Casa Corpului Didactic Dâmbovița, partener în cadrul proiectului EDIS-PED – Ecosistem digital pentru învățare sustenabilă

Casa Corpului Didactic Dâmbovița își reafirmă rolul activ în procesul de modernizare a educației, prin contribuția semnificativă în cadrul proiectului național EDIS-PED – Ecosistem digital pentru învățare sustenabilă, coordonat de Universitatea din București și finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).

Rezultatele proiectului au fost prezentate în data de 20 martie 2026, în cadrul conferinței organizate la Universitatea din București, eveniment care a reunit reprezentanți ai mediului universitar, ai Ministerului Educației și Cercetării și ai instituțiilor partenere și a evidențiat importanța integrării reale a tehnologiei în procesul educațional și rolul formării cadrelor didactice în valorificarea investițiilor realizate la nivel național.

La nivelul județului Dâmbovița, proiectul a generat rezultate consistente: 568 de cadre didactice, provenind din 85 de unități de învățământ, au fost implicate în programul de formare, dintre care 555 au finalizat cu succes. Activitățile s-au desfășurat pe parcursul a 1530 de ore de formare, în 17 grupe, cu sprijinul unei echipe dedicate de formatori și experți, iar rezultatul concret îl reprezintă cele 620 de resurse educaționale deschise dezvoltate de participanți.

Contribuția CCD Dâmbovița a vizat nu doar transmiterea de competențe digitale, ci și integrarea efectivă a acestora în practica didactică.

Într-un context educațional în continuă transformare, tehnologia nu mai reprezintă o opțiune, ci o condiție esențială pentru un act educațional relevant și performant. Cadrele didactice care stăpânesc și utilizează eficient instrumentele digitale sunt mai bine pregătite să răspundă nevoilor elevilor și să susțină un proces de învățare adaptat realităților actuale.

Implementarea proiectului a contribuit la consolidarea unei culturi educaționale orientate spre inovare, colaborare și învățare continuă, cu impact direct asupra calității actului didactic și asupra experienței elevilor.

Casa Corpului Didactic Dâmbovița își menține angajamentul de a susține dezvoltarea profesională a cadrelor didactice și de a promova integrarea eficientă a tehnologiei în educație, ca element esențial pentru un sistem de învățământ modern, performant și orientat spre viitor.

 

Director,

prof. dr. Monica ILIE

Casa Corpului Didactic Dâmbovița

 

Comunicat de presă

Distribuie acest articol Oficial Media

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *