Incredibil, dar adevărat: din an în Paște se mai adoptă și legi bune pe la noi.
Senatul a adoptat luni o inițiativă legislativă care prevede interzicerea oricărei forme de abuz, fizic sau psihologic, în școlile din România.
Elevii nu vor mai avea voie să-și pună piedici între ei, să se plesnească, să se tachineze, să se intimideze, să-și pună porecle sau – în general – să se insulte.
Nu că ar fi fost permise toate astea până acum, doar că fiecare caz era rezolvat separat, improvizat de profesori nespecializați în psihologie. De cele mai multe ori, însă, nu se intervenea în niciun fel, iar copiii hărțuiți puteau rămâne cu traume pe viață.
Acum, completarea făcută Legii Educației Naționale definește clar bullying-ul și prevede acordarea de asistență psihologică victimelor, dar și formarea și informarea profesorilor cu privire la consecințele hărțuirii. Deci nu se urmărește doar pedepsirea abuzurilor, ci și prevenirea lor.

După ce legea a trecut de Camera Deputaților cu 287 voturi Pentru și 0 Abțineri, Senatul a votat-o tot în unanimitate: 96 voturi Pentru, 0 Abțineri.
„Când am început munca la proiectul de modificare a Legii Educației Naționale, am avut tot timpul în minte frecvența mare a știrilor care prezentau filmulețe cu elevi agresati fizic sau verbal și apoi postate pe diferite platforme sociale”, povestește deputatul Andrei Pop, unul dintre inițiatorii proiectului. „Sigur că autoritățile reacționau în aceste cazuri, dar, în lipsa unui instrument legislativ care să le ofere mijloacele de a preveni un astfel de comportament și de a lua măsurile care se impun, nu se putea face prea mult. Acum am reușit să umplem acest vid legislativ”.
Într-adevăr, era absolut obligatorie o lege care să reglementeze bullying-ul în școli. Mai mult decât simpla sancționare a agresorilor, scopul pe termen lung al proiectului e să schimbe mentalitatea elevilor români, să-i ajute să înțeleagă consecințele hărțuirii, să-i educe și să elimine treptat fenomenul ăsta din unitățile de învățământ.
În fine, deja despicăm firu-n patru. Ideea e că legea anti-bullying e o inițiativă excelentă care trebuia implementată încă de la înființarea primelor școli românești. Mai bine mai târziu decât niciodată.
sursa: noizz.ro

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Consumul de creier uman și boala Kuru: istorie și știință
Avocatul Poporului: Ni se cere să suportăm costul unei zile de boală, deși contribuim lunar la sistemul de asigurări sociale
Șoc în Franța! 10 bărbați au drogat și violat un băiat de 5 ani adus chiar de tatăl său la o petrecere de gay
Mălăieș are 11 joburi, nici el nu știe unde mai lucrează. Românii fac foamea și frigul în casă
Lista oamenilor influenți din dosarele Epstein. De la Elon Musk la fostul prinț Andrew
Strigăt de ajutor pentru Adelin Sabin – o luptă contracronometru pentru viață
SPIRITUALITATE
Parohia din Bărbăteni- Lupeni inclusă într-un proiect național al BOR
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
”Prin comunicare și dialog, pot fi identificate soluții concrete pentru îmbunătățirea sistemului de sănătate„
Una din cinci persoane din UE se află expuse riscului de sărăcie sau excluziune socială
Grija pentru mobilitatea ta – cum îți susții articulațiile pentru o viață activă și echilibrată
Consumul de creier uman și boala Kuru: istorie și știință
Servicii dermatologie Pitesti – abordare medicala moderna pentru sanatatea pielii
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
În „Anul Iancu de Hunedoara”, imaginea marelui erou domină centrul oraşului
Oamenii de știință regândesc modul în care interacționează vulcanii și faliile Pământului