Contextul astral al lunii Octombrie este mai liniștit față de luna precedentă, însă în fundal vor zumzăi ecourile eclipselor formate în acesta an, pe axele zodiacale Pești-Fecioară și Balanță-Berbec, din primăvară și debutul toamnei. De asemenea, intrarea lui Jupiter în Fecioară în August, a lui Saturn în Scorpion în Septembrie, a Lunii negre în Balanță, care realmente a pășit în acest Semn zodiacal pe la mijlocul verii, ne-au bulversat mult, ne-au condus spre decizii și acțiuni radicale, rapide, iar asta se observă foarte ușor și prin evenimentele sociale petrecute în întreaga lume și la care suntem martori – vrem, nu vrem. Ne vom simți mai ușurați de poveri, poate și pentru faptul că activitatea socio-profesională deja a intrat pe un anumit făgaș, deși destul de instabil.
Oricât am igonora efectele acestor modificări astrale, fiecare individ simte la nivel personal că ceva s-a schimbat, că lucrurile se vor desfășura cu totul altfel de acum încolo și că ar trebui să fim mult mai atenți la viața noastră, dar corelată cu a celorlalți. Toți suntem una și una suntem toți este o expresie vehiculată frecventă în ultima vreme, însă este foarte ușor de spus, dar de acceptat sau înțeles este mai dificil. Și totuși, dacă suntem sinceri cu noi înșine, dacă avem răbdare să privim în interiorul nostru și apoi la lumea înconjurătoare, dacă ne-am gândi pe îndelete la tot ce am trăit până acum, vom constata că lucrurile de fapt sunt foarte simple, iar scopul venirii noastre pe această planetă, în această epocă este unul nobil, de învățare și experimentare. Viața este un joc, dar este un joc nobil, un joc care este permis tuturor și care trebuie jucat cu toată seriozitatea și asumarea.
Dintre Semnele zodiacale, cele de Pământ și de Aer conțin cele mai multe planete, fiind activate și de momentele de Lună nouă și Lună plină. Focul și Apa sunt la egalitate, fiecare găzduind câte trei planete. În ultimele luni, elementul Pământ a început să se accentueze destul de mult, lucru care ar trebui să ne facă atenți la simbolistica sa. Pe de o parte este vorba despre a avea mai multă grijă de planeta noastră, numită deloc întâmplător Pământ, ea fiind o Ființă, ca și noi, fiecare dintre noi trăind prin ea și datorită ei. Dacă până acum s-a tot vorbit despre regenerarea și protecția mediului, despre posibilități moderne și sigure de exploatare a resurselor naturale și s-a făcut ce s-a făcut! De acum încolo probabil că însăși planeta va lua măsurile de siguranță potrivite, atât pentru ea cât și pentru locuitorii ei.
Toate Semnele zodiacale de Pământ sunt activate astfel: în Capricorn se află în continuare Pluto, Fecioara îi găzduiește pe Marte și pe Jupiter; Venus pășește în acest Semn în preajma datei de 9 Octombrie, iar din preajma zilei de 10 Octombrie și Nodul Nord al Lunii își începe călătoria prin acest Semn. Semnul Taurului își va face simțită prezența prin formarea aspectului de Lună plină în preajma datei de 27 Octombrie, moment ce va marca un final de etapă de câștig din activitatea profesională desfășurată. Sunt șanse deosebite de a ne schimba, de bună voie, mentalitatea vizavi de bani, bunuri, materialism și materialitate. Dacă ne lăsăm conduși în continuare de iluzia planului fizic, urmările vor fi destul de neplăcute în sensul că este foarte posibil să crească activitatea profesională, să ne afundăm mult și bine în muncă, însă plata aferentă să se lase așteptată. Pe românește, va trebui să ne obișnuim să facem voluntariat, din toată inima, conștient și asumat. Va trebui să ne schimbăm atitudinea față de bunurile materiale și să folosim la propriu strictul necesar.
Astrolog Anca Gordin Stoica
Mai multe pe Astrocafe.ro

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Miss Rusia, Kseniya Alexandrova, a murit la doar 31 de ani
Extinderea cooperării în Marea Neagră: Oportunități și provocări pentru stabilitatea regiunii
Dennis Man semnează cu PSV Eindhoven. Valoarea transferului este de 8,5 milioane de euro
O învățătoare din Timiș a murit după ce a aflat că postul său a fost desființat în urma măsurilor luate de Guvern
Piperea: În condiții de criză bugetară și economică nu strângi șurubul austerității
Titus Corlăţean – un educat şi cult om politic al PSD, un lider fără scandal, cu valori solide şi potenţial prezidenţial 2030
SPIRITUALITATE
Cine sunt îngerii întrupați și care este scopul lor
Lev Tolstoi: Iubirea se dezvoltă prin suferință și auto-cunoaștere
Grăsimea abdominală și cauzele emoționale. Medicina Tradițională Chineză
Povestea incredibilă e medicului Ioan Boilă. Cum a reușit să trateze gratuit mii de oameni încă din anii 90
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Tratament naturist pentru parazitoză intestinală
Ciupercile medicinale, surse de vindecare pentru cancer, diabet sau tulburări imunitare
Din 1 septembrie, pacienții pot reclama la Ministerul Sănătății redirecționările de la spitalele publice la privat
Se pot depune proiecte de investiții pentru programele de screening
România pe primul loc în UE la decese prevenibile și tratabile
Bolnavii de cancer si plata CASS. Cum se aplica noile masuri de la 1 august 2025
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Cum sa alegi cele mai bune parfumuri rufe si parfumuri haine pentru prospetime si confort zilnic
Cum te face un narcisist să-ți pierzi încrederea în tine?
Cine sunt îngerii întrupați și care este scopul lor