Europarlamentarul Maria Grapini a abordat de nenumărate ori, inclusiv în Parlamentul European, tema importanței inventatorilor, inventicii și inovației, în contextul în care „lumea se mișcă rapid în această direcție, iar rolul acestor veritabile genii este unul major”! Mai mult, rolul susținerii acestora de către statul român devine extrem de important”, a transmis Maria Grapini.
Eurodeputatul Grapini a precizat, cu fiecare ocazie, că decidenții politici, guvernanții, indiferent de coloratura lor politică, trebuie să fructifice rezultatele cercetărilor oamenilor de știință, lucru care “să ne permită să avem o economie puternică, sustenabilă, care să dezvolte România și să asigure, până la urmă, o viață mai bună a oamenilor”.
De reamintit faptul că europarlamentarul Maria Grapini, a avut, la finele anului trecut, o întâlnire, la Guvern, cu consilierul de stat, Florin Spătaru, fostul ministru al Economiei. La întâlnire, au mai participat și președintele Asociației Inventatorilor din Banat, Remi Rădulescu, dar și președintele Asociației Inventatorilor din București.
Tema discuțiilor, una extrem de dragă Mariei Grapini, a fost inițierea unui proiect pentru implementarea brevetelor de invenție românești!
“Am lucrat și eu în cercetare, am și brevete, susțin inventatorii și pe cei care fac inovații. Am convenit și am demarat împreună cu fostul ministru al Economiei, acum consilier al premierului, Florin Spătaru, să realizăm un inventar al brevetelor de invenție pentru că, din păcate, nu sunt utilizate în practică. Și vă spun din perspectiva mea de vicepreședintă a comisiei pentru piață internă și protecția consumatorului că trebuie să existe o etichetare foarte corectă a tuturor produselor.
Eu, repet, apreciez munca de cercetare foarte mult! Mulțumesc, de asemenea, domnului Remi Rădulescu, care a acceptat să fie consilierul meu pentru inventică și care va fi persoana de legătură cu domnul ministru, Florin Spătaru! Competitivitatea economică depinde de inovare și retehnologizare!”, a precizat, la finalul întâlnirii, eurodeputatul Grapini.
Mai mult, Maria Grapini a susținut, în precedentul mandat, în cadrul unei intervenții în PE, în prezența comisarului pentru buget și administrație, Johannes Hahn, finanțarea inovării.
„Cea mai mare greșeală în managementul privat este că, atunci când este criză, să tai fondurile de la cercetare și inovare. În primul rând, vorbim de dezamăgirea firmelor care au așteptat și au crezut în acest proiect. În al doilea rând, se știe că fără bani de inovare, nu putem să avem start-up-uri, societăți comerciale mici, mijlocii sau chiar foarte mari cu tehnologie modernă”, a punctat eurodeputatul Grapini, care a precizat că este de neînțeles decizia Comisiei Europene de a bloca acest program.
În aceste condiții, Maria Grapini, în calitatea sa de vicepreședintă a comisiei pentru Piață Internă și a intergrupului pentru IMM-uri, dar și în contextul unei colaborări ample cu mediul privat, a reiterat necesitatea unor investiții semnificative, la nivel european, în inovare și cercetare.
“Așadar, cheia este la dumneavoastră domnule comisar, pentru că, eu nu cred că este vreun europarlamentar, care nu înțelege de ce, mai ales în criză, avem nevoie de bani pentru inovare, pentru cercetare, pentru retehnologizare!”, a conchis europarlamentarul român.

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Mario a fost ucis și îngropat de colegii săi din invidie! Crimă produsă cu bestialitate de 3 minori cu vârste de 13 și 15 ani
Compania Pfizer îi cere României 564 de milioane de euro pentru cele 29 de milioane de doze de vaccin pe care nu le-a mai cumpărat
”Iertați-mă, părinte, n-am putut veni azi la Biserică. Am plătit 6 milioane pe pastile.” Drama bătrânilor din România
Apel umanitar de la preotul Damaschin: „Copiii noștri îngheață în case iar noi rămânem fără lemne!”
Un cetățean indian a salvat o fetiță de 5 ani din lacul înghețat din Parcul Romanescu, Craiova
Aurelian Cotinescu: Pensiile magistraților amânate de CCR. România poate pierde 230 de milioane de euro din PNRR.
SPIRITUALITATE
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Ce să eviți în ultima zi a anului
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Urogynecological Physiotherapy – What It Is and Who It Helps
Inteligența Artificială și reforma sistemului de sănătate, în dezbatere la CCIA Timiș
Cabinele de sauna cu infrarosu: beneficii, functionare si de ce sunt tot mai populare
Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a publicat lista serviciilor de care beneficiază de la 1 ianuarie 2026 persoanele înscrise în programele naționale de sănătate
19 dureri cronice care sunt legate de stările emoționale
LipoCurcumin – când biodisponibilitatea schimbă complet valoarea biologică a curcuminei
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Ce trebuie să facă un român ca să se salveze în 2026–2030?
Manifestări dedicate Zilei Unirii Principatelor Române, organizate la Târgoviște
Centura Pucioasa–Fieni avansează în procedurile tehnice