Asociația Studenților din Facultatea de Limbi și Literaturi Străine din cadrul Universității din București, desfășoară în perioada 1-23 decembrie, în mediul online, Campania Umanitară SMILE.
Proiectul are drept scop strângerea de fonduri pentru o cauză umanitară. Ediția curentă urmărește să continue tradiția formată de-a lungul anilor, de a oferi sprijin, în preajma sărbătorilor de iarnă, unor persoane defavorizate, sub formă de donații. Totodată, este susținută întrajutorarea în cadrul comunității noastre și nu numai. Proiectul se află la cea de-a doua ediție online, după ce, în anul 2020, a adus zâmbetele pe chipul copiilor din cadrul Centrului de Plasament Pinocchio și Casei Sfântul Ștefan. Anul acesta, beneficiarii provin din comunitățile vulnerabile din cadrul Asociației SOS Satele Copiilor România.

Evenimentul vizează să atragă cât mai mulți participanți, prin diverse activități, pentru a putea fi strânse fonduri. Printre acestea se numără ateliere de limbi străine, webinare susținute de diferiți parteneri ai Asociației și invitați speciali, precum Aluziva, licitații, un spectacol de stand-up, o piesă de teatru și un giveaway. Fizic, organizatorii își propun susținerea unui spectacol la Casa de Cultură a Studenților și o expoziție la Human Coffee.
Câţiva dintre voluntarii implicați au descris experiența trăită în cadrul organizării proiectului, ce reprezintă această campanie umanitară pentru ei și cei mici, cât și importanța acesteia:
„SMILE a însemnat pentru mine întotdeauna proiectul care mi-a dat aripi. A fost primul proiect pe care l-am coordonat vreodată, în 2019, lucru care m-a motivat să vreau să continui și anul acesta. Nu o să uit niciodată fericirea din ochii copiilor în momentul în care am mers să le ducem cadourile. Anul acesta, deși este pandemie, am ales să continuăm și să sprijinim o cauză, să facem un bine societății, pentru a arăta că nimic nu ne poate sta în cale, atunci când vine vorba de fapte bune. SMILE este despre a oferi fără să aștepți nimic înapoi, este despre de a aduce bucurie acolo unde nu e, tocmai de aceea, îi îndemnăm pe cei doritori să ne ajute, prin a dona și anul acesta.” (Andreea Tomescu, Coordonator SMILE 2021)
„Am ales să coordonez ediția din 2020, deși proiectul era sub semnul întrebării, fiindcă noi nu mai organizasem până atunci o campanie umanitară în format online. Însă nu m-am descurajat; îmi doream mult să aibă loc, indiferent de formă.
Toate activitățile importante care ne-ar fi adus donații trebuiau adaptate la contextul actual, fapt pentru care ne-am lovit de refuzuri peste refuzuri. Donațiile nu au mai fost la fel de consistente ca în anii precedenți, oamenii fiind destul de sceptici față de a dona online. Ne-am rugat rudele și prietenii să doneze. Am făcut totul cu drag, dar au fost și momente când m-am simțit epuizată psihic, însă îmi aminteam de ce fac acest lucru, și mă motiva să dau tot ce pot. Unul dintre momentele în care am simțit că mă reîncarc cu energie pozitivă a fost când am avut întâlniri pe Zoom cu copiii de la cele două centre. Practic, aveam în fața ochilor motivul real pentru care ne dedicam timpul și energia.
Până la urmă, proiectul s-a încheiat cu succes. Toate activitățile au fost duse la final cu bine și am strâns suficient cât să oferim câte un cadou personalizat fiecărui copil. Când am ajuns la centre să le lăsăm, am văzut în ușa unuia dintre ele, un băiețel de 7-8 ani, desculț, în pijamale, entuziasmat că primea ceva de la Moșul. Atunci a fost momentul în care mi-am tras sufletul și am realizat, cu adevărat, că am reușit ce mi-am propus, alături de echipă. E o satisfacție pe care nu cred că o pot exprima în cuvinte. Simți că ai făcut ceva care chiar contează.” (Cătălina Stoica, Coordonator SMILE 2020)
„Fericire. Zâmbete. Cred că ești cu adevărat fericit abia atunci când îi faci pe cei din jurul tău fericiți. Asta am simțit eu când am participat la proiectul SMILE. După ce am terminat momentul pregătit pentru copii, tot ce am văzut pe ecranul laptopului au fost multe fețe îngrămădite, zâmbitoare, iar după ele au urmat strigăte, cuvinte de mulțumire și încântare. Bineînțeles că este foarte important să-i ajutăm pe cei mai nevoiași dintre noi din punct de vedere material, dar dacă nu avem posibilitatea, să aducem un zâmbet pe fața cuiva este o faptă la fel de măreață.” (Melania Martinaș, voluntar SMILE 2020)
Donațiile pot fi făcute la: RO08 RZBR 0000 0600 2134 5487, beneficiar – Tomescu Mihaela Andreea, iar la specificații, vă rugăm să adăugați „Donație SMILE”.
Pentru detalii suplimentare despre proiect, puteți contacta Asociația Studenților din Facultatea de Limbi și Literaturi Străine, pe pagina de Facebook ASLS România.

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Mario a fost ucis și îngropat de colegii săi din invidie! Crimă produsă cu bestialitate de 3 minori cu vârste de 13 și 15 ani
Compania Pfizer îi cere României 564 de milioane de euro pentru cele 29 de milioane de doze de vaccin pe care nu le-a mai cumpărat
”Iertați-mă, părinte, n-am putut veni azi la Biserică. Am plătit 6 milioane pe pastile.” Drama bătrânilor din România
Apel umanitar de la preotul Damaschin: „Copiii noștri îngheață în case iar noi rămânem fără lemne!”
Un cetățean indian a salvat o fetiță de 5 ani din lacul înghețat din Parcul Romanescu, Craiova
Aurelian Cotinescu: Pensiile magistraților amânate de CCR. România poate pierde 230 de milioane de euro din PNRR.
SPIRITUALITATE
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Ce să eviți în ultima zi a anului
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Urogynecological Physiotherapy – What It Is and Who It Helps
Inteligența Artificială și reforma sistemului de sănătate, în dezbatere la CCIA Timiș
Cabinele de sauna cu infrarosu: beneficii, functionare si de ce sunt tot mai populare
Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a publicat lista serviciilor de care beneficiază de la 1 ianuarie 2026 persoanele înscrise în programele naționale de sănătate
19 dureri cronice care sunt legate de stările emoționale
LipoCurcumin – când biodisponibilitatea schimbă complet valoarea biologică a curcuminei
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Ce trebuie să facă un român ca să se salveze în 2026–2030?
Manifestări dedicate Zilei Unirii Principatelor Române, organizate la Târgoviște
Centura Pucioasa–Fieni avansează în procedurile tehnice