Aura este un câmp energetic care radiază din şi în jurul tuturor fiinţelor vii. Oamenii de stiinţă, psihologii şi consilierii spirituali, toţi au perceput Aura în diverse feluri. Atât oamenii, cât şi animalele şi chiar plantele avem o aura proprie, o Aură a noastră.
Aura este extensia a ceea ce reprezinta fiecare individ in plan fizic. Aura etalează volume întregi despre unde am fost, ce am realizat în viaţă şi încotro ne îndreptam. Aura dezvăluie adevărata identitate, personalitate, cum individul interacţioneza cu ceilalţi oameni şi cum se comporta cu propria persoană.
Acţiunile, gândurile şi emoţiile sunt toate prezente în Aura. Cu cât devenim mai conştienti de propria Aură, cu atat putem să învaţam mai multe despre noi şi să evoluam aşa, cum nici măcar n-am visat.
Aurele sunt flexibile, deoarece sunt în permanentă schimbare. Mărimea, culoarea, textura şi densitatea sunt relative şi se pot schimba în funcţie de starea spirituala şi de încercările la care ne supune viaţa.
Totul are în jurul său un câmp de energie, care într-un fel seamănă cu lumina unei lumânări.
Unele Aure pot fi mai largi decât altele, unele pot fi mai rotunjite sau pot avea forma unui ou. Nu există Aure tipice, deoarece fiecare dintre noi suntem diferiţi. Aura se poate extinde spre exterior mai mult sau mai puţin. Unii oameni au Aura cât o casa!
Oamenii cu Aure restrânse tind să se piardă în mulţime la petreceri şi la alte evenimente sociale. Îşi strâng Aura atât de tare în jurul corpului fizic ca să nu fie observaţi, iar cei cu Aure largi pot domina într-o întâlnire, sunt puternici si mereu in centrul atentiei.
Imaginile mentale se pot creea în minte, ca apoi să fie transferate câmpului energetic din jurul corpului fizic, Aurei. Dacă un om isi imagineaza că se va îngrăşa, invariabil va stoca undeva această imagine. Apoi, ori de câte ori se va uita în oglindă, subconştientul lui va vedea imaginea negativă şi o va întări.
Acesta este motivul pentru care multe persoane se îngraşă după o cură de slăbire. Imaginile mentale negative pe care şi le creează despre propria persoană se întăresc, se înrădăcinează atât de tare în subconştient, încât le este foarte greu să scape de ele.
În propria Aură, noi putem înmagazina atât imagini pozitive, cât şi imagini negative. Noi ne proiectăm gândurile sau imaginile mentale în exterior, în lume. Realitatea “de afară”, cea din exteriorul nostru, este creeată pe baza acestor proiecţii. Dacă Aura conţine energia imaginilor produse de oamenii răi, atunci se atrag exact acele persoane.
Stejărel Ionescu
Jurnalist, scriitor, editor, terapeut
DACA TI-A PLĂCUT URMĂREȘTE PAGINA NOASTRA!!
EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Spectacol de lumini și voie bună la aprinderea bradului de Crăciun, în Târgoviște
EXIT-POLL Alegeri parlamentare 2024. ”S-a votat emoțional, asta e viața!”
Robert Kennedy JR vine la București ca să-și lanseze cartea alături de Călin Georgescu, care i-a scris și prefața!
Magistrații de la CCR au cerut reverificarea și renumărarea voturilor de la turul 1 al alegerilor prezidențiale
Ce mesaje transmite America pentru ascensiunea lui Călin Georgescu
Cand sa-ti deschizi propria afacere? Cand sa investesti si in ce domeniu?
LIFE STYLE
Nu vă panicați dacă vă simțiți rău în această perioadă, au loc explozii solare foarte puternice
Secretele unei garderobe care îți reflectă stilul și puterea interioară
Cele mai comune 5 greșeli pe care le faci când îți alegi partenerul
Surprinde-ți iubitul cu un cadou unicat de Crăciun
Treaba unui bărbat este să creeze un spațiu sigur pentru femeia sa, emoțional, mental și fizic
DESTINATII
DESCHIDEM sezonul de iarnă începând cu data de 07.12.2024 în STRAJA
AMA DABLAM-HIMALAYA: O lume în care bogăția se rezumă la pacea spirituală, iar agoniseala se face numai pentru necesarul zilnic
Se instalează iarna la munte
În stațiunea Straja se fac pregătiri pentru noul sezon de iarnă
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Ziua internaţională a persoanelor cu dizabilităţi (ONU)
Campania Națională pentru Prevenția Bolilor Cardiovasculare
RMN pentru copiii din vestul țării
Îți cade părul excesiv? Top 3 modalități prin care îți poți recăpăta frumusețea podoabei capilare
Care Este Rolul Medicului Ortodont în Corectarea Zâmbetului?
Rețetă budistă, veche de 5000 de ani, tratament pentru mai multe boli
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
La Județean – un film care combină genurile psihologic, polițist și horror
Universitatea Politehnica Timișoara, aproape de elevii de liceu și prin sport
Măsuri de ordine și siguranță publică la meciul de fotbal din cadrul SuperLigii României, dintre AFC UTA Arad – AFC Unirea Slobozia