Aurelian Cotinescu, secretar general al PNL Dâmbovița și consilier local, a transmis un mesaj pe pagina de facebook, cu referire la lipsa parcărilor din municipiul Târgoviște și soluțiile pe care liderii liberali le-au propus, dar fără ecou în administrația locală.
Aurelian Cotinescu, declarații:
”𝗧𝗮̂𝗿𝗴𝗼𝘃𝗶𝘀̦𝘁𝗲𝗮 𝗮𝗿𝗲 𝗻𝗲𝘃𝗼𝗶𝗲 𝗱𝗲 𝗽𝗮𝗿𝗰𝗮̆𝗿𝗶 𝘀𝘂𝗽𝗿𝗮𝘁𝗲𝗿𝗮𝗻𝗲-𝘀𝘂𝗯𝘁𝗲𝗿𝗮𝗻𝗲, 𝗱𝗲 𝘂𝗻 𝘀𝗶𝘀𝘁𝗲𝗺 𝗱𝗶𝗴𝗶𝘁𝗮𝗹𝗶𝘇𝗮𝘁, 𝗰𝗮 𝗶̂𝗻 𝗺𝗮𝗿𝗶𝗹𝗲 𝗼𝗿𝗮𝘀̦𝗲.
O să repet această afirmație ori de câte ori este nevoie pentru a se produce o schimbare în bine!
Situația parcărilor din România este critică, dar unii reușesc să dea lecții.
Potrivit unei analize recente a integratorului de soluții inteligente la cheie- Vegacomp Consulting, 𝗻𝘂𝗺𝗮̆𝗿𝘂𝗹 𝘁𝗼𝘁𝗮𝗹 𝗮𝗹 𝗹𝗼𝗰𝘂𝗿𝗶𝗹𝗼𝗿 𝗱𝗲 𝗽𝗮𝗿𝗰𝗮𝗿𝗲 𝗱𝗶𝗻 𝗥𝗼𝗺𝗮̂𝗻𝗶𝗮 𝗲𝘀𝘁𝗲 𝗲𝘀𝘁𝗶𝗺𝗮𝘁 𝗹𝗮 𝟭.𝟰𝟬𝟬.𝟳𝟲𝟰, 𝗱𝗮𝗿 𝗮𝘃𝗲𝗺 𝗽𝗲𝘀𝘁𝗲 𝟭𝟬 𝗺𝗶𝗹𝗶𝗼𝗮𝗻𝗲 𝗱𝗲 𝘃𝗲𝗵𝗶𝗰𝘂𝗹𝗲.
Cu toate acestea, avem 10 modele de AȘA DA, 10 orașe cu peste 28.000 de locuri de parcare publice. Târgoviștea nu se numără printre ele!
𝗧𝗶𝗺𝗶𝘀̦𝗼𝗮𝗿𝗮, 𝗕𝗿𝗮𝘀̦𝗼𝘃, 𝗖𝗹𝘂𝗷, 𝗱𝗮𝗿 𝘀̦𝗶 𝗣𝗶𝘁𝗲𝘀̦𝘁𝗶, 𝗖𝗿𝗮𝗶𝗼𝘃𝗮 𝘀̦𝗶 𝗧𝗮̂𝗿𝗴𝘂 𝗠𝘂𝗿𝗲𝘀̦ 𝗮𝘂 𝗿𝗲𝘂𝘀̦𝗶𝘁 𝘀𝗮̆ 𝗼𝗳𝗲𝗿𝗲 𝗮𝗰𝗲𝗮𝘀𝘁𝗮̆ 𝗳𝗮𝗰𝗶𝗹𝗶𝘁𝗮𝘁𝗲 𝘀̦𝗼𝗳𝗲𝗿𝗶𝗹𝗼𝗿.

Așa arată normalitatea!
În urmă cu un an, în cadrul Planului de Dezvoltare Urbană, alături de colegii mei, am propus pentru Târgoviște modernizarea parcărilor existente, construirea unor parcări subterane-supraterane și digitalizarea parcărilor cu un sistem de hărți GIS, o hartă digitală unde regăsim mapate totalitatea locurilor de parcare, o aplicație prin care, printr-un simplu SMS să se faca plata parcării.
Propunerea noastră a fost ignorată!”

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Strigăt de ajutor pentru Adelin Sabin – o luptă contracronometru pentru viață
Mario a fost ucis și îngropat de colegii săi din invidie! Crimă produsă cu bestialitate de 3 minori cu vârste de 13 și 15 ani
Compania Pfizer îi cere României 564 de milioane de euro pentru cele 29 de milioane de doze de vaccin pe care nu le-a mai cumpărat
”Iertați-mă, părinte, n-am putut veni azi la Biserică. Am plătit 6 milioane pe pastile.” Drama bătrânilor din România
Apel umanitar de la preotul Damaschin: „Copiii noștri îngheață în case iar noi rămânem fără lemne!”
Un cetățean indian a salvat o fetiță de 5 ani din lacul înghețat din Parcul Romanescu, Craiova
SPIRITUALITATE
Parohia din Bărbăteni- Lupeni inclusă într-un proiect național al BOR
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Cum poate ajuta extractul de ghimbir la combaterea cancerului de prostată
Prevenirea și tratarea cancerului cu Suc de Aloe Vera. Tratamente folosite de acum un secol
Peste 22.000 de copii și adolescenți din România au fost înregistrați cu tulburări de sănătate mintală
Modalitatea de eliberare a prescripțiilor medicale electronice on-line
Virusul care sperie lumea: Nipah, „următoarea pandemie”?
Urogynecological Physiotherapy – What It Is and Who It Helps
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Cum poate ajuta extractul de ghimbir la combaterea cancerului de prostată
Prevenirea și tratarea cancerului cu Suc de Aloe Vera. Tratamente folosite de acum un secol
„O singură siguranță – construirea unei pregătiri și a unor comunități reziliente”