Ciprian Iacob, senator AUR, întâlnire cu studenții de la Universitatea Valahia la Palatul Parlamentului
Ciprian Iacob, senator AUR Dâmbovița, a primit astăzi vizita unei delegații de studenți de la Universitatea Valahia din Târgoviște, la sediul Parlamentului României. Cunoscut sub denumirea de fostă Casă a Poporului, Palatul Parlamentului a fost construit în perioada comunistă, începând cu anii ’80, și a devenit funcțional pentru instituțiile democratice după 1989.
Conform World Record Academy, în 2012 Palatul Parlamentului era cea mai mare clădire administrativă pentru uz civil ca suprafață din lume, cea mai scumpă clădire administrativă din lume, și cea mai grea clădire din lume; din 2021 a fost depășită ca suprafață de clădirea parlamentului din Bangkok, ambele fiind surclasate de cea mai mare clădire administrativă pentru uz militar din lume, Pentagonul. The Independent a descris Palatului Parlamentului drept a treia cea mai bună din lume – “hidoasă, dar în același timp impresionantă în felul ei.”
Ciprian Iacob a transmis un mesaj cu privire la modul în care tinerii studenți au arătat deschidere, curiozitate și nevoia de a întelege cum se iau deciziile pentru a conduce un stat.
”În sălile Parlamentului, acolo unde pașii au purtat de-a lungul vremii greutatea unor hotărâri importante, a intrat de această dată o energie tânără, limpede și sinceră: studenții de la Universitatea Valahia din Târgoviște. Prezența lor a schimbat pentru câteva ceasuri ritmul obișnuit al locului și a adus în acest spațiu solemn ceva rar și prețios, curiozitatea vie a unei generații care nu se mulțumește să privească lumea de la distanță, ci simte nevoia să o înțeleagă.

Întâlnirea cu acești tineri a avut firescul acelor momente care nu se construiesc artificial, ci se așază de la sine într-o ordine bună a lucrurilor. Întrebările lor au venit cu miez, observațiile au purtat semnul reflecției, iar felul în care au privit instituția parlamentară a vorbit despre educație, despre echilibru și despre o formă frumoasă de seriozitate, tot mai rară într-un timp grăbit și zgomotos.
A fost una dintre acele întâlniri care lasă în urmă mai mult decât o amintire plăcută. A lăsat sentimentul că între lumea tinerilor și spațiul marilor responsabilități publice poate exista o legătură sinceră, curată, fără emfază și fără decor inutil. Atunci când studenții aleg să se apropie de instituțiile statului cu mintea deschisă și cu dorința reală de a înțelege, se naște o punte tăcută, dar puternică, între entuziasm și conștiință, între speranță și rost.
Am privit această vizită ca pe o dovadă că există tineri care nu își risipesc energia în gesturi fără substanță, ci aleg să caute sens, să pună întrebări și să se raporteze cu maturitate la lumea în care trăiesc. În prezența lor s-a simțit nu doar prospețimea vârstei, ci și promisiunea unei generații capabile să dea consistență viitorului.
Le mulțumesc studenților de la Universitatea Valahia din Târgoviște pentru această întâlnire luminoasă, pentru calitatea dialogului și pentru felul demn în care au fost prezenți. România are nevoie de astfel de tineri: așezați, lucizi, atenți și dispuși să înțeleagă înainte de a judeca.” (Ciprian Iacob, senator AUR Dâmbovița)
Citește și:
Ciprian Iacob, senator AUR, a propus 22 de amendamente strategice pentru infrastructura județului Dâmbovița
Ciprian Iacob prezent la Washington D.C. în cadrul primei Conferințe mondiale dedicată Alianței Națiunilor Suverane
”Oamenii ar vrea ca binele să li se întâmple, să li se ofere de-a gata, fără ca ei sa facă ceva pentru el. Ori așa ceva nu se poate! Nimic nu se face fără noi, fără participarea noastră. Starea de bine apare abia după ce am experimentat starea de rău. Abia după ce am văzut ce nu ne place, ce ne doare, ce ne face să suferim, abia atunci înțelegem că nu mai vrem și începem să ne căutam binele. Insă binele îl găsim doar în legatura noastră cu creatorul, cu Dumnezeu.” http://oficialmedia.com/de-ce-au-oamenii-nevoie-de-repere/