În calitate de membră, alături de Facultatea de Drept a Universității din București, a Hexagonului Facultăților de Drept din România, Facultatea de Drept a Universității de Vest din Timișoara, prin Consiliul său, adoptă și face publică următoarea poziție în raport cu situația care a condus la decizia Facultății de Drept a Universității din București de a aplica mecanismele de protejare a integrității academice în procesul de evaluare:
Facultatea de Drept a Universității de Vest din Timișoara își reafirmă angajamentul ferm de a promova și proteja valorile fundamentale ale societății, între care dreptatea, echitatea și integritatea, precum și valorile fundamentale ale mediului universitar juridic, între care calitatea, rigoarea și corectitudinea în recunoașterea performanței academice.
Facultatea de Drept a Universității de Vest din Timișoara își asumă în mod responsabil rolul de a educa generațiile viitoare de juriști ai României în spiritul acestor valori.
Facultatea de Drept a Universității de Vest din Timișoara apreciază că educația, în general, și educația juridică, în special, trebuie să aibă un fundament etic solid, care impune instituțiilor de învățământ să aleagă, chiar în circumstanțe particulare dificile, calea onestității și a integrității academice.
Facultatea de Drept a Universității de Vest din Timișoara consideră că, în numele tuturor acestor valori, frauda în procesul de evaluare este intolerabilă.
Facultatea de Drept a Universității de Vest din Timișoara își manifestă solidaritatea cu Facultatea de Drept a Universității din București în salvgardarea principiilor și standardelor comune Hexagonului Facultăților de Drept din România.
Prof.univ.dr. Lucian Bercea
Decanul Facultății de Drept a Universității de Vest din Timișoara
Jurnalist, scriitor, editor, terapeut

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Mario a fost ucis și îngropat de colegii săi din invidie! Crimă produsă cu bestialitate de 3 minori cu vârste de 13 și 15 ani
Compania Pfizer îi cere României 564 de milioane de euro pentru cele 29 de milioane de doze de vaccin pe care nu le-a mai cumpărat
”Iertați-mă, părinte, n-am putut veni azi la Biserică. Am plătit 6 milioane pe pastile.” Drama bătrânilor din România
Apel umanitar de la preotul Damaschin: „Copiii noștri îngheață în case iar noi rămânem fără lemne!”
Un cetățean indian a salvat o fetiță de 5 ani din lacul înghețat din Parcul Romanescu, Craiova
Aurelian Cotinescu: Pensiile magistraților amânate de CCR. România poate pierde 230 de milioane de euro din PNRR.
SPIRITUALITATE
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Ce să eviți în ultima zi a anului
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Urogynecological Physiotherapy – What It Is and Who It Helps
Inteligența Artificială și reforma sistemului de sănătate, în dezbatere la CCIA Timiș
Cabinele de sauna cu infrarosu: beneficii, functionare si de ce sunt tot mai populare
Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a publicat lista serviciilor de care beneficiază de la 1 ianuarie 2026 persoanele înscrise în programele naționale de sănătate
19 dureri cronice care sunt legate de stările emoționale
LipoCurcumin – când biodisponibilitatea schimbă complet valoarea biologică a curcuminei
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Curs Coafor Acreditat în TÂRGOVIȘTE. Înscrie-te acum și devino Hairstylist profesionist!
Color the Village ajunge în Macedonia!
Hora Unirii în Straja și Pasul Vâlcan