Cu adâncă tristețe ASOCIAȚIA ROMÂNĂ A APEI anunță încetarea din viață a Domnului Conferențiar Universitar Doctor Inginer Dorin STAICU.
Domnul Dorin STAICU a fost deputat de Dâmbovița și Director General al Companiei de Apă Târgoviște-Dâmbovița S.A.
Suntem alături de familia îndurerată și transmitem sincere condoleanțe, rugându-L pe BUNUL DUMNEZEU SĂ-L ODIHNEASCĂ ÎN PACE!
ASOCIAȚIA ROMÂNĂ A APEI
Comunicat de presă
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Liderii NATO se întâlnesc la Madrid pentru a stabili o nouă direcție strategică pe următorii zece ani
Cât costă un post la Ambulanță? = 4000 euro
Centru de resurse comunitare pentru persoanele dezavantajate din Vulcan