Ministerul Antreprenoriatului și Turismului (MAT) atenționează potențialii achizitori de societăți aplicante la programele naționale, care până la momentul actual nu au semnat acordul de finanțare, de faptul că aceste întreprinderi trebuie să îndeplinească condițiile specifice impuse de legislația programelor, pe toată perioada de implementare a acestora.
Mai mult, menționăm că cererile pot fi respinse la finanțare pe întreaga perioadă de desfășurare a programului Start-Up Nation, în cazul în care, aceste condiții nu mai sunt îndeplinite.
De asemenea, avertizăm că ulterior semnării acordurilor de finanțare, asociații/acționarii societăților beneficiare ale programului Start-Up Nation nu pot înstrăina mai mult de 49% din părțile sociale, decât în excepțiile legii. Vă informăm că acest fapt ar putea conduce la respingerea la finanțare, în condițiile Legii nr. 218/2020, din momentul în care se constată încălcarea prevederilor stipulate în actul normativ.
„Nu vă lăsați păcăliți! Programele de finanțare pe care le punem la dispoziție sunt dedicate antreprenorilor de bună credință, care doresc să clădească un viitor mai bun și prosper atât pe ei, cât și pentru generațiile viitoare ale României. Nicidecum nu îi vizează pe cei care doresc să facă bișniță și profit peste noapte, prin încercarea de păcălire statului și a cumpărătorului! Tocmai, pentru a evita astfel de situații, pe care până acum nu ne-am dorit să le punem în lumină, fiind cazuri izolate, am ales să fim precauți. Drept urmare, am realizat procedurile programelor de așa natură încât comercializarea cererilor de finanțare sau a firmelor beneficiare de granturi să nu poată fi posibilă fără consecințe: rezilierea contractului de finanțare”, a transmis ministrul antreprenoriatului și turismului, Constantin-Daniel Cadariu.
Luând în considerare prezentele atenționări, reiterăm faptul că MAT descurajează practicile de comercializare ale cererilor de finanțare depuse în cadrul programelor naționale și sfătuiește eventualii cumpărători asupra riscului la care se expun, cumpărând întreprinderi aplicante, atât înainte de semnarea acordurilor de finantare, cât și după acest moment.

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Taxele și impozitele locale, majorări de până la 80% de la 1 ianuarie 2026
Cum va fi vremea de Crăciun în România
Grupuri de firme după acționariat: De la o firmă la datele financiare cumulate ale grupului
Gabriel Purcaru despre situația apei potabile la Moreni: Progrese mari, dar provocări rămase în suspans
Program evenimente în Orășelul lui Moș Crăciun de la Târgoviște
Aurelian Cotinescu, mesaj de Ziua Națională a României, 1 Decembrie
SPIRITUALITATE
O analiză lucidă asupra haosului major prin care trece omenirea, astăzi, când suprimarea e definită ca salvare
Oamenii intuitivi, cei care simt mai mult, au o conexiune profundă cu energia și emoțiile celorlalți
Canonizarea Sfântului Ardealului Arsenie Boca pe 28 noiembrie la PRISLOP
Cea mai puternică erupție solară din 2025. Cum ne va afecta pentru următoarele zile
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Bine de știut: de ce saboții medicali sunt o necesitate în profesiile medicale?
Noi măsuri de prevenție în domeniul sănătății
Durerea de măsea în sarcină
România va avea registere naționale de screening
Cum influențează acizii grași Omega-3 sănătatea inimii
Descoperire cu premiu Nobel în tratarea cancerului a medicului Otto Warburg
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Festivalul Colindelor de la Moroeni a reunit 400 de colindători din întreaga țară și Republica Moldova
Moș Crăciun a adus magia sărbătorilor în unitățile de învățământ din Răcari și Ghergani
Consiliul Județean Dâmbovița, bilanțul proiectelor din 2025 și direcții pentru 2026