”Printr-o muncă susținută și o preocupare permanentă în sprijinul fermierilor, folosindu-ne de toate mijloacele de care dispunem, iată că putem da semnalul demarării implementării Planului Strategic în România. Facem ce trebuie pentru a aduce în agricultura țării noastre întreaga sumă de 15,8 miliarde euro pusă la dispoziție de Uniunea Europeană în actuala perioadă de programare”, a declarat ministrul Agriculturii,Petre Daea.
Trebuie precizat totodată că, fermierii vor putea depune Cererea de Plată, în perioada 01 martie – 15 mai, fără a se prezenta la Centrele APIA, doar prin accesarea aplicației IPA-Online din versiunea internet, conform Manualului de utilizare IPA-Online (accesibil în aplicaţie). Începând cu această Campanie, fermierii vor putea beneficia de sprijin financiar prin intervenții/măsuri aferente sectoarelor vegetal și zootehnic, în conformitate cu Planul Strategic PAC 2023-2027, respectiv PNDR 2014-2020, sprijin finanțat de Fondul european de garantare agricolă (FEGA) și de Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală (FEADR) şi de la bugetul naţional (BN), denumite astfel: plăţile directe decuplate; plățile directe cuplate; ajutoare naţionale tranzitorii (plăţi din bugetul naţional); măsurile de dezvoltare rurală pentru care fermierii pot solicita plăți compensatorii: din cadrul PNDR 2014-2020:– Măsura 10 – Agro-mediu şi climă (M.10); -Măsura 11 – Agricultură ecologică (M.11); – Măsura 13 – Plăţi pentru zone care se confruntă cu constrângeri naturale sau alte constrângeri specifice (M.13)( sM13.1 și sM13.3). din cadrul PS PAC 2023-2027 și DR-10 – zone afectate de constrângeri naturale semnificative (DR-10).
Se va completa o singură Cerere de Plată, chiar dacă se utilizează suprafeţe de teren în diferite localităţi sau judeţe.
Fermierii trebuie să verifice împreună cu primăria pe raza căreia dețin terenul, situația înscrierii în Registrul agricol a terenului și să permită primăriei să transmită la APIA adeverințele privind utilizarea terenului conform înscrierii în Registrul Agricol.
Documentele care fac dovada că terenul agricol se află la dispoziţia fermierului trebuie să fie încheiate înaintea depunerii Cererii de plată şi să fie valabile la data depunerii Cererii.
Adeverințele emise pentru schemele din sectorul zootehnic de către asociaţia/agenţia acreditată pentru înfiinţarea şi menţinerea registrului genealogic al rasei/oficiul pentru zootehnie judeţean, pot fi transmise electronic prin platforma pusă la dispoziție de către APIA, cu informarea fermierului.
De asemenea, fermierii care deţin animale în exploataţie au obligația să se asigure că datele acestora sunt actualizate/corectate în Baza Națională de Date (BND) (la medicul veterinar concesionar/asociaţie/propriile evidenţe, dacă sunteţi utilizator SNIIA) și să se adreseze Centrului APIA în vederea completării declarației sector zootehnic în aplicația dedicată sectorului zootehnic, înainte de accesarea IPA Online.
Responsabilitatea privind legalitatea şi valabilitatea documentelor aparţine fermierului şi/sau autorităţii care a emis/atestat aceste documente, după caz.
Fermierii care sunt deja beneficiari APIA își vor actualiza la completarea Cererii doar datele ce au suferit modificări față de anul anterior. În acest fel, se reduce timpul de completare a cererii, iar probabilitatea de a introduce date greşite este mai mică.
Funcționarii APIA vor contacta fermierii în vederea închiderii electronice a cererii și pentru programarea acestora în vederea semnării Cererii și declarațiilor atașate acesteia.
ATENŢIE!!! Fermierii pot semna Cererile folosind și semnătura electronică. În această situație este necesar să se anunțe (prin mesaj telefonic sau prin e-mail) funcționarul desemnat să gestioneze cererea despre faptul că se dorește să se semneze electronic. Semnătura electronică aplicată pe cererea de plată trebuie descărcată din aplicația IPA-Online la data depunerii.
Angajamentele și declarațiile, parte a cererii de plată, se vor semna, de asemenea, electronic la aceeași dată.
Informațiile detaliate pentru accesarea fiecărei intervenții/măsuri de dezvoltare rurală, inclusiv hărțile și listele cu UAT-uri eligibile pentru M.10, M.11, M.13, pot fi consultate la Centrele APIA și pe site-ul: www.apia.org.ro.
”Împreună cu colegii de la DAJ, AFIR, Dezvoltare Rurală și Zona montană, sprijiniți de primarii localităților vom continua acțiunile de informare despre PNS 2023-2027.Aceste întâlniri se organizează cu scopul de a-I ajuta pe fermieri cu cât mai multe informații, concrete, privind accesarea fondurilor pentru agricultură, dar și pentru a discuta despre problemele cu care aceștia se confruntă. Și mă bucur că am alături pe cei mai destoinici colegi, care clasează APIA Hunedoara pe un loc fruntaș la nivel național.
Sunt colegi care au lucrat zi de zi în campanii, pentru că APIA va fi întotdeauna alături de fermieri” a ținut să declare directorul executiv al APIA, Veronica Topor.
EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Consumul de creier uman și boala Kuru: istorie și știință
Avocatul Poporului: Ni se cere să suportăm costul unei zile de boală, deși contribuim lunar la sistemul de asigurări sociale
Șoc în Franța! 10 bărbați au drogat și violat un băiat de 5 ani adus chiar de tatăl său la o petrecere de gay
Mălăieș are 11 joburi, nici el nu știe unde mai lucrează. Românii fac foamea și frigul în casă
Lista oamenilor influenți din dosarele Epstein. De la Elon Musk la fostul prinț Andrew
Strigăt de ajutor pentru Adelin Sabin – o luptă contracronometru pentru viață
SPIRITUALITATE
Parohia din Bărbăteni- Lupeni inclusă într-un proiect național al BOR
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
”Prin comunicare și dialog, pot fi identificate soluții concrete pentru îmbunătățirea sistemului de sănătate„
Una din cinci persoane din UE se află expuse riscului de sărăcie sau excluziune socială
Grija pentru mobilitatea ta – cum îți susții articulațiile pentru o viață activă și echilibrată
Consumul de creier uman și boala Kuru: istorie și știință
Servicii dermatologie Pitesti – abordare medicala moderna pentru sanatatea pielii
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
În „Anul Iancu de Hunedoara”, imaginea marelui erou domină centrul oraşului
Oamenii de știință regândesc modul în care interacționează vulcanii și faliile Pământului