvântul în calitate de invitați de onoare, Ivan Vaslie Ivanoff – Secretarul Județului Dâmbovița, Nicolae Olariu – consilier în cadrul Consiliului Județean Dâmbovița, Alexandru Constantin – consilier în cadrul Prefecturii Dâmbovița, Gheorghe Naghiu – președintele Confederației „Patronatul Român”, Florentin Scalețchi – președintele Organizației pentru Apărarea Drepturilor Omului, Costel Horghidan – președintele Confederației Naționale a Patronatului Român, Cornel Nițu – președintele C.E.C.C.A.R. filiala Prahova, Ion Oproiu – președintele Sindicatului „Meridian” filiala Dâmbovița.
Aceștia au apreciat activitatea Tribunalului Permanent de Arbitraj Instituționalizat, evoluția acestei instituții precum și avantajele oferite de procedura arbitrală mediului de afaceri.

În cadrul evenimentului au prezentat lucrări – avocat Augustin Răducanu, fost decan al Baroului Dâmbovița, formator în cadrul I.N.P.P.A. (Soluționarea litigiilor legate de contractele comerciale în procedura arbitrajului instituționalizat), arbitru drd. Raluca-Alecsandra Roșca (Arbitrabilitatea litigiilor din domeniul asigurărilor), arbitru Livia- Elena Iancu (Arbitrajul, procedură utilă în recuperarea creanțelor), arbitru lct. univ. dr. Elena Turcu (Convenția arbitrală element central al construcției arbitrale), arbitru Ana – Melinda Tudoran (Eficientizarea relațiilor comerciale dintre parteneri prin deblocarea fluxurilor de numerar), arbitru Rida Elena (Medierea și arbitrajul în mediul de afaceri), arbitru conf. univ. dr. Elefterie Liana (Locul și rolul arbitrajului într-o lume globală), arbitru Ana – Maria – Scarlet Gugulică (Obligațiile arbitrilor – garanții ale independenței justiției), avocat Ernest – Andrei Moldoveanu, fost decan al Baroului Dâmbovița (Hotărârea arbitrală – considerații generale).
Prezentarea lucrărilor de specialitate a fost urmată de dezbateri în cadrul cărora reprezentanții mediului de afaceri au solicitat lămuriri privind procedura arbitrală și facilitățile oferite de arbitraj.

Conferința „Arbitrajul o oportunitate pentru mediul de afaceri” a făcut parte din cadrul ediției a IV-a a Manifestării „Zilele Arbitrajului Instituționalizat”, care a a cuprins un set de evenimente (ședințe festive, cursuri de pregătire continuă a arbitrilor, întâlniri cu mediul academic, o conferință și o slujbă de sfințire a sediului Tribunalului Permanent de Arbitraj Instituționalizat), derulat în perioada 12 septembrie – 28 septembrie 2019.
Manifestarea „Zilele Arbitrajului Instituționalizat” este organizată în fiecare an în luna septembrie de către Asociația de Arbitraj Instituționalizat.


EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Consumul de creier uman și boala Kuru: istorie și știință
Avocatul Poporului: Ni se cere să suportăm costul unei zile de boală, deși contribuim lunar la sistemul de asigurări sociale
Șoc în Franța! 10 bărbați au drogat și violat un băiat de 5 ani adus chiar de tatăl său la o petrecere de gay
Mălăieș are 11 joburi, nici el nu știe unde mai lucrează. Românii fac foamea și frigul în casă
Lista oamenilor influenți din dosarele Epstein. De la Elon Musk la fostul prinț Andrew
Strigăt de ajutor pentru Adelin Sabin – o luptă contracronometru pentru viață
SPIRITUALITATE
Parohia din Bărbăteni- Lupeni inclusă într-un proiect național al BOR
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
”Prin comunicare și dialog, pot fi identificate soluții concrete pentru îmbunătățirea sistemului de sănătate„
Una din cinci persoane din UE se află expuse riscului de sărăcie sau excluziune socială
Grija pentru mobilitatea ta – cum îți susții articulațiile pentru o viață activă și echilibrată
Consumul de creier uman și boala Kuru: istorie și știință
Servicii dermatologie Pitesti – abordare medicala moderna pentru sanatatea pielii
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
În „Anul Iancu de Hunedoara”, imaginea marelui erou domină centrul oraşului
Oamenii de știință regândesc modul în care interacționează vulcanii și faliile Pământului