Aurelian Cotinescu, secretar general al Partidului Național Liberal, organizația Dâmbovița, a transmis un mesaj pe pagina de facebook, în care susține că, deși România a primit fonduri nerambursabile de la Uniunea Europeană iar statul la rândul său a sprijinit economia mai mult decât oricând, sunt județe „𝒑𝒓𝒐𝒔𝒕 𝒈𝒆𝒔𝒕𝒊𝒐𝒏𝒂𝒕𝒆, 𝒇𝒂̆𝒓𝒂̆ 𝒊𝒏𝒗𝒆𝒔𝒕𝒊𝒕𝒐𝒓𝒊, 𝒄𝒖 𝒗𝒆𝒏𝒊𝒕𝒖𝒓𝒊 𝒓𝒆𝒅𝒖𝒔𝒆 𝒔̦𝒊 𝒔̦𝒐𝒎𝒂𝒋 𝒓𝒊𝒅𝒊𝒄𝒂𝒕 unde 𝒑𝒆𝒓𝒄𝒆𝒑𝒕̦𝒊𝒂 𝒆𝒔𝒕𝒆 𝒅𝒆 𝒂𝒅𝒂̂𝒏𝒄𝒊𝒓𝒆 𝒂 𝒄𝒓𝒊𝒛𝒆𝒊.”

”În contextul actual al crizelor succesive de la nivel global, dar și al războiului de la graniță, România noastră se dezvoltă bine, dar din păcate, neuniform economic și teritorial.
Tocmai de aceea, percepția asupra realității diferă în Dâmbovița, Teleorman sau Vaslui, față de București, Brașov, Cluj, Timișoara.
Explicația este simplă: 𝒊̂𝒏 𝒋𝒖𝒅𝒆𝒕̦𝒆𝒍𝒆 𝒄𝒖 𝒊𝒏𝒗𝒆𝒔𝒕𝒊𝒕𝒐𝒓𝒊, 𝒃𝒊𝒏𝒆 𝒅𝒆𝒛𝒗𝒐𝒍𝒕𝒂𝒕𝒆 𝒔̦𝒊 𝒂𝒅𝒎𝒊𝒏𝒊𝒔𝒕𝒓𝒂𝒕𝒆, 𝒄𝒖 𝒍𝒐𝒄𝒖𝒓𝒊 𝒅𝒆 𝒎𝒖𝒏𝒄𝒂̆, 𝒂𝒄𝒆𝒂𝒔𝒕𝒂̆ 𝒑𝒆𝒓𝒊𝒐𝒂𝒅𝒂̆ 𝒆𝒔𝒕𝒆 𝒎𝒂𝒊 𝒖𝒔̦𝒐𝒓 𝒕𝒓𝒂𝒏𝒛𝒊𝒕𝒂𝒕𝒂̆. 𝑰̂𝒏 𝒋𝒖𝒅𝒆𝒕̦𝒆𝒍𝒆 𝒑𝒓𝒐𝒔𝒕 𝒈𝒆𝒔𝒕𝒊𝒐𝒏𝒂𝒕𝒆, 𝒇𝒂̆𝒓𝒂̆ 𝒊𝒏𝒗𝒆𝒔𝒕𝒊𝒕𝒐𝒓𝒊, 𝒄𝒖 𝒗𝒆𝒏𝒊𝒕𝒖𝒓𝒊 𝒓𝒆𝒅𝒖𝒔𝒆 𝒔̦𝒊 𝒔̦𝒐𝒎𝒂𝒋 𝒓𝒊𝒅𝒊𝒄𝒂𝒕, 𝒑𝒆𝒓𝒄𝒆𝒑𝒕̦𝒊𝒂 𝒆𝒔𝒕𝒆 𝒅𝒆 𝒂𝒅𝒂̂𝒏𝒄𝒊𝒓𝒆 𝒂 𝒄𝒓𝒊𝒛𝒆𝒊.
Anul 2022 a adus valori-record ale fondurilor atrase de economia românească, indiferent de proveniență.
𝑰𝒏𝒗𝒆𝒔𝒕𝒊𝒕̦𝒊𝒊𝒍𝒆 𝒔𝒕𝒓𝒂̆𝒊𝒏𝒆 𝑫𝑰𝑹𝑬𝑪𝑻𝑬 𝒂𝒖 𝒅𝒆𝒑𝒂̆𝒔̦𝒊𝒕 10 𝒎𝒊𝒍𝒊𝒂𝒓𝒅𝒆 𝒆𝒖𝒓𝒐. Cursul valutar stabil precum și stabilitatea economică, dar și politică, au contat în decizia investitorilor.
𝑰𝒏𝒗𝒆𝒔𝒕𝒊𝒕̦𝒊𝒊𝒍𝒆 𝒔𝒕𝒂𝒕𝒖𝒍𝒖𝒊 𝒊̂𝒏 𝒆𝒄𝒐𝒏𝒐𝒎𝒊𝒆 𝒂𝒖 𝒇𝒐𝒔𝒕 𝒅𝒆 73 𝒎𝒊𝒍𝒊𝒂𝒓𝒅𝒆 𝒍𝒆𝒊, 𝒄𝒆𝒂 𝒎𝒂𝒊 𝒎𝒂𝒓𝒆 𝒔𝒖𝒎𝒂̆ 𝒄𝒂𝒓𝒆 𝒂 𝒇𝒐𝒔𝒕 𝒊̂𝒏𝒓𝒆𝒈𝒊𝒔𝒕𝒓𝒂𝒕𝒂̆ 𝒑𝒂̂𝒏𝒂̆ 𝒊̂𝒏 𝒑𝒓𝒆𝒛𝒆𝒏𝒕.
România a mai stabilit un record și la absorbția de fonduri europene, cu un procent de 73% ( cu 20% mai mult decât anul precedent).
În total, în 2022, țara noastră a atras de la Bruxelles 11,3 miliarde euro, bani veniți atât prin programele de coeziune, cât și prin PNRR”, a explicat Aurelian Cotinescu, secretar general PNL Dâmbovița.

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Mario a fost ucis și îngropat de colegii săi din invidie! Crimă produsă cu bestialitate de 3 minori cu vârste de 13 și 15 ani
Compania Pfizer îi cere României 564 de milioane de euro pentru cele 29 de milioane de doze de vaccin pe care nu le-a mai cumpărat
”Iertați-mă, părinte, n-am putut veni azi la Biserică. Am plătit 6 milioane pe pastile.” Drama bătrânilor din România
Apel umanitar de la preotul Damaschin: „Copiii noștri îngheață în case iar noi rămânem fără lemne!”
Un cetățean indian a salvat o fetiță de 5 ani din lacul înghețat din Parcul Romanescu, Craiova
Aurelian Cotinescu: Pensiile magistraților amânate de CCR. România poate pierde 230 de milioane de euro din PNRR.
SPIRITUALITATE
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Ce să eviți în ultima zi a anului
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Urogynecological Physiotherapy – What It Is and Who It Helps
Inteligența Artificială și reforma sistemului de sănătate, în dezbatere la CCIA Timiș
Cabinele de sauna cu infrarosu: beneficii, functionare si de ce sunt tot mai populare
Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a publicat lista serviciilor de care beneficiază de la 1 ianuarie 2026 persoanele înscrise în programele naționale de sănătate
19 dureri cronice care sunt legate de stările emoționale
LipoCurcumin – când biodisponibilitatea schimbă complet valoarea biologică a curcuminei
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Curs Coafor Acreditat în TÂRGOVIȘTE. Înscrie-te acum și devino Hairstylist profesionist!
Color the Village ajunge în Macedonia!
Hora Unirii în Straja și Pasul Vâlcan