Reprezentanții administrației locale din Târgoviște, alături de inițiatorii și susținătorii proiectului, au anunțat marți, în cadrul unei conferințe de presă desfășurate în Piața „Mihai Viteazul”, organizarea unei noi ediții a evenimentului „Calea Luminii”. Aflat la cea de-a 26-a ediție, evenimentul a devenit o tradiție locală în Joia Mare, cu puternice valențe simbolice și spirituale pentru comunitate.

Primarul municipiului, Daniel Cristian Stan, viceprimarii Cătălin Rădulescu și Costin Cozma, precum și city managerul Gabriel Boriga au fost prezenți la întâlnirea cu presa, alături de profesorul Mihai Șerbănescu – inițiatorul manifestării – și vicarul eparhial al Arhiepiscopiei Târgoviștei, Ionuț Ghibanu.
„Este un eveniment unic în România, o inițiativă care unește comunitatea târgovișteană în jurul unui simbol: lumina. Mă bucur că, an de an, reușim să ne întâlnim înainte de Paște în centrul orașului pentru a celebra împreună acest moment cu totul special”, a declarat primarul Daniel Cristian Stan.
Vicarul eparhial Ionuț Ghibanu a subliniat că „evenimentul are o profundă încărcătură spirituală, fiind strâns legat de Săptămâna Patimilor. În această perioadă, suntem chemați la credință, iubire și comuniune. ‘Calea Luminii’ exprimă aceste valori într-un mod simbolic și public, fiind complementară mesajului transmis de Biserică în aceste zile”.
Profesorul Mihai Șerbănescu a reamintit parcursul evenimentului și impactul său: „De 26 de ani, „Calea Luminii’ a adus împreună mii de oameni. Este un demers care a depășit granițele orașului și chiar ale țării, devenind cunoscut și apreciat în multe alte locuri. Mesajele pe care le primesc din străinătate confirmă acest lucru”.

Evenimentul din acest an va începe joi, de la ora 18:00, în Piața „Mihai Viteazul”. Traseul lumânărilor aprinse va urma Bulevardul Regele Carol I, până în apropierea Gării Târgoviște. Peste 100 de voluntari din Comitetele de Tineret Parohial vor contribui la desfășurarea acțiunii, în cadrul căreia mii de lumânări vor forma un drum simbolic al credinței și al speranței.
„Calea Luminii” marchează, an de an, apropierea de Sărbătoarea Învierii Domnului, oferind târgoviștenilor un moment de reflecție colectivă și solidaritate spirituală.

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Mario a fost ucis și îngropat de colegii săi din invidie! Crimă produsă cu bestialitate de 3 minori cu vârste de 13 și 15 ani
Compania Pfizer îi cere României 564 de milioane de euro pentru cele 29 de milioane de doze de vaccin pe care nu le-a mai cumpărat
”Iertați-mă, părinte, n-am putut veni azi la Biserică. Am plătit 6 milioane pe pastile.” Drama bătrânilor din România
Apel umanitar de la preotul Damaschin: „Copiii noștri îngheață în case iar noi rămânem fără lemne!”
Un cetățean indian a salvat o fetiță de 5 ani din lacul înghețat din Parcul Romanescu, Craiova
Aurelian Cotinescu: Pensiile magistraților amânate de CCR. România poate pierde 230 de milioane de euro din PNRR.
SPIRITUALITATE
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Ce să eviți în ultima zi a anului
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Urogynecological Physiotherapy – What It Is and Who It Helps
Inteligența Artificială și reforma sistemului de sănătate, în dezbatere la CCIA Timiș
Cabinele de sauna cu infrarosu: beneficii, functionare si de ce sunt tot mai populare
Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a publicat lista serviciilor de care beneficiază de la 1 ianuarie 2026 persoanele înscrise în programele naționale de sănătate
19 dureri cronice care sunt legate de stările emoționale
LipoCurcumin – când biodisponibilitatea schimbă complet valoarea biologică a curcuminei
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Ce trebuie să facă un român ca să se salveze în 2026–2030?
Manifestări dedicate Zilei Unirii Principatelor Române, organizate la Târgoviște
Centura Pucioasa–Fieni avansează în procedurile tehnice