Bogdan Simion a murit astăzi. Jurnalistul fusese diagnosticat cu Covid 19 în urmă cu două săptămâni - Oficial Media

Oficial Media

Echipa unui ziar nu este formata doar din redactori, ci mai ales din cititorii săi!

Bogdan Simion a murit astăzi. Jurnalistul fusese diagnosticat cu Covid 19 în urmă cu două săptămâni

Bogdan Simion

După ce părea determinat să lupte cu boala, Bogdan Simion a murit în urma complicațiilor bolii Covid 19.

Jurnalistul își crease un birou in salon de unde se ocupa în continuare de site-ul dambovitanews.ro dar și de politică fiind de curând un membru al Partidului Ecologist și în același timp candidat la Primăria Vulcana Pandele, Jud. Dâmbovița.

Asupra sa plana diverse suspiciuni de șantaj și chiar fusese anchetat în 2018. Avea mai multe plângeri civile dar și calitatea de inculpat în 3 dosare penale în care mai multe persoane vătămate au fost șantajate de acesta. Era reclamat și în peste 15 dosare civile. O povară mult prea grea pentru orice inimă!

În ultima săptămână nu a mai ținut legătura cu amicii, boala se agravase și infecția dată de virusul Sars Cov2 a făcut ca astăzi organismul lui Bogdan Simion să cedeze.

Deși unele surse spun că ar fi avut diabet și afecțiuni cardiovasculare, managerul spitalului a demontat toate aceste afirmații.

”A fost internat pozitiv cu două săptămâni în urmă. Stare lui era gravă încă de la început. Din a șasea zi de la internare el a fost din ce în ce mai rău. Tratamente maximale, remdesivir, plasmă … I-am făcut absolut tot ce se putea face în lumea asta în materie de tratament ca să-l salvăm. Singura boală asociată era obezitatea.” ne-a declarat Claudiu Dumitrescu, managerul Spitalului Județean de Urgență Târgoviște.

Dumnezeu să-l odihnescă!

Distribuie acest articol Oficial Media
Share