Oficial Media

Știri din Târgoviște, Dâmbovița, România.

Carmen Holban: ”Fie ca Sfântul Ierarh Nifon să protejeze acest județ și pe dâmbovițeni!”

Peste 20.000 de credincioși din Eparhie și din țară, dar și autorități naționale, județene și locale, au venit încă de la primele ore ale dimineții, duminică, 11 august 2024, la Târgoviște, pentru a participa la sărbătorea Sf. Ier. Nifon, Patriarhul Constantinopolului și Mitropolitul Țării Românești. Carmen Holban, deputat PSD Dâmbovița, a fost prezentă la eveniment, cu precizarea că este unul special în viața spirituală a județului nostru.
”Slujba din Parcul Mitropoliei a fost oficiată de Înaltpreasfinția Sa Arhiepiscop și Mitropolit Nifon, având alături un sobor de ierarhi din țară, dar și de peste graniță, veniți la Târgoviște pentru acest eveniment special în viața spirituală a județului Dâmbovița. Mă bucură prezența într-un număr atât de mare a celor care au asistat astăzi la ceremonie, mai ales că în rândul acestora au fost foarte mulți tineri. Fie ca Sfântul Ierarh Nifon să protejeze acest județ și pe dâmbovițeni!”, a transmis Carmen Holban, deputat PSD Dâmbovița.
 Alături de Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviștei, slujba Sfintei Liturghii a fost săvârșită și de Înaltpreasfințitul Părinte Naum, Mitropolit de Ruse – Biserica Ortodoxă Bulgară, Înaltpreasfințitul Părinte Vasilios, Mitropolit de Constantia şi Famagusta – Biserica Ortodoxă a Ciprului, Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului și Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop vicar patriarhal.

Sfantul Nifon este primul sfant canonizat pe pamant romanesc si cel care a alcatuit Rugaciunea de Dezlegare care se citeste la Slujba inmormantarii.

Un mare dar oferit de catre Sfantul Ierarh Nifon spiritualitatii si culturii noastre este aparitia trilogiei macariene: Liturghierul (1508), Octoihul (1510) si Tetraevangheliarul (1512), toate tiparite la indemnul sau.

Sfantul Nifon a fost Patriarh al Constantinopolului intre anii 1486-1488 și 1496-1498, iar Mitropolit al Țarii Romanești intre anii 1498 si 1505. Ajunge in 1502 in tara noastra, in vremea domniei lui Radu cel Mare. In 1503 a infiintat Episcopiile Ramnicului si Buzaului. A trecut la cele vesnice pe 11 august 1508. Mentionam ca in anul 1517, moastele sale au fost aduse in Tara Romaneasca de Sfantul Voievod Neagoe Basarab. A fost canonizat in anul 1517, in timpul domniei Sfantului Domnitor Neagoe Basarab.

Citește și:

La Târgoviște, peste 20.000 de credincioși au participat la sărbătoarea Sf. Ierarh Nifon, Patriarhul Constantinopolului și Mitropolitul Țării Românești

Carmen Holban: Ministerul Sănătății a alocat încă 200 de milioane de lei pentru marile urgențe medicale, ATI, AVC, infarct sau arsuri severe

Carmen Holban a participat la Reuniunea Femeilor Social-Democrate alese primar pentru mandatul 2024-2028 și a activului OFSD

Carmen Holban, PSD: Dâmbovițenii cu venituri sub 2.000 de lei pe lună vor primi carduri sociale în valoare de 250 de lei

Distribuie acest articol Oficial Media
Share