Biblioteca UPT ține pasul cu tehnologia - Un nou serviciu oferit utilizatorilor- printare 3D - Oficial Media

Oficial Media

Echipa unui ziar nu este formata doar din redactori, ci mai ales din cititorii săi!

Biblioteca UPT ține pasul cu tehnologia – Un nou serviciu oferit utilizatorilor- printare 3D

Biblioteca Universității Politehnica Timișoara a inaugurat săptămâna aceasta un nou serviciu oferit utilizatorilor – printarea 3D – confirmând încă o dată statutul de cea mai modernă bibliotecă universitară.
Noul serviciu a putut fi pus în funcțiune ca urmare a intrării UPT, ca partener, în proiectul Erasmus+ „3D Printing Support Service for Innovative Citizens”, alături de instituții de învățământ superior din Irlanda, Grecia, Spania, Portugalia, Slovacia și România. În cadrul proiectului sunt implicate Biblioteca, Departamentul de Mecatronică și Departamentul de Management ale Universității Politehnica Timișoara.
Proiectul presupune instruirea bibliotecarilor din universitățile partenere în tipărirea 3D, urmând ca aceștia să ofere, la rândul lor, instruire utilizatorilor. Bibliotecarii UPT au urmat deja stagii de instruire atât în țară, în cadrul Departamentului de Mecatronică, cât și în străinătate, la partenerii de proiect din Irlanda.
Noul serviciu oferit de Biblioteca UPT beneficiază de două imprimante 3D PRUSA i3 MK3S, una achiziționată în cadrul proiectului, iar cealaltă din fondurile proprii ale UPT. Serviciul este oferit gratuit studenților, masteranzilor, doctoranzilor și cadrelor didactice din UPT și contra-cost utilizatorilor externi, fiind util în special pentru elaborarea de piese/ansambluri/machete aferente diverselor proiecte, lucrări de licență/masterat/doctorat.
Practic utilizatorii vin cu piesele/ansamblurile/machetele în format *.STL (STereoLithography), pe un stick de memorie, iar bibliotecarul deschide fiecare piesă în programul Prusa Slicer, verifică dacă piesa este printabilă 3D, generează codul – G necesar și îl informează pe utilizator asupra timpului de execuție. Bibliotecarul nu are nici o responsabilitate asupra proiectării, ci doar privind execuția piesei.

Distribuie acest articol Oficial Media
Share