Aurelian Cotinescu, președintele PNL Târgoviște anunță că în această perioadă echipa sa va renunța la activitatea politică.

A demarat împreună cu un grup de voluntari un proiect de ajutorare a persoanelor vârstnice și a celor cu handicap. Împreună au creat grupuri de facebook, afișe care să vină în sprijinul celor care nu se pot deplasa sau care au restrecții de ieșire din casă. De asemenea, la dispoziția celor în nevoie, au lăsat și numere de telefon.
Liberalul spune că au fost zile extrem de încărcate în care abia au făcut față solicitărilor, dar se bucură că poate fi solidar cu cei care trebuie sprijiniți.
Un alt proiect local se referă la promovarea agricultorilor din zona Matei Voievod. Cotinescu a făcut un apel la toți concetățenii să consume produsele agricultorilor locali. În sprijinul lor au creat grupul Matei Voievod – Piața Online.
În finalul conferinței, președintele PNL Tâgoviște transmite mesajul său de apropiere față concetățeni.
călător pe la reviste pe la câteva edituri „…spunea mama: fluturii făceau curte florilor şi-atunci am mişcat prima dată, apoi zi de zi pântecu-i zvâcnea aşa cum ţi se zbate ochiul stâng. când m-am născut căzuse bruma. eu n-am vrut sa ucid fluturii” în rest, căţărare liberă
ULTIMELE STIRI
”Așa ne arătăm dragostea față de Jertfa Mântuitorului Iisus Hristos și –L urmăm și noi pe calea grea a purtării Crucii”
Circulația pe DN71, reluată la Pucioasa după finalizarea lucrărilor la podul peste Bizdidel
Aurelian Cotinescu: Românii ce să înțeleagă din toată această joacă? Că sunt două partide care nu sunt în stare să găsească soluții pentru problemele lor