Calendarul zilei 30 mai. 1232: La doar un an după moartea sa, Anton de Padova este canonizat de către Papa Grigore al IX-lea.
1431: Războiul de 100 de Ani: la Rouen, Franța, Ioana d’Arc, în vârstă de 19 de ani, este arsă pe rug de către un tribunal dominat englez. Din acest motiv, Biserica Catolică amintește această zi ca sărbătoare a Sf. Ioana d’Arc.

Ioana d’Arc, numită Jeannette în familie, era cea mai mică dintre cei cinci fraţi, fiica unor ţărani prosperi din Domremy, în ducatul francez Bar. Ea nu fusese dată la şcoală, nu ştia nici să scrie, nici să citească şi lucra ca slujnică şi ciobăniţă. Fiind extrem de credincioasă şi de patriotă, se simţea chinuită de perpetuarea Războiului de 100 de ani dintre ţara sa şi Anglia.
Pe când avea 13 ani, i s-a întâmplat un fapt miraculos – sau cel puţin semnificativ din perspectivă medicală. A început să audă voci şi să aibă viziuni cu Sf. Mihail, îmbrăcat în armura de cavaler, secondat de Sf. Margareta şi de Sf. Caterina. Fiinţele divine i-au şoptit în ureche vreme de trei ani.
În anul 1428, pe când Ioana avea 16 ani, vocile au rugat-o să meargă în audienţa la Delfin, Carol al VII-lea, şi să-i dezvăluie acestuia că are o misiune divină: să-i alunge din ţară pe englezi şi pe burgunzi, să dedice acest regat curăţat slăvirii Domnului şi să asiste la sfinţirea încoronării Delfinului (încoronarea se petrecuse cu 11 ani inainte).
Pe data de 22 mai 1430, Ioana, pe atunci în vârstă de 18 ani, a fost luată prizonieră şi închisă de englezi la înfrângerea cărora participase. Împotriva ei s-au formulat 12 acuze grave, printre care şi „oroarea” purtării de veşminte bărbăteşti, vărsarea de sânge britanic şi refuzul de a tăgădui că aude vocile sfinte. La ora nouă, în dimineaţa zilei de 30 mai 1431, Ioana a urcat în căruţa închisorii şi a fost trasportată în piaţa centrală din Rouen. După ce hainele i-au fost carbonizate integral – deşi carnea nu-i fusese atinsă – lemnele aprinse au fost trase deoparte pentru ca spectatorii să vadă că sentinţa fusese îndeplinită. „Au văzut-o complet goală, aflăm dintr-o sursă, dezvăluind toate secretele unei femei, iar când această imagine a fost privită suficient de mult, călăii au reaprins focul în jurul bietului cadavru.” Călăii ştiau cum să ofere mulţimii contravaloarea preţului pentru spectacol. (istoriiregasite.ro)
- 1536: Regele Henric al VIII-lea al Angliei s-a căsătorit cu cea de-a treia soție, Jane Seymour.
- 1574: Henric al III-lea devine rege al Franței.
- 1635: Războiul de Treizeci de Ani: se semnează Pacea de la Praga.
- 1814: Se semnează primul Tratat de la Paris, care a readus granițele Franței la întinderea lor din 1792. În aceeași zi, Napoleon I al Franței este exilat pe insula Elba.
- 1915: Primul genocid al secolului XX, comis prin aplicarea Ordinul general de deportare a armenilor din Imperiul Otoman spre deșerturile din Siria și Irak; sute de mii de oameni au murit în urma epidemiilor.
- 1935: Orașul Quetta, capitala provinciei Belucistan (Pakistan), a fost distrusă de un cutremur, în care au murit peste 20.000 de oameni.
- 1945: Începe procesul ziariștilor „criminali de război și vinovați de dezastrul țării”. Printre acuzați: Pamfil Șeicaru, Radu Gyr, Nichifor Crainic. Sentința va fi pronunțată la 4 iunie 1945.
- 1971: Naveta spațială americană „Mariner 9″ este lansată într-o misiune pentru a aduna informații științifice despre Marte.
- 1975: Este fondată Agenția Spațială Europeană.
- 1982: Spania devine al 16-lea membru NATO și prima țară care intră în alianță de la admiterea Germaniei de Vest în 1955.
- 1990: Cutremur de pământ în Vrancea (6,9 grade pe scara Richter).
Calendarul zilei 30 mai. Nașteri
- 1653: Claudia Felicitas de Austria, împărăteasă consort a Germanie (d. 1676)
- 1672: Petru cel Mare, țar al Rusiei (d. 1725)
- 1814: Eugène Charles Catalan, matematician belgian (d. 1894)
- 1845: Amadeo I al Spaniei (d. 1890)
- 1875: Giovanni Gentile, filosof italian (d. 1944)
- 1908: Hannes Olof Gösta Alfvén, fizician suedez, laureat Nobel (d. 1995)
- 1912: Julius Axelrod, biochimist american, laureat Nobel (d. 2004)
- 1929: Doina Cornea, disidentă anticomunistă română
- 1946: Dumitru Dragomir, politician român, președintele Ligii Profesioniste de Fotbal
- 1969: Vladimir Alexandru Mănăstireanu, politician român
- 1980: Steven Gerrard, fotbalist englez
- 1997: Jake Short, actor american
Caendarul zilei 30 mai. Decese
- 1252: Ferdinand al III-lea de Castilia (n. 1199)
- 1431: Ioana d’Arc, eroină națională a Franței (n. 1412)
- 1574: Regele Carol al IX-lea al Franței (n. 1550)
- 1593: Christopher Marlowe, dramaturg englez (n. 1564)
- 1640: Peter Paul Rubens, pictor și desenator olandez (n. 1577)
- 1731: Ducesa Violante Beatrice de Bavaria, Mare Prințesă de Toscana (n. 1673)
- 1744: Alexander Pope, poet englez (n. 1688)
- 1770: François Boucher, pictor și desenator francez (n. 1703)
- 1778: Voltaire, filosof și scriitor iluminist francez (n. 1694)
- 1849: Joseph Marlin, scriitor și jurnalist german originar din Transilvania (n. 1824)
- 1891: Prințesa Vilhelmine Marie a Danemarcei (n. 1808)
- 1904: Frederic Wilhelm, Mare Duce de Mecklenburg (n. 1819)
- 1960: Boris L. Pasternak, poet, prozator și traducător rus, laureat al Premiul Nobel (n. 1890)
- 2012: Andrew Huxley, biofizician și fiziolog britanic, laureat al premiului Nobel (n. 1917)
sursa: wikipedia

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Mario a fost ucis și îngropat de colegii săi din invidie! Crimă produsă cu bestialitate de 3 minori cu vârste de 13 și 15 ani
Compania Pfizer îi cere României 564 de milioane de euro pentru cele 29 de milioane de doze de vaccin pe care nu le-a mai cumpărat
”Iertați-mă, părinte, n-am putut veni azi la Biserică. Am plătit 6 milioane pe pastile.” Drama bătrânilor din România
Apel umanitar de la preotul Damaschin: „Copiii noștri îngheață în case iar noi rămânem fără lemne!”
Un cetățean indian a salvat o fetiță de 5 ani din lacul înghețat din Parcul Romanescu, Craiova
Aurelian Cotinescu: Pensiile magistraților amânate de CCR. România poate pierde 230 de milioane de euro din PNRR.
SPIRITUALITATE
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Ce să eviți în ultima zi a anului
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Urogynecological Physiotherapy – What It Is and Who It Helps
Inteligența Artificială și reforma sistemului de sănătate, în dezbatere la CCIA Timiș
Cabinele de sauna cu infrarosu: beneficii, functionare si de ce sunt tot mai populare
Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a publicat lista serviciilor de care beneficiază de la 1 ianuarie 2026 persoanele înscrise în programele naționale de sănătate
19 dureri cronice care sunt legate de stările emoționale
LipoCurcumin – când biodisponibilitatea schimbă complet valoarea biologică a curcuminei
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Curs Coafor Acreditat în TÂRGOVIȘTE. Înscrie-te acum și devino Hairstylist profesionist!
Color the Village ajunge în Macedonia!
Hora Unirii în Straja și Pasul Vâlcan