Oficial Media

Echipa unui ziar nu este formata doar din redactori, ci mai ales din cititorii săi!

Campania Eroi Urbani aduce în atenția comunității oameni care fac binele să circule în Timișoara

În luna decembrie, Piața Unirii din Timișoara devine locul în care se spun povești de bine ale unor oameni care mișcă lucrurile în comunitatea noastră. Este vorba despre instalația Eroi Urbani, o campanie inițiată de Ness România și implementată de Fundația Comunitară Timișoara. Eroi Urbani aduce în atenția comunității exemple de oameni care nu doar cred în schimbarea în bine, dar o și reprezintă, și își dedică fiecare zi unor activități care au un impact important pentru cei din jur.
Cei șapte eroi urbani prezentați în instalația din Piața Unirii, activează în domenii diferite, de la social și umanitar, până la medical și educație. Eroii au fost aleși dintr-o listă de 29 de nominalizări, de către un juriu format din două jurnaliste, trei persoane din mediul business și o reprezentantă a Fundației Comunitare Timișoara.
”Noi la Ness România credem că prin comunicare și tehnologie putem lăsa în urma noastră o lume mai bună și mai fericită, și că prin recunoașterea valorilor și a faptelor bune avem o șansă în plus să ne molipsim de bine. Sunt foarte emoționat și bucuros să citesc poveștile eroilor noștri. Vă invit și pe voi să faceți la fel.” (Adrian Faur, Ness Timișoara)

”Toate comunitățile, chiar și cele mai dezvoltate, trec adesea prin situații de criză, au dificultăți și nevoi care pot fi rezolvate doar cu aportul și prin solidaritatea membrilor săi activi. La Fundația Comunitară Timișoara avem privilegiul să descoperim și să lucrăm alături de acești oameni care mișcă lucrurile înspre mai bine. Prin campania Eroi Urbani ne dorim tare mult să aducem la cunoștința publicului larg poveștile din spatele proiectelor, să expunem faptele și acțiunile lor bune, să inspirăm prin puterea exemplului și nu în ultimul rând să redăm speranța că în orașul nostru sunt oameni care acționează în slujba binelui comun.” (Daniela Chesaru, Fundația Comunitară Timișoara)

Instalația Eroi Urbani va sta în Piața Unirii până în 10 ianuarie 2022 și dorește să ofere exemple prin care oricine se poate implica în bunul mers al comunității și poate deveni un erou urban. În Timișoara există multe ocazii în care orice persoană poate să fie de ajutor, fie prin intermediul unui ONG, fie printr-o campanie umanitară, sau chiar prin demararea propriului proiect.
Campania Eroi Urbani se desfășoară în paralel în Timișoara și Iași, atât fizic printr-o instalație de totemuri în fiecare oraș, cât și online pe site-ul www.eroiurbani.ro unde se vor găsi și alte exemple de eroi urbani implicați în bunul mers al comunității.

Distribuie acest articol Oficial Media
Share