Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor: peste 93% din măştile comercializate în România sunt neconforme - Oficial Media

Oficial Media

Echipa unui ziar nu este formata doar din redactori, ci mai ales din cititorii săi!

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor: peste 93% din măştile comercializate în România sunt neconforme

Agenţia Agerpres a publicat o rectificare potrivit unei erate a Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor. Conform acesteia peste 93% din măştile comercializate în România sunt neconforme.

Întrebarea este, domnilor guvernanți, veți face la fel și cu vaccinul? O să vă cereți scuze că era ”neconform”, sau cu întreaga pandemie? Oricum cei care îl fabrică au spus că nu-și vor asuma nimic.

Testul integral transmis de Agerpres:

În ştirea cu titlul “Raport ANPC: Lidl, Kaufland, Sensiblu, Help Net, printre companiile amendate pentru comercializarea măştilor neconforme”, difuzată vineri, la ora 8:10, pe fluxul Economic Intern, în paragraful al patrulea se va citi corect “(peste 93%) nu se încadrau în prevederile legale în vigoare”, în loc de “(59%) nu se încadrau în prevederile legale în vigoare”, potrivit unei erate a Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor.

Retransmitem ştirea în forma corectă:

Bucureşti, 27 nov /Agerpres/ – Unele dintre cele mai mari companii de retail din România, precum Lidl, Kaufland, Mega Image, Auchan, Altex, Profi, Dedeman, DM, mari lanţuri farmaceutice, cum ar fi Sensiblu şi Help Net, dar şi benzinăriile Lukoil România se află pe lista companiilor amendate pentru comercializarea măştilor neconforme, se arată în raportul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), obţinut de AGERPRES.

Printre companiile care au fost sancţionate pentru comercializarea măştilor neconforme se află diverse puncte de lucru din ţară ale marilor retaileri prezenţi în România, precum Lidl, Rewe, Kaufland, Mega Image, Auchan, Altex, Dedeman, Profi, DM, dar şi compania petrolieră Lukoil România.

De asemenea, raportul arată că au fost amendate şi marile reţele de farmacii Help Net şi Sensiblu.

Ministrul Economiei, Virgil Popescu a declarat că măștile din comerț care nu protejează de COVID vor trebui marcate ca atare și vor fi numite “acoperitoare de față”, informează Mediafax.

Distribuie acest articol Oficial Media
Share