Astăzi au fost scoase la licitație proiectarea și lucrările de execuție ale Centurii ocolitoare a orașelor Pucioasa și Fieni. Ambele centuri vor avea un impact uriaș și vor contribui din plin la dezvoltarea economică a județului, a anunțat Corneliu Ștefan, președintele Consiliului Județean Dâmbovița.
”Vom construi un drum care va scoate camioanele din cele două orașe și, în același timp, va fluidiza traficul pe toată Valea Ialomiței. Lungimea noului drum va fi de 12,6 km, cu două benzi pe sens, și se vor construi 16 poduri, viaducte și pasaje. Valoarea totală a investiției este de aproape 138.000.000 de euro, provenind din fonduri externe și de la bugetul de stat. Durata de execuție a obiectivului este de 36 de luni.
Avem vești bune și în ceea ce privește 𝐈𝐧𝐞𝐥𝐮𝐥 𝟐 𝐝𝐞 𝐂𝐞𝐧𝐭𝐮𝐫ă 𝐚𝐥 𝐌𝐮𝐧𝐢𝐜𝐢𝐩𝐢𝐮𝐥𝐮𝐢 𝐓â𝐫𝐠𝐨𝐯𝐢𝐬̦𝐭𝐞! Suntem la etapa obținerii ultimelor aprobări, urmând ca în cel mai scurt timp să fie lansată licitația publică pentru proiectare și execuție. Valoarea acestei investiții, care înseamnă construirea unui drum cu o lungime de aproximativ 16,5 km, cu două benzi pe sens, se ridică la 147.000.000 de euro. Promisiune îndeplinită!”, a transmis Corneliu Ștefan, președintele Consiliului Județean Dâmbovița.


EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Consumul de creier uman și boala Kuru: istorie și știință
Avocatul Poporului: Ni se cere să suportăm costul unei zile de boală, deși contribuim lunar la sistemul de asigurări sociale
Șoc în Franța! 10 bărbați au drogat și violat un băiat de 5 ani adus chiar de tatăl său la o petrecere de gay
Mălăieș are 11 joburi, nici el nu știe unde mai lucrează. Românii fac foamea și frigul în casă
Lista oamenilor influenți din dosarele Epstein. De la Elon Musk la fostul prinț Andrew
Strigăt de ajutor pentru Adelin Sabin – o luptă contracronometru pentru viață
SPIRITUALITATE
Parohia din Bărbăteni- Lupeni inclusă într-un proiect național al BOR
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
”Prin comunicare și dialog, pot fi identificate soluții concrete pentru îmbunătățirea sistemului de sănătate„
Una din cinci persoane din UE se află expuse riscului de sărăcie sau excluziune socială
Grija pentru mobilitatea ta – cum îți susții articulațiile pentru o viață activă și echilibrată
Consumul de creier uman și boala Kuru: istorie și știință
Servicii dermatologie Pitesti – abordare medicala moderna pentru sanatatea pielii
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
În „Anul Iancu de Hunedoara”, imaginea marelui erou domină centrul oraşului
Oamenii de știință regândesc modul în care interacționează vulcanii și faliile Pământului