Universitatea Politehnica Timișoara a dat miercuri, 5 iulie 2023, startul oficial admiterii în anul de învățământ 2023-2024, prin demararea înscrierilor la cele 10 facultăți, online, prin intermediul platformei dedicate (https://admitere.upt.ro/) și fizic, în facultăți și în centrele zonale de admitere din Deva (Colegiul Național „Decebal”), Drobeta-Turnu Severin (Colegiul Național Pedagogic „Ștefan Odobleja”), Reșița (Colegiul Național „Traian Lalescu”), Târgu Jiu (Colegiul Național „Ecaterina Teodoroiu”), Râmnicu-Vâlcea (Colegiul Național „Mircea cel Bătrân”) și Arad (Colegiul Naţional „Moise Nicoară”).
Admiterea în Universitatea Politehnica Timișoara se face prin concurs cu probă de verificare a cunoștințelor (la Facultatea de Automatică și Calculatoare și la Facultatea de Arhitectură și Urbanism) sau prin concurs de dosare (la celelalte facultăți).
Elevii premiați la olimpiade și concursuri naționale și internaționale sunt admiși cu media 10, fără a mai susține concurs de admitere. Pe lângă aceștia, mai benefciază de locuri special alocate elevii proveniți din licee din mediul rural, sportivii de performanță, candidații proveniți din sistemul de protecție socială, candidații de etnie rromă, cei cu cerințe speciale, românii de pretutindeni și candidații care doresc să urmeze o carieră în SRI.
Toate detaliile legate de admitere se găsesc și pe website-ul Universității Politehnica Timișoara (https://www.upt.ro/).
Candidații care aleg Universitatea Politehnica Timișoara vor beneficia de cazare în cămine modernizate (se asigură locuri pentru toți solicitanții), laboratoare, săli de cursuri și seminarii moderne, dotate cu echipamente de ultimă generație, cele mai mari burse, atât de la buget, cât și din fonduri proprii, practica la cele mai importante companii din zonă, o bază sportivă cum nu mai are nici o altă universitate, cea mai modernă bibliotecă universitară, iar la absolvire oportunități foarte bune de carieră fie la companiile partenere, fie pe cont propriu, pentru cei care urmează calea antreprenoriatului, pentru care pot primi și o susținere consistentă.
Dar mai multe despre ce înseamnă viața de student la Universitatea Politehnica Timișoara spun proaspeții absolvenți:
„Când mă gândesc la Universitatea Politehnica Timișoara, îmi trec două cuvinte prin minte: performanță și profesionalism. Universitatea Politehnica Timișoara, prin cadrele didactice ale acestei instituții, mi-au oferit mediul necesar dezvoltării mele atât din punct de vedere profesional, cât și personal. Am avut parte de un mediu propice de învățare care m-a motivat mereu să țintesc cât mai sus și care m-a învățat să îmi croiesc drumul în viață. Pentru mine, perioada de studenție a fost una provocatoare, cu multe oportunități de dezvoltare: concursuri, conferințe și activități de voluntariat, din care am învățat mereu să fiu o variantă din ce în ce mai bună a propriei persoane”. (Geanina Ioana Bogluț, MPT)
„Acum patru ani, la terminarea liceului, Facultatea de Electronică, Telecomunicații și Tehnologii Informaționale din cadrul UPT a fost singura opțiune pe care am considerat-o. Cunoșteam de atunci faptul că o sa fie un program de învățământ dificil, dar eram pasionat de domeniu și știam că mi se va potrivi. Rapid a ajuns să îmi placă stilul de desfășurare al activității în cadrul academic. Acest lucru este datorat îmbinării părții teoretice cu cea practică, dar și profesorilor care mi-au inspirat ambiție și încredere în ceea ce fac. După această perioadă, pot să spun că le mulțumesc profesorilor pentru că m-au susținut și m-au făcut să urmăresc cât mai multe realizări în cariera mea de inginer. (Cătălin Medinceanu, ETTI)
„Am venit la FSC cu nerăbdare să învăț informații din multitudinea de domenii predate și nu am fost dezamăgit. În continuare, voi urma un program de master din această facultate, cu cel puțin aceeași nerăbdare și o doză considerabilă de curiozitate”. (Raul Tulcan, FSC)
„Să fii student e minunat. Poate cea mai frumoasă perioadă din adolescență. Dar să fii student la MPT e și mai bine. Am intrat pe porțile facultății cu foarte multe emoții și temeri legate de cum mă voi descurca, iar acum, după 3 ani, ies mai încrezătoare ca oricând în propriile forțe. Studenția a reprezentat perioada mea de maturizare, în care am reușit să îmbin utilul cu plăcutul dar și sa îmi gestionez foarte bine timpul. Dacă ar fi să mă întorc în timp aș alege tot MPT, tot Administrație Publică și cu siguranță mi-aș dori să am parte de aceleași cadre didactice cărora pot doar să le mulțumesc că au fost exigenți când a fost cazul, pentru a scoate din mine ce e mai bun. Dacă ar fi să spun tot ce simt, aș lungi acest text inutil, pe scurt, nu regret o secundă că am ales această facultate, tocmai de aceea și la master o îmbrățișez cu drag”. (Xime-Maximiliana Botiz, MPT)
„Primele mele dorințe când am venit la această facultate au fost de a-mi aprofunda cunoștințele și de a mă dezvolta personal. În urma absolvirii acesteia, am dobândit un bagaj de cunoștințe și ca bonus am legat prietenii pe viață”. (Ioana Măran, FSC)
Jurnalist, scriitor, editor, terapeut
EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Analiza unui sociolog: Guvernul Bolojan și pedepsirea săracilor. De ce să te bați cu bogații, mai bine tai de la mamele minore
„Atmosfera sfârșitului unei domnii”: Gheorghe Piperea asupra moțiunii de cenzură împotriva lui von der Leyen
Furtună devastatoare în Sinaia: Vântul a smuls acoperișuri, a doborât copaci și a blocat traficul
Partidul AUR a fost amendat cu 25.000 de euro pentru nerespectarea datelor cu caracter personal
Un ciclon mediteranean ar putea lovi România și Bulgaria dupa data de 9 iulie
Sinteza zilei. Cele mai importante evenimente naționale și internaționale, 3 iulie 2025
SPIRITUALITATE
Povestea incredibilă e medicului Ioan Boilă. Cum a reușit să trateze gratuit mii de oameni încă din anii 90
Sfaturi de viață de la Dr. Ioan Boilă: „Omul nu e doar un trup bolnav, ci un suflet care suferă”
Cum poți purifica energiile din locuința ta pas cu pas?
Proverbe japoneze. Fără oameni simpli, nu există oameni mari
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Cum influențează stresul sănătatea mintală și fizică?
De ce scade producția de colagen odată cu înaintarea în vârstă și cum poți contracara acest proces
Cum te poate ajuta masajul feței și al gâtului în prevenirea bolilor neurodegenerative precum Alzheimer
Tratamente complementare și remedii naturale în sprijinul celor care luptă cu cancerul
Ziua Internaţională de Luptă Împotriva Abuzului şi Traficului Ilicit de Droguri
”O spun clar și ferm: toleranță zero pentru fraudarea concediilor medicale!”
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Cauți un curs de Mașinist la Mașini pentru Terasamente (Buldoexcavatorist) în Târgoviște?
Facultatea de Științe și Arte din cadrul Universității „Valahia” din Târgoviște desfășoară concurs de admitere pentru anul universitar 2025-2026
Facultatea de Ingineria Mediului și Știința Alimentelor din cadrul Universității „Valahia” din Târgoviște desfășoară concurs de admitere pentru anul universitar 2025-2026”