- 1154: Henric al II-lea al Angliei este încoronat la Westminster Abbey.
- 1187: Clement al III-lea este ales Papă.
- 1241: Termenul “parlament” a fost utilizat pentru prima dată într-un document regal oficial prin care în Anglia se convoaca consiliul regelui (Henric al III-lea).
- 1872: A fost dată publicității “Legea pentru alegerea mitropoliților și episcopilor eparhioți și constituirea Sfântului Sinod al Bisericii autocefale Ortodoxe Române”.
- 1898: S-a înființat, la Iași, Societatea Universitară Română, condusă de A. D. Xenopol.
- 1900: S–a încheiat un protocol prin care a fost recunoscută personalitatea juridică a Bisericii grecești din România.
- 1916: Primul război mondial: Se sfârșește Bătălia de la Verdun, dintre trupele germane și cele franceze.
- 1925: Apare, la București, săptămânalul „Cetatea literară” condus de scriitorul Camil Petrescu (până în iulie 1926).
- 1963: Zanzibar primește independența de la Marea Britanie de a deveni monarhie constituțională sub un sultan.
- 1972: Nava spațială Apollo 17 a aterizat în Oceanul Pacific, încheind misiunea de aselenizare controlată.
- 1984: Marea Britanie și China semnează un acord potrivit căruia Hong Kong –ul trece, începând cu 1 iulie 1997, sub suveranitate chineză, punându–se capăt, după 155 de ani, dominației britanice.
- 1986: Mihail Gorbaciov, lider al Uniunii Sovietice, îi eliberează pe Andrei Saharov și pe soția acestuia din exilul în Gorky.
- 1997: A avut loc premiera filmului “Titanic” (regia James Cameron), considerat unul dintre cele mai scumpe filme și situat pe primul loc în lista filmelor cu cele mai mari încasări din toate timpurile (11 premii Oscar).
- 2000: A fost dezvelită, la Târgu Mureș, statuia poetului și revoluționarului pașoptist Sándor Petőfi, operă a sculptorului László Hunyadi.
- 2012: Park Geun-hye devine prima femeie președinte al Coreei de Sud.
- 2016: Atentat produs la un târg de Crăciun din Berlin, unde un camion cu numere din Polonia a pătruns pe esplanadă, intrând în mulțime. 12 persoane au decedat iar peste 50 au fost accidentați grav.
Calendarul zilei 19 decembrie. 1997: A avut loc premiera filmului “Titanic” (regia James Cameron), considerat unul dintre cele mai scumpe filme și situat pe primul loc în lista filmelor cu cele mai mari încasări din toate timpurile (11 premii Oscar).
Înainte de lansarea lui Titanic, anumiți critici de film au prezis că filmul va fi o dezamăgire semnificativă la box office, în special din cauza bugetului, cel mai mare de până atunci.[58][88][89][90] Când a fost difuzat presei în toamna anului 1997, a avut loc un “presentiment rău” de vreme ce “oamenii care au întreprins difuzările credeau că sunt pe cale să-și piardă slujba – datorită acestui mare “albatros” (blestem) al filmului la care, într-un final, două studiouri au trebuit să împartă costurile producției”.[89] Până și Cameron a crezut la un moment dat că “se îndreaptă spre un dezastru”. “A trebuit să conștientizăm în ultimile șase luni de Titanic că studioul va pierde 100 de milioane $. Era o certitudine,” a spus el.[58] În vreme ce filmul se apropia de lansare, “spre Cameron se arunca cu venin datorită extravaganței sale monumentale și hybrisului”. Un critic de film de la Los Angeles Times a scris “Mândria nemăsurată a lui Camerona fost foarte aproape să anuleze acest proiect” și că filmul a fost “o copie banală și complet derivativă a romanțelor vechi Hollywood-iene”.[58]
“Este greu să-l uit pe regizorul în extaz de pe scena Shrine Auditorium din LA, fluturând o statuetă Oscar în aer și țipând: ‘Sunt regele lumii!’ După cum știa toată lumea, aceea era cea mai celebră replică din Titanic, spusă de personajul lui Leonardo DiCaprio în timp ce se apleca la prora vasului osândit și plutea pe aripile vântului. Incantația lui Cameron, privită de aproape un miliard de spectatori la televizor, era un mare ‘duceți-vă naibii’ pentru hateri, mai ales pentru cei care stăteau chiar în fața lui.” |
— Christopher Goodwin de la The Times, în legătură cu răspunsul lui Cameron la criticile adresate lui Titanic[58] |
Când filmul a devenit un succes, cu o performanță la box office fără precedent, a fost descris ca o poveste de dragoste ce a captat emoțiile spectatorilor.[88] Filmul era difuzat în peste 3.200 de cinematografe la zece săptămâni după premieră,[89] în a noua săptămână de la lansare câștigurile se majoraseră cu 43%, iar după cincisprezece săptămâni încă era pe primul loc în ierarhia încasărilor. În primele zece săptămâni, a câștigat peste 200 de milioane $,[91] și după 14 săptămâni încă aducea 1 milion $ pe săptămână.[89] 20th Century Fox a estimat că 7% din adolescentele americane au vizionat Titanic de două ori până în a cincea sa săptămână.[92] Cu toate că tinerele care au văzut filmul de câteva ori, și care au cauzat ulterior “Leo-Mania”, sunt considerate deseori ca cele care au contribuit substanțial la recordul de încasări al filmului, alte date atribuie succesul filmului pe părerile “din vorbă în vorbă” pozitive ale spectatorilor și pe vizionările repetate ale poveștii de dragoste combinată cu efectele speciale spectaculoase.
A fost notat și impactul filmului asupra bărbaților. Acum considerat un film la care “și bărbații plâng”,[95][96]Ian Hodder de la MSNBC a spus că bărbații admiră simțul de aventură a lui Jack de pe pachebotul ce se îndreaptă spre America. “Îl lăudăm pentru că are curajul să curteze o tipă care nu e deloc de nasul lui. Îl admirăm pentru că are curajul să sugereze desenul nud ca scuză pentru a se dezbrăca. Deci când [finalul tragic are loc], un torent incontrolabil de lacrimi ne șiroiește pe față,” a spus el.[95]Abilitatea lui Titanic de a-i face pe bărbați să plângă a fost parodiată succint în filmul Zombieland din 2009, unde personajul Tallahassee (Woody Harrelson) își amintește de moartea fiului său și spune: “Nu am mai plâns așa de la Titanic.”[98]
Cameron a explicat că succesul filmului s-a bazat și pe experiența de a împărtăși. “Când oamenii trăiesc o experiență puternică la cinematograf, ei vor să o împărtășească. Vor să-și aducă prietenii, pentru ca și ei să se bucure,” a spus el. “Ei vor să fie acea persoană care aduce vestea cum că există ceva în viață pentru care merită să trăiești.
În cele din urmă, Titanic a câștigat aproape nouăzeci de premii și a avut alte 47 de nominalizări din partea anumitor organizații.[132] În plus, cartea despre realizarea filmului a fost un bestseller în lista celor de la The New York Times timp de câteva săptămâni, “pentru prima oară când acest gen de carte obține un asemenea statut”.[10]
De la lansare, Titanic a apărut în topurile AFI 100 de ani a Institutului American de Film.
wikipedia.org
DACA TI-A PLĂCUT URMĂREȘTE PAGINA NOASTRA!!
EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Spectacol de lumini și voie bună la aprinderea bradului de Crăciun, în Târgoviște
EXIT-POLL Alegeri parlamentare 2024. ”S-a votat emoțional, asta e viața!”
Robert Kennedy JR vine la București ca să-și lanseze cartea alături de Călin Georgescu, care i-a scris și prefața!
Magistrații de la CCR au cerut reverificarea și renumărarea voturilor de la turul 1 al alegerilor prezidențiale
Ce mesaje transmite America pentru ascensiunea lui Călin Georgescu
Cand sa-ti deschizi propria afacere? Cand sa investesti si in ce domeniu?
LIFE STYLE
Nu vă panicați dacă vă simțiți rău în această perioadă, au loc explozii solare foarte puternice
Secretele unei garderobe care îți reflectă stilul și puterea interioară
Cele mai comune 5 greșeli pe care le faci când îți alegi partenerul
Surprinde-ți iubitul cu un cadou unicat de Crăciun
Treaba unui bărbat este să creeze un spațiu sigur pentru femeia sa, emoțional, mental și fizic
DESTINATII
DESCHIDEM sezonul de iarnă începând cu data de 07.12.2024 în STRAJA
AMA DABLAM-HIMALAYA: O lume în care bogăția se rezumă la pacea spirituală, iar agoniseala se face numai pentru necesarul zilnic
Se instalează iarna la munte
În stațiunea Straja se fac pregătiri pentru noul sezon de iarnă
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Ziua internaţională a persoanelor cu dizabilităţi (ONU)
Campania Națională pentru Prevenția Bolilor Cardiovasculare
RMN pentru copiii din vestul țării
Îți cade părul excesiv? Top 3 modalități prin care îți poți recăpăta frumusețea podoabei capilare
Care Este Rolul Medicului Ortodont în Corectarea Zâmbetului?
Rețetă budistă, veche de 5000 de ani, tratament pentru mai multe boli
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Târgoviște își îmbracă straiele de sărbătoare: un început magic al sezonului festiv
Programe de studii cu diplomă dublă: acord între Universitatea din Torino și Universitatea de Vest din Timișoara în domeniile dreptului și psihologiei
Lucrări din fonduri europene, finalizate în Sânandrei și Carani