Miercuri, 7 iunie
11:00 – Foaier, Întâlnirile BABEL (actori, presă, invitați; deschise publicului)

16:00 – Sala Oglinzilor, Workshop João Mota, Portugalia- ”Cunoaște-te pe tine însuți ”
Actor și regizor care a fondat Comuna Teatro de Pesquisa în 1972, o companie pe care încă o conduce și unde a montat peste 90 de spectacole.

17:00 – Liceul de muzică „Bălașa Doamna”, Workshop Cătălin Crețu, România
”Workshop-ul are ca tematică centrală prezentarea și explicarea unor posibilități de a crea și dezvolta compoziții muzicale implicând noi tehnologii. Pornind de la lucrările autorului, vor fi prezentate tehnici de control interactiv, în timp real, al unor procese audio, publicul fiind invitat să exploreze o lume sonoră fascinantă, generată și asistată de computer.”

17:30 – Platoul Prefecturii, Impresario, regia: Nikolai Veprev, Teatr Nikoli, Polonia; 50 min.
”Talentul este delicat precum aripile unui fluture. Îl înalță pe artist, dăruindu – i lumină și inspirație. Uneori pe aceste aripi le poate, însă, deteriora chiar și cea mai mică adiere de vânt. O poveste despre artiști foarte talentați care au fost prinși în capcanele lumii moderne.”

19:00 – Sala Mare, Salta para o Saco, regia: João Mota, Comuna Teatro de Pesquisa, Portugalia; 1h 20 min.
”`Salta para o Saco` este o poveste amuzantă pe care António Torrado a readus-o la viață din chivotul fără de margini al poveștilor populare. Puse în scenă, peripețiile devin și mai amețitoare, dialogurile mai pline de viață, aventurile mai fascinante. Soldatul João depășește toate eșecurile și obstacolele cu ajutorul sacului său magic. Atenție, spectacolul este pe cale să înceapă! Sfântul Petru, paznicul porții Raiului le explică micilor și inocenților îngeri care sunt păcatele lumii.”
19:00 – Platoul Prefecturii, Concert Battle of the Sound
Alpha Q.[Sibiu], Reddok[Bocșa], Late November [Timișoara]
20:30 – Foaier, Lansare carte „Toca se povesteşte”, antologie îngrijită de Florica Ichim
Seria „Galeria teatrului românesc”, Fundația Culturală „Camil Petrescu” – Revista Teatrul azi, Volume apărute cu sprijinul UNITER şi AFCN.
În ultimele lor conversații, Alexandru Tocilescu i-a încredințat Floricăi Ichim o bună parte din interviurile pe care le mai acordase în carieră, solicitându-i totodată ca, în imposibilitatea unei revederi, pentru a termina dialogul, să selecteze din acestea detaliile interesante referitoare la spectacolele sale și să le asocieze materialului început împreună, material ce este cuprins în două volume, lansate în BABEL F.A.S.T.
21:00 – Sala Mare, Ultima piesă, regia: Okbaoui Cheikh, ITRAN, Algeria; 1h
”Este povestea unei femei care și-a pierdut iubitul în război. Ea suferă foarte tare până când îl întâlnește pe Al Djinni. După un timp, cei doi se îndrăgostesc unul de celălalt și își dau seama că numai dragostea este cea care poate pune capăt războiului. Nu vei putea aplauda la sfârșitul spectacolului…”
21:30 – Platoul Prefecturii, Concert Hteththemeth, România; 1h 35min.
23:00 – King Pub, Petrecere Portugheză

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Strigăt de ajutor pentru Adelin Sabin – o luptă contracronometru pentru viață
Mario a fost ucis și îngropat de colegii săi din invidie! Crimă produsă cu bestialitate de 3 minori cu vârste de 13 și 15 ani
Compania Pfizer îi cere României 564 de milioane de euro pentru cele 29 de milioane de doze de vaccin pe care nu le-a mai cumpărat
”Iertați-mă, părinte, n-am putut veni azi la Biserică. Am plătit 6 milioane pe pastile.” Drama bătrânilor din România
Apel umanitar de la preotul Damaschin: „Copiii noștri îngheață în case iar noi rămânem fără lemne!”
Un cetățean indian a salvat o fetiță de 5 ani din lacul înghețat din Parcul Romanescu, Craiova
SPIRITUALITATE
Parohia din Bărbăteni- Lupeni inclusă într-un proiect național al BOR
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Cum poate ajuta extractul de ghimbir la combaterea cancerului de prostată
Prevenirea și tratarea cancerului cu Suc de Aloe Vera. Tratamente folosite de acum un secol
Peste 22.000 de copii și adolescenți din România au fost înregistrați cu tulburări de sănătate mintală
Modalitatea de eliberare a prescripțiilor medicale electronice on-line
Virusul care sperie lumea: Nipah, „următoarea pandemie”?
Urogynecological Physiotherapy – What It Is and Who It Helps
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Cum poate ajuta extractul de ghimbir la combaterea cancerului de prostată
Prevenirea și tratarea cancerului cu Suc de Aloe Vera. Tratamente folosite de acum un secol
„O singură siguranță – construirea unei pregătiri și a unor comunități reziliente”