De câțiva ani, CCIFER Business Awards este o competiție care celebrează excelența și inovația, aducând în prim-plan expertiza și performanțele companiilor și organizațiilor din comunitatea de afaceri franco-română și recompensând reușitele care inspiră. Ediția din 2024 a reunit 67 de proiecte, din care juriul a ales o listă scurtă de nominalizări și, în cadrul Galei din 26 noiembrie, la București, pe cei 5 câștigători.
Universitatea de Vest din Timișoara a fost reprezentată în această competiției de proiectul Atlas Geografic General Tactil, coordonat de dr. Alina Satmari, declarat unul dintre cele 5 proiecte câștigătoare. În numele UVT, premiul a fost ridicat de Dorin Miron, președintele Clubului Francofon de Afaceri din Timișoara și dr. Mădălin Bunoiu, prorector UVT.
Conceput cu grijă și creativitate de o echipă interdisciplinară, acest atlas tactil își propune să asigure persoanelor nevăzătoare acces la cunoștințe geografice complexe printr-o combinație de tehnologie tactilă, text Braille și explicații audio. El nu este însă doar o simplă resursă educațională, ci un instrument care oferă utilizatorilor autonomie și posibilitatea de a explora, de a învăța și de a-și dezvolta abilitățile cognitive în mod independent și incluziv.
Schițele inițiale ale planșelor tactile au fost realizate de dr. Alina Satmari și Fabian Leiba, utilizând și modele inspirate de Monica și George Tudor. Datele utilizate sunt actuale, respectă regulile de bază ale cartografiei, dar și pe cele ale economiei tactile, fiind gândite pentru a oferi o înțelegere clară și intuitivă, la scară globală și locală, a fenomenelor și proceselor geografice. Toate planșele au fost apoi prelucrate digital de către Ioana Satmari și Eric Szilveszter, studenți la specializarea Media Digitală din UVT. Layout-ul final al planșelor a fost realizat de Fabian Leiba, student la KEA – Școala de design și tehnologie Copenhaga.
Fiecare planșă dispune de explicații introductive, care ghidează citirea tactilă și ajută utilizatorul să descifreze conținutul grafic. Aceste materiale suplimentare de accesibilizare, au fost realizate de Naidin Balint, Cristian Maistor și Tara Tripa, studenți la specializarea Cartografie. În continuarea lor, un set de explicații științifice actuale și complementare desenului, asigură înțelegerea independentă și complexă a problemelor geografice reprezentate tactil. Aceasta a fost realizată de dr. Ana Ianăș, specialist geograf, cu o experiență de peste 20 de ani în predarea geografiei în domeniul preuniversitar și universitar.
Accesarea rapidă a conținutului explicativ audio al atlasului se va face prin prin scanarea codului QR inserat în fiecare planșă. Acesta conduce la pagina web www.tactilelibrary.net, dezvoltată de Iulian Rotaru, student la specializarea Informatică.
Tehnoredactarea și formatarea Braille a fost realizată de Constantin Cristache, profesor specialist în accesibilizare, care a oferit și corectura finală a textelor. Vocea materialului audio este Irina-Margareta Nistor, editarea audio fiind realizată de Daniel Secărescu.
Crearea Atlasului Tactil a vizat satisfacerea unei nevoi reale și a implicat colaborarea dintre mediul academic (Universitatea de Vest din Timișoara) și cel privat (Clubul Francofon de Afaceri din Timișoara și ATOS România).
Coordonatoarea proiectului, dr. Alina Satmari, a declarat: „Acest atlas tactil este un exemplu de inovație pedagogică și accesibilitate. El nu doar că răspunde nevoii de incluziune educațională, ci deschide noi perspective de cercetare în domeniul educației tactile și multisenzoriale. Utilizarea atlasului în școli va permite elevilor cu deficiențe de vedere să exploreze geografia și să participe activ la lecțiile de clasă, sprijinind astfel eforturile de incluziune educațională. În plus, materialul este ușor de utilizat și de către profesori și părinți, creând un mediu educațional divers și colaborativ. Atlasul Geografic General Tactil este mai mult decât o resursă educațională; este un simbol al accesului egal la cunoaștere și un model pentru o lume în care fiecare persoană, indiferent de abilități, are șansa de a învăța și de a se dezvolta. Acest atlas este o dovadă a faptului că educația nu trebuie să fie o experiență limitată de dizabilități, ci o oportunitate deschisă tuturor. El poate servi drept model replicabil pentru alte domenii ale cunoașterii, iar efectul său educațional poate genera o schimbare de paradigmă în modul în care sunt concepute resursele educaționale pentru persoanele cu nevoi speciale, contribuind la o societate mai echitabilă și mai incluzivă.”
Lansarea versiunii finale a Atlasului Geografic General Tactil va fi la Târgul de Carte Gaudeamus – Romexpo, București, în data de 8 decembrie 2024, în prezența echipei. Toate exemplarele produse (peste 200 de volume) vor fi donate școlilor speciale din România, școlilor care au elevi nevăzători, muzeelor, bibliotecilor și facultăților de profil din țară.
Jurnalist, scriitor, editor, terapeut

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Mario a fost ucis și îngropat de colegii săi din invidie! Crimă produsă cu bestialitate de 3 minori cu vârste de 13 și 15 ani
Compania Pfizer îi cere României 564 de milioane de euro pentru cele 29 de milioane de doze de vaccin pe care nu le-a mai cumpărat
”Iertați-mă, părinte, n-am putut veni azi la Biserică. Am plătit 6 milioane pe pastile.” Drama bătrânilor din România
Apel umanitar de la preotul Damaschin: „Copiii noștri îngheață în case iar noi rămânem fără lemne!”
Un cetățean indian a salvat o fetiță de 5 ani din lacul înghețat din Parcul Romanescu, Craiova
Aurelian Cotinescu: Pensiile magistraților amânate de CCR. România poate pierde 230 de milioane de euro din PNRR.
SPIRITUALITATE
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Ce să eviți în ultima zi a anului
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Urogynecological Physiotherapy – What It Is and Who It Helps
Inteligența Artificială și reforma sistemului de sănătate, în dezbatere la CCIA Timiș
Cabinele de sauna cu infrarosu: beneficii, functionare si de ce sunt tot mai populare
Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a publicat lista serviciilor de care beneficiază de la 1 ianuarie 2026 persoanele înscrise în programele naționale de sănătate
19 dureri cronice care sunt legate de stările emoționale
LipoCurcumin – când biodisponibilitatea schimbă complet valoarea biologică a curcuminei
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Ce trebuie să facă un român ca să se salveze în 2026–2030?
Manifestări dedicate Zilei Unirii Principatelor Române, organizate la Târgoviște
Centura Pucioasa–Fieni avansează în procedurile tehnice