Carmen Holban, deputat PSD Dâmbovița, a participat la inaugurarea Săptămânii Culturii Chiliene, la invitația Excelenței Sale, Doamna María-Pía Busta-Díaz, Ambasadoarea Republicii Chile în România.
”Răspund de fiecare dată cu plăcere invitațiilor făcute de Excelența Sa, Doamna María-Pía Busta-Díaz, Ambasadoarea Republicii Chile în România. Cultura leagă țările noastre, iar astfel de evenimente strâng cel mai bine relațiile dintre cele două țări”, a precizat Carmen Holban.
În prima zi, Institutul Cervantes din București a fost gazda unei expoziții de pictură și sculptură, precum și momente de performance muzical cu lectură de poeme a unor renumiți poeți chilieni. Pe parcursul săptămânii, vor mai rula filme reprezentative pentru cinematografia chiliană și vor avea loc degustări ale unor produse tradiționale, a mai transmis doamna deputat Carmen Holban.

Programul evenimentelor:
LUNI, 17 iulie




MARȚI, 18 iulie



MIERCURI, 19 iulie


JOI, 20 iulie


Intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile. Rezervări: cultbuc@cervantes.es.
”Oamenii ar vrea ca binele să li se întâmple, să li se ofere de-a gata, fără ca ei sa facă ceva pentru el. Ori așa ceva nu se poate! Nimic nu se face fără noi, fără participarea noastră. Starea de bine apare abia după ce am experimentat starea de rău. Abia după ce am văzut ce nu ne place, ce ne doare, ce ne face să suferim, abia atunci înțelegem că nu mai vrem și începem să ne căutam binele. Insă binele îl găsim doar în legatura noastră cu creatorul, cu Dumnezeu.” http://oficialmedia.com/de-ce-au-oamenii-nevoie-de-repere/
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Elena Lasconi, despre programul „Anghel Saligny”: „Spun că vin cu bani, fonduri guvernamentale, dar ei nu au bani” | VIDEO
Ce mai poti citi
Orchestra Națională a Franței, azi pe scena Sălii Palatului
Zilelele BUCUREȘTIULUI -564 ani de la prima atestare documentară
„StartUPT – Bun venit în Universul Politehnicii!” – Festivitatea de deschidere a anului universitar 2023-2024