Canicula schimbă calendarul Bacalaureatului. Proba de marți se mută pe 1 iulie
Calendarul examenului național de Bacalaureat a fost modificat, după ce proba scrisă la disciplina obligatorie a profilului, programată inițial pentru marți, 30 iunie, a fost amânată cu o zi. Astfel, candidații vor susține examenul la matematică sau istorie miercuri, 1 iulie.
![]()
Măsura a fost aprobată prin ordin de ministru și are caracter excepțional, în contextul prognozei emise de Administrația Națională de Meteorologie pentru data de 30 iunie, când a fost anunțat cod roșu de caniculă. Decizia a fost luată pentru protejarea sănătății elevilor, a cadrelor didactice și a personalului implicat în organizarea examenului.
Autoritățile din educație au precizat că schimbarea vizează exclusiv această probă scrisă, fără a afecta celelalte date prevăzute în calendarul examenului de Bacalaureat.
În județul Dâmbovița, prima probă scrisă, cea la Limba și literatura română, s-a desfășurat astăzi în 10 centre de examen. Potrivit informațiilor transmise de reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean Dâmbovița, 2.650 de elevi din totalul celor 2.729 de candidați au fost prezenți, în timp ce 78 au absentat.
În aceeași zi a fost consemnat și un caz de eliminare din examen. Este vorba despre un elev de la Liceul Tehnologic „Iordache Golescu” Găești, arondat centrului de examen Colegiul Național „Vladimir Streinu” Găești, sancționat pentru fraudă și tentativă de fraudă.
Timpul destinat rezolvării subiectelor a fost de trei ore, iar candidații care au avut aprobări în baza procedurilor de egalizare a șanselor au beneficiat de prelungirea duratei de lucru, cu cel mult două ore.
Potrivit aceleiași informări, evaluarea digitalizată a lucrărilor la proba de Limba și literatura română începe mâine, în centrul zonal de evaluare de la Colegiul Național „Ienăchiță Văcărescu” Târgoviște, cu punct de lucru la Școala Gimnazială „Mihai Viteazul” Târgoviște.
Abonează-te la știrile Oficial Media!
Primești cele mai noi știri direct pe email, zilnic.