“BABEL FAST are suflet”
Este un festival internațional al artelor și s-a născut de la o idee oferind spectatorului târgoviștean tot ceea ce există pe piața culturală din lume. Despre cum a început povestea “BABEL FAST” ne-a spus domnul Mihai Constantin Ranin, selecționerul și directorul Teatrului Tony Bulandra din Târgoviște:

“M-am gândit să ofer ceva orașului meu. Încercasem să fac un festival de circ cu artiști palestinieni, dar n-a mers din cauza războaielor, apoi am pus la cale festivalul cu fostul meu student de la Sibiu unde am predat, Liviu Cheloiu. L-am denumit în urma unei întâmplări. Ne-am gândit că fiecare oraș are un turn, iar cel din orașul meu se numește Chindia, și atunci am denumit festivalul “Babel”. Am pornit la drum ambițioși, contactând prietenii noștri din străinătate care ne-au răspuns și ne-au ajutat. În 2009 când n-am primit niciun ban pentru festival, ne-a venit ideea să folosim sloganul: “festival cu buget zero”. Atunci au venit trupe din Tokio, Coreea de Sud, Franța pentru a ne susține. Ne-a încurajat mult și regizorul Dumitru Acriș. Prima ediție a avut un succes imens. A doua a fost fulminantă. Anul acesta invitat important este Bob Wilson cu asistentul său care intră cu un spectacol în festival. Dacă aveam bani aduceam spectacolul lui Peter Brook, „Mahabharata”, dar nu s-a putut, deși am negociat un an”.

Constantin Ranin: “Sunt foarte mulți regizori străini care lucrează la Târgoviște și vă întrebați de ce. O să vă dau un răspuns ciudat: sunt mai ieftini, adică ei că cer onorarii mici. Banii nu sunt așa de importanți, ei vin să lucreze cu actorii români care li se par foarte interesanți. Regizorii străini lucrează cu actorii teatrului la un spectacol și noi facem conexiuni. Prin ei am făcut în lume niște punți și este important că facem spectacole cu puține resurse în spații neconvenționale. BABEL FAST este un pretext. E un loc unde ne adunăm. Unui regizor i-a venit ideea spectacolului mâncând o ciorbă în curtea teatrului, căci am avut o ediție când am gătit în curte la ceaune. Avem respect pentru ei, iar ei au pentru noi. N-am avut poziție aplecată spre nimeni. Problema este cum reușești să-i faci pe străini să vadă altfel niște lucruri pe care noi le vedem zilnic, de genul: câini, gropi, poluare, sau altele, și să plece cu gânduri mult mai bune despre noi, teatrul nostru, despre România. Totul se rezumă la ospitalitatea românească și dialogul în cultură. Cu puțini bani facem atât de multe lucruri, pentru că reușim să atragem sursa. Anul acesta siberienii ajung în România cu teatrul lor. Și-au găsit biletele de avion până la Moscova. Coreenii își plătesc tot. Pentru orașul nostru înseamnă valoarea pe care o adăugăm acestui festival. Privind în urmă cred că am câștigat. Am creat dificultăți, am devenit mai buni”.

BABEL FAST, un mod de a educa comunitatea prin teatru
Dincolo de arta împrietenirii la club, festivalul nu e doar un pretext care ajută la a încheia punți de energie între oameni și a face planuri de viitor pentru viitoarele ediții, BABEL FAST e un mod de a educa o comunitate. Prin spectacolul de teatru spectatorul este educat, cultivat, format și remodelat, va face diferența între valoare și nonvaloare. Teatrul ca transfigurare a realității e un act de cunoaștere, o formă socială ce proiectează imagini scenice, experiențe umane, universul unei epoci, ajutând omul spre civilizație prin ceea ce comunică. Dacă emoție nu e, nimic nu e, și se instalează boala omului modern depresia, iar viața nu mai are alternative optimiste. Educația estetică prin forța teatrului devine o formă a acțiunii de educație umanistă. BABEL FAST contribuie la consolidarea educației estetice a spectatorului prin intermediul artelor, prin momentele oferite din program spectatorului și nu numai. De aceea trebuie să existe în continuare, trebuie să fie ajutat și finanțat.
Monica Andrei
Citiți mai multe în Ziarul Metropolis

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Psiholog: Prăbușirea Omertei sub greutatea acuzațiilor de abuz sexual și psihologic
Ion Duvac, doctor in psihologie își hărțuiește se%ual pacientele: ”Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta.”
Șefii de spitale ar putea avea salarii mărite cu 40%. Ce prevede noul proiect de lege aflat pe masa Senatului
Românii vor plăti mai mult la sistemul public de pensii începând cu 1 iulie 2026
Cum se schimbă vârsta de pensionare la femei începând din acest an
Văduva lui Gabriel Cotabiță, reținută într-un dosar de proxenetism. Alina Cotabiță promova fetele pe internet
SPIRITUALITATE
Care sunt semnele trezirii spirituale. Schimbări intense la nivelul ADN-ului
Parohia din Bărbăteni- Lupeni inclusă într-un proiect național al BOR
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
CNAS spune STOP practicilor ilegale din Sănătate
Cum îți susții organismul în perioadele solicitante și îți menții echilibrul zilnic
Primul consult ginecologic postpartum: ghid pas cu pas
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
”Prin comunicare și dialog, pot fi identificate soluții concrete pentru îmbunătățirea sistemului de sănătate„
Una din cinci persoane din UE se află expuse riscului de sărăcie sau excluziune socială
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
De joi, traversarea pe Calea București se face doar pe pasarelă. Investiția intră oficial în funcțiune
Prefectul Marian Tănase: Situație fără precedent în Dâmbovița – 70.000 de abonați afectați de întreruperile de curent
A murit cântăreața britanică Scouse Pink. De ce boli a suferit artista