Ziua internațională a munților, celebrată în fiecare an în data de 11 decembrie, a fost proclamată în anul 2003 de Adunarea Generală a ONU prin Rezoluția 57/245.
Încă din start, acest eveniment și-a propus să încurajeze comunitatea internațională să organizeze multiple evenimente, locale sau regionale, pentru a sublinia importanța dezvoltării durabile a zonei montane în contextul în care munții ocupă aprox. 27% din suprafața terestră a planetei și oferă resurse (materiale, dar mai ales turistice) pentru mai mult de jumătate din populația lumii.

Astăzi, la ceas aniversar, „dinozaurii” Asociației Chindia Jurasic Park s-au întâlnit într-un cadru non-formal și au discutat atât despre activitățile anului 2024, cât și despre proiectele lui 2025.
La bilanț, au fost amintite celebrele tabere de educație montană (peste 400 de tineri, instruiți de ACJP și de AEFC), dar și despre interesanta expediție externă, derulată dincolo de Cercul Polar de nord, prin munții Suediei, respectiv ai Finlandei, o ultimă tură alpină din marele proiect TOP 28.
Pentru anul următor se va relansa TOP 14-Senectute (cele 14 vârfuri peste 2500 m din România), dar vor fi incluse și câteva teme culturale, legate de simboluri ale Târgoviștei și ale Dâmboviței.
În curând, grupul nostru se va reuni pentru a își colinda prietenii, dar și pentru a ura, tuturor dâmbovițenilor: SĂRBĂTORI FERICITE!
Nicolae POSTA


EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Consumul de creier uman și boala Kuru: istorie și știință
Avocatul Poporului: Ni se cere să suportăm costul unei zile de boală, deși contribuim lunar la sistemul de asigurări sociale
Șoc în Franța! 10 bărbați au drogat și violat un băiat de 5 ani adus chiar de tatăl său la o petrecere de gay
Mălăieș are 11 joburi, nici el nu știe unde mai lucrează. Românii fac foamea și frigul în casă
Lista oamenilor influenți din dosarele Epstein. De la Elon Musk la fostul prinț Andrew
Strigăt de ajutor pentru Adelin Sabin – o luptă contracronometru pentru viață
SPIRITUALITATE
Parohia din Bărbăteni- Lupeni inclusă într-un proiect național al BOR
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
”Prin comunicare și dialog, pot fi identificate soluții concrete pentru îmbunătățirea sistemului de sănătate„
Una din cinci persoane din UE se află expuse riscului de sărăcie sau excluziune socială
Grija pentru mobilitatea ta – cum îți susții articulațiile pentru o viață activă și echilibrată
Consumul de creier uman și boala Kuru: istorie și știință
Servicii dermatologie Pitesti – abordare medicala moderna pentru sanatatea pielii
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
În „Anul Iancu de Hunedoara”, imaginea marelui erou domină centrul oraşului
Oamenii de știință regândesc modul în care interacționează vulcanii și faliile Pământului