Universitatea de Vest din Timișoara, în parteneriat cu S.C. Grupul de Consultanță pentru Dezvoltare DCG S.R.L., anunță încheierea implementării proiectului ATELIERUL DE ANTREPRENORI (ID POCU/82/3/7/106050), proiect co-finanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capitalul Uman 2014-2020. Proiectul a fost implementat în Regiunea Vest, respectiv în județele Timiș, Arad, Caraș-Severin și Hundeoara, pe o perioadă de 36 luni, începând cu luna ianuarie 2018.
Obiectivul general al proiectului l-a constituit crearea unui cadru inovator și sustenabil propice dezvoltării aptitudinilor antreprenoriale, de înființare și dezvoltare afaceri în mediul urban din regiunea Vest.
Obiectivele specifice atinse prin implementarea proiectului:
- OS1. Dezvoltarea competențelor în domeniul antreprenorial pentru 312 persoane din grupul țintă, din Regiunea Vest, care au intenționat să înființeze o afacere nonagricolă în mediul urban;
- OS2. Sprijinirea înființării și dezvoltării a 38 de afaceri non-agricole în mediul urban din cele 4 județe ale Regiunii Vest;
- OS3.Crearea premiselor de adaptare a celor 38 de afaceri înființate la schimbările și nevoile mediului de afaceri și a celui socio-economic din Regiunea Vest.
Grupul țintă (GT) atins prin proiect este constituit din 312 persoane fizice (șomeri, persoane inactive-inclusiv studenti, persoane care au un loc de muncă și au intentionat sa înființeze o afacere în scopul creării de noi locuri de muncă).
Detalii despre membrii GT:
- GT cuantificat în funcție de statutul pe piața muncii: 209 angajați, inclusiv persoane care desfășoară o activitate independentă și 103 șomeri și persoane inactive.
- GT cuantificat în funcție de gen: 158 bărbați, 154 femei.
- GT cuantificat la nivel local: 191 de persoane din județul Timiș, 36 de persoane din județul Hunedoara, 44 de persoane din județul Caraș – Severin, 41 de persoane din județul Arad.
Rezultate la finalul proiectului :
- 422 persoane fizice informate cu privire la activitățile proiectului prin 15 evenimente de promovare a proiectului ( outdoor și indoor) derulate în toate județele Regiunii Vest;
- 312 persoane fizice formate și certificate în domeniul antreprenoriatului;
- 38 planuri de afaceri subvenționate și respectiv 38 întreprinderi cu profil nonagricol înființate în zona urbană a Regiunii Vest;
- 38 de participanți ale căror planuri de afaceri au fost selectate spre finanțare au beneficiat de stagii de pregătire practică și de servicii personalizate de consiliere/consultanță/mentorat;
- 91 locuri de muncă create până în prezent în cadrul afacerilor finanțate.
Proiectul este cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capitalul Uman 2014-2020, Axa prioritară:Locuri de muncă pentru toți, Operațiunea: Creșterea ocupării prin susținerea întreprinderilor cu profil non–agricol din zona urbană, Schema de ajutor de stat: Romania Start-Up Plus.
Jurnalist, scriitor, editor, terapeut

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Mario a fost ucis și îngropat de colegii săi din invidie! Crimă produsă cu bestialitate de 3 minori cu vârste de 13 și 15 ani
Compania Pfizer îi cere României 564 de milioane de euro pentru cele 29 de milioane de doze de vaccin pe care nu le-a mai cumpărat
”Iertați-mă, părinte, n-am putut veni azi la Biserică. Am plătit 6 milioane pe pastile.” Drama bătrânilor din România
Apel umanitar de la preotul Damaschin: „Copiii noștri îngheață în case iar noi rămânem fără lemne!”
Un cetățean indian a salvat o fetiță de 5 ani din lacul înghețat din Parcul Romanescu, Craiova
Aurelian Cotinescu: Pensiile magistraților amânate de CCR. România poate pierde 230 de milioane de euro din PNRR.
SPIRITUALITATE
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Ce să eviți în ultima zi a anului
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Urogynecological Physiotherapy – What It Is and Who It Helps
Inteligența Artificială și reforma sistemului de sănătate, în dezbatere la CCIA Timiș
Cabinele de sauna cu infrarosu: beneficii, functionare si de ce sunt tot mai populare
Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a publicat lista serviciilor de care beneficiază de la 1 ianuarie 2026 persoanele înscrise în programele naționale de sănătate
19 dureri cronice care sunt legate de stările emoționale
LipoCurcumin – când biodisponibilitatea schimbă complet valoarea biologică a curcuminei
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Ce trebuie să facă un român ca să se salveze în 2026–2030?
Manifestări dedicate Zilei Unirii Principatelor Române, organizate la Târgoviște
Centura Pucioasa–Fieni avansează în procedurile tehnice