Calendarul zilei de 6 februarie. În 1898 la Paris are loc premiera „Poemei române" compusă de George Enescu - Oficial Media

Oficial Media

Echipa unui ziar nu este formata doar din redactori, ci mai ales din cititorii săi!

Calendarul zilei de 6 februarie. În 1898 la Paris are loc premiera „Poemei române” compusă de George Enescu

Calendarul zilei de 6 februarie. 131: Roșia Montană este atestată documentar (înființată de către romani în timpul domniei lui Traian sub numele de Alburnus Maior)

  • 1508: Maximilian I acceptă, cu acordul Papei Julius al II-lea, în Trento de a fi ales ca Împărat Roman.
  • 1685: Iacob al II-lea al Angliei devine rege după decesul fratelui său, Carol al II-lea.
  • 1696: Apare, în tipografia instalată la mănăstirea Snagov, prima tipăritură : „Orânduiala slujbei Sfinților Constantin și Elena”. Cartea, publicată sub îngrijirea lui Antim Ivireanul, era dedicată lui Constantin Brâncoveanu.
  • 1822: Nava chinezească Tek Sing (supranumită “Titanicul estului”) s-a izbit de un recif lângă Indonezia și s-a scufundat. Aproximativ 1.600 de oameni și-au pierdut viața.
  • 1840: Aniversarea semnării Tratatului de la Waitangi dintre băștinași – mauri și coloniștii britanici; Sărbătoarea națională a Noii Zeelande.
  • 1857: Apare, la București, ziarul unionist „Concordia”, care, în același an, își schimbă denumirea în „Românul” (director C.A. Rosetti).
  • 1866: B.P Hașdeu editează, la București, revista săptămânală satirico–umoristică „Satyrul” (apare până la 6 iulie 1866).
  • 1885: Spiru Haret este numit secretar general al Ministerului Instrucției și al Cultelor.
  • 1886: Chimistul german Clemens Winkler a descoperit un alt element chimic, pe care l-a numit germaniu.
  • 1898: A avut loc, la Paris, premiera „Poemei române” compusă de George Enescu. Este prima sa apariție publică în calitate de compozitor (la vârsta de 16 ani)
  • 1918: Femeile britanice peste 30 de ani primesc drept de vot.
  • 1919: Adunarea Națională rezultată în urma alegerilor din 19 ianuarie 1919 și-a început lucrările în orășelul Weimar, urmând să dea Germaniei o Constituție. După orașul unde s-au desfășurat lucrările adunării, au fost denumite ulterior „Republica de la Weimar” (1919-1933) și constituția după care se va conduce aceasta – „Constituția de la Weimar”.
  • 1924: Legea persoanelor juridice preciza condițiile care se cereau îndeplinite de o organizație spre a obține calitatea de persoană juridică. Prin această lege, s-a creat cadrul juridic pentru dizolvarea unor organizații politice antinaționale.
  • 1945: Decret-lege privind statutul naționalităților, potrivit căruia toți cetățenii sînt egali în fața legii și se bucură de aceleași drepturi civile și politice, fără deosebire de rasă, naționalitate, limbă sau religie. Statutul prevedea pedepsirea prin lege a manifestărilor urii de rasă sau a naționalismului.
  • 1948: Echipa feminină a României cucerește locul al treilea la campionatul mondial de tenis de masă desfășurat la Londra.
  • 1952: Elisabeta a II-a devine regină a Regatului Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord după moartea tatălui ei, regele George al VI-lea.
  • 1954: Compania Mercedes a introdus în fabricație modelul sport de lux 300 SL
  • 1958: Opt fotbaliști ai clubului Manchester United sunt victime ale accidentului aviatic de la München.
  • 1990: La Tribunalul Municipal București se înregistrează cel de-al 27-lea partid politic: Frontul Salvării Naționale, președinte Ion Iliescu.
  • 1990: Decret-lege al Consiliului F.S.N. privind majorarea pensiilor și altor drepturi de asigurări sociale ale membrilor C.A.P.
  • 1990: Decret-lege al Consiliului F.S.N. privind organizarea și desfășurarea unor activități economice pe baza liberei „inițiative” (întreprinderi mici cu cel mult 20 de salariati, asociații cu scop lucrativ, asociații familiale, activități prestate de persoane fizice în mod independent).
  • 1991: Ministerul Român de Externe dă o declarație prin care propunea desființarea, pînă la mijlocul anului 1991, a tuturor structurilor militare ale Tratatului de la Varșovia. Toate statele membre ale pactului ceruseră același lucru. La 1 iulie 1991, la Praga, a fost semnat Protocolul de încetare a valabilității Tratatului de la Varșovia (încheiat la 15 mai 1955).
  • 1999: Începe Conferința de la Rambouillet, convocată de Grupul de Contact, în scopul negocierii unui acord interimar care să prevadă o „autonomie substanțială” pentru Kosovo. Ea se încheie prin acceptarea, în linii mari a proiectului de către cele două părți. Belgradul exclude desfășurarea unei forțe internaționale în Kosovo, iar albanezii nu renunță la pretenția lor de a organiza un referendum privind independența provinciei (6 februarie-23 februarie 1999).
  • 2001: Expiră mandatul Misiunii Internaționale Civile de Sprijin în Haiti (MICAH)
  • 2003: Președintele american, George W. Bush, afirmă că „jocul s-a încheiat pentru Irak, iar Saddam Hussein va fi oprit”.
  • 2017: Regina Elisabeta a II-a a marcat a 65-a aniversare ca suveran, devenind singurul monarh britanic care celebrează Jubileul de Safir.

George Enescu (n. 19 august 1881, Liveni-Vârnav, Botoșani, România – d. 4 mai 1955, Paris, Franța) a fost un compozitor, violonist, pedagog, pianist și dirijor român. Este considerat cel mai important muzician român.

 

Debutul ca interpret și compozitor. Primii ani

Stamps of Romania, 2011-72.jpg

Între anii 1888 și 1894 studiază la Conservatorul din Viena, având profesori printre alții pe Joseph Hellmesberger jr. (vioară) și Robert Fuchs(compoziție). Se încadrează rapid în viața muzicală a Vienei, concertele sale, în care interpretează compoziții de Johannes Brahms, Pablo de Sarasate, Henri Vieuxtemps, Felix Mendelssohn-Bartholdy, entuziasmând presa și publicul, deși avea doar 12 ani.

După absolvirea Conservatorului din Viena cu medalia de argint, își continuă studiile la Conservatorul din Paris, între anii 1895 și 1899, sub îndrumarea lui Martin Pierre Marsick (vioară), André Gédalge (contrapunct), Jules Massenet și Gabriel Fauré (compoziție). La data de 6 februarie 1898 are debutul în calitate de compozitor în cadrul Concertelor Colonne din Paris cu Suita simfonică Poema Română.

În același an, începe să dea lecții de vioară la București și să dea recitaluri de vioară. Admirat de Regina Elisabeta a României (celebra iubitoare a artei Carmen Sylva) era deseori invitat să execute piese pentru vioară în Castelul Peleș din Sinaia.

Enescu a pus pe muzică câteva dintre poemele reginei Carmen Sylva, dând naștere mai multor lieduri în limba germană. Prințesa Martha Bibescu și-l disputa pe marele compozitor cu regina, dar se pare că aceasta din urmă a reușit să învingă, George Enescu fiind un invitat permanent la palatul regal, unde lua parte la seratele muzicale organizate de regină.

Începutul secolului al XX-lea. Lucrări semnificative

Din primii ani ai secolului XX datează compozițiile sale mai cunoscute, cum sunt cele două Rapsodii Române (1901-1902), Suita Nr. 1 pentru orchestră (1903), prima sa Simfonie(1905), Șapte cântece pe versuri de Clément Marot (1908).

Activitatea sa muzicală alternează între București și Paris, întreprinde turnee în mai multe țări europene, având parteneri prestigioși ca Alfredo Casella sau Louis Fournier.

George Enescu la o masă festivă

În anii Primului război mondial rămâne în București. Dirijează Simfonia a IX-a de Ludwig van Beethoven (pentru prima dată în audiție integrală în România), compoziții de Claude Debussy, precum și creațiile proprii: Simfonia Nr. 2 (1913), Suita pentru orchestră Nr. 2 (1915). În același an are loc prima ediție a concursului de compoziție George Enescu, în cadrul căruia compozitorul oferea câștigătorilor, din veniturile sale proprii, sume de bani generoase, precum și șansa interpretării acestor piese în concerte.

Perioada interbelică

După război își continuă activitatea împărțită între România și Franța. De neuitat au rămas interpretările sale ale Poemului pentru vioară și quartet de corzi de Ernest Chausson și ale Sonatelor și Partitelor pentru vioară solo de Johann Sebastian Bach. Face mai multe călătorii în Statele Unite ale Americii, unde a dirijat orchestrele din Philadelphia (1923) și New York (1938).

Activitatea sa pedagogică capătă de asemenea o importanță considerabilă. Printre elevii săi se numără violoniștii Christian Ferras, Ivry Gitlis, Arthur Grumiaux și Yehudi Menuhin. Acesta din urmă, virtuoz cu o profundă cultură umanistă, a păstrat un adevărat cult și o profundă afecțiune pentru Enescu, considerându-l părintele său spiritual.

Cquote2.svg Pentru mine, Enescu va rămâne una din veritabilele minuni ale lumii. (…) Rădăcinile puternice și noblețea sufletului său sunt provenite din propria lui țară, o țară de inegalată frumusețe. Cquote2.svg — Yehudi Menuhin

Statuia lui George Enescu amplasată lângă Universitatea Națională de Muzică București. Sculptor Boris Caragea, 1961

Statuia lui George Enescu, sculptată de Ion Jalea, instalată în 1971 pe peluza din fața Operei Naționale București

În anul 1932 devine membru titular al Academiei Române.[8]

Opera Oedip

În anii 1921-1931 lucra la opera Oedip, monumentală creație dramatică și muzicală, care abia în ultimii ani a început să se impună pe scenele teatrelor de operă din lume. O dedică Mariei Tescanu Rosetti (fostă Cantacuzino), cu care se va căsători mai târziu. Aceasta fusese una din doamnele de onoare ale Reginei Maria și, după o căsătorie cu prințul Cantacuzino și o pasiune pentru filozoful Nae Ionescu, și-a turnat acid pe față. La auzul veștii, Enescu s-a întors de la Paris imediat la București și a vegheat la căpătâiul doamnei de care era îndrăgostit. În urma acestui episod, Maruca Rosetti-Cantacuzino va rămâne desfigurată toată viața și va apărea in fotografii cu un voal negru pe față. Pe 4 decembrie 1937 Enescu se va căsători cu ea. Opera Oedip a fost terminată la conacul Marucăi din Tescani, într-un pavilion de vară ridicat pe o colină artificială din pământ, chiar în mijlocul pădurii. Premiera operei Oedip a avut loc la Paris pe 13 martie 1936 și s-a bucurat de un succes imediat. Primul bariton care l-a interpretat pe Oedip pe scena operei din Paris a fost Andre Piernet. Opera se inspiră din cele doua piese păstrate din ciclul de tragedii tebane ale lui Sofocle, Oedip la Colonos și Oedip rege. Libretistul operei a fost Edmond Fleg. Cariera internațională a operei a fost însă întreruptă de declanșarea celui de-al Doilea Război Mondial, când, în 1940, Paris-ul a fost ocupat de armata germană.

Compozitor

Despre activitatea sa muzicală, George Enescu spunea: „În lumea muzicii eu sunt cinci într-unul: compozitor, dirijor, violonist, pianist și profesor. Cel mai mult prețuiesc darul de a compune muzica și nici un muritor nu poate poseda o fericire mai mare…”, opinie împărtășită și de Andrei Tudor, care scria că „[d]in multipla sa activitate, în care s-a afirmat cu egală strălucire, opera componistică reprezintă latura cea mai esențială și, desigur, cea mai trainică a complexei sale personalități artistice.”[12]

Stilul componistic al lui George Enescu este greu de definit, oscilând între stilul romantic monumental al lui Richard Wagner (în Simfonia Nr. 1), influențele muzicii franceze (de exemplu, în Cântecele pe versuri de Clément Marot), tendințele neo-baroce (în Suita orchestrală Nr. 2) și exprimarea modernă cu totul personală din muzica de cameră, opera Oedip sau Simfonia de Cameră. Nu trebuie uitată influența folclorului românesc, evidentă în cele două Rapsodii RomâneSonata pentru vioară cu caracter popular românesc, Suita orchestrală Nr. 3, sătească.

Celebritatea internațională a lui George Enescu – de care era el însuși intrigat – se datorează în special Rapsodiei Române Nr. 1, popularizată mai ales de Leopold Stokowski la pupitrul Orchestrei Filarmonice din Philadelphia, uitându-se marile sale creații. Prin Festivalurile Internaționale „George Enescu”, care au loc cu regularitate în București cu participarea unor muzicieni de faimă mondială, opera muzicală enesciană este pusă în valoare.

wikipedia.org

Distribuie acest articol Oficial Media
Share