Oficial Media

Echipa unui ziar nu este formata doar din redactori, ci mai ales din cititorii săi!

Cămine în mișcare 2022 aduce peste 100 de povești noi din Banatul istoric

Implementat încă din anul 2017, Cămine în mișcare (Moving Fireplaces) face parte din Programul Cultural Timișoara 2023 – Capitală Europeană a Culturii, este un proiect de cercetare antropologică despre migrația din Banat, singurul din cadrul acestui program care se desfășoară în jurul Timișoarei, în regiunea Banatului istoric, gândit pentru a încuraja oamenii să-şi împărtăşească moştenirea culturală şi poveştile personale cu cei din jur.
Prin proiect sunt identificate povești adevărate, uitate sau nedocumentate ale tragediilor trecute din regiune, ale supraviețuitorilor deportărilor în Bărăgan, ale celor care au fugit de regimul comunist și de războiul iugoslav, în analogie cu mișcările prezente ale refugiaților sau migranților economici, care ulterior sunt transpuse în diverse formă de artă și prezentate publicului larg.
Cămine în mișcare (Moving Fireplaces) are ca scop implicarea artiștilor locali și internaționali și a membrilor comunității locale în dezvoltarea de noi acțiuni și expresii cultural-artistice, a căror sursă de inspirație sunt poveștile specifice patrimoniului cultural local și european, în contextul fenomenului migrației în Banat și în Europa.
În prima jumătate a acestui an, activitatea de cercetare în localitățile Banatului istoric (România: Reșița, Gărâna, Carașova, Eibenthal, Știuca, Beba Veche, Nădlac; Serbia: Kikinda, Kovacica, Vrsac și Szeged, Kiszombor din Ungaria) este esențială pentru reîmprospătarea arhivei de povești Cămine în mișcare. Activitatea de cercetare în teren este realizată în parteneriat cu Fundația Culturală Jazz Banat, Comunitatea Românilor din Serbia și Asociația Memorialul Revoluției 16-22 Decembrie 1989 din Timișoara. Peste 100 de oameni își vor spune poveștile de viață, care vor fi publicate treptat pe siteul proiectului și vor sta la baza Apelului Internațional de Proiecte Cămine în mișcare, ce va fi organizat în septembrie-noiembrie 2022, menit să genereze noi produse culturale și creații contemporane care vor fi prezentate în anul 2023.
Din august până în noiembrie vor fi organizate schimburi de bune practici și rezidențe artistice și gastronomice cu participanți din Margina (RO) și Kovacica (SRB), prin colaborare cu Comunitatea Românilor din Serbia și Asociația pentru Promovarea și Dezvoltarea Turismului Timiș.
Simpozionul internațional Why Culture Matters?, din luna octombrie, activitate comună Cămine în mișcare – Centriphery – Ambulanța pentru Monumente Banat și găzduită de Universitatea de Vest Timișoara, adună peste 16 experți internaționali în tematica patrimoniului cultural și are ca scop întărirea relațiilor și crearea de noi oportunități de cooperare între sectoarele culturale și educaționale locale și internaționale.
De-a lungul anului 2022, vor mai fi organizate spectacole de teatru împreună cu teatrele independente Auăleu și Basca, expoziții tematice în colaborare cu Asociația Memorialul Revoluției, lansarea volumului Cămine în mișcare 2022, organizarea de lecturi publice, dar și producția unui film documentar.
Întregul program poate fi consultat pe site-ul proiectului Cămine în mișcare
www.cămineinmișcare.ro și al Asociației Prin Banat www.prinbanat.ong

Distribuie acest articol Oficial Media
Share